GEORGE COANDĂ

Cum mâine este Ziua internaţională a IEI, haideţi să ne înveşmântăm în tandra sa poezie izvorâtă din sufletul atât de străvechi al neamului românesc şi să uităm măcar pentru o clipă de zgomotul aiuritor şi păgubos al acestei bolnave vieţi politice mioritice. În sfârşit, şi pe bună dreptate, după 27 de ani de rătăciri prin pustiurile lumii România se înfăţişează în ochii şi memoria planetei, întru neuitare, cu ceva care-i este o admirabilă carte de vizită, aşa cum este cu înfiorările sale de dor romanţa sau dansul din moşi strămoşi al Căluşului.

Că, slavă Domnului, avem cu ce ne arăta mapamondului, spunându-i că nu suntem de ieri, de alaltăieri pe meridianele şi paralelele sale, că, lada noastră de zestre este doldora de cum ar zice speciali ştii în de-ale etnofolcloristicii, de zălogurile ethosului şi paideumei poporului nuntindu-şi existenţa cu murmur de codru carpatic şi de Dunăre, cu doine şi balade, cu undiri de marame purtate cu gingăşie de Ilenele Cosânzenele românilor, cu horele sale izvodite din hora solară a geografiei Vetrei ancestrale a unuia dintre străvechile neamuri ale Terrei, rădăcină a Europei. Iată că, astăzi, unul din zălogurile sale, şi care ne mărturisesc de la părinţii getodaci până astăzi, şi, de bună seamă, ne vor mărturisi şi în viitor, IA, este unul din semnele noastre de identitate/identificare în orizonturile lumii. Căci, este acest diafan veşmânt ţesut din cântec suav de borangicuri, de mâinile delicate ale româncelor, fie ele ţărănci sau domniţe, aşa cum doamnele şi domniţele le migăleau cu iubire în ceasurile lor de taină de la Curtea Domnească de la Târgovişte, este, deci, acest diafan veşmânt, unul din herburile de nobleţe artistică ale veşniciei poporului român. Priviţi ţăranca cu IE din picturile lui Nicolae Grigorescu, are ceva din înfiorările unei muzici pogorâte din stele sau din irizarea stropului de rouă.

Priviţi-o pe marea regină a marii Uniri, Maria a României, într-o fotografie de antologie, cu câtă mândrie, demnitate şi graţie îşi purta o IE, dorind a arăta neamului a cărui suverană Doamnă-i fusese cu câtă sinceritate şi dragoste îi purta portul, IA aceea ţesută din doinirile Peleşului şi baladele Caraimanului. Acum, IA noastră străbună este un pattern pentru celebrele case de fashion ale occidentului. Şi, yes, este to be fashion ca doamnele şi domnişoarele din selectele saloane ale Parisului, Bruxellesului, Londrei, New-York-ului să epateze cu eleganţă, arătându-se, întru admirare, înveşmântate în IE. Dar ce este IA? O simplă cămaşă ţărănească, de femeie, ţesută din doruri cu mireasmă de grâne, de brazi păltinaşi, de iezere de munte şi din lumina Soarelui de la Sarmizecetuza. Iar cuvântul care o desemnează ne este lăsat moştenire de străbunii geto-daci ca un cânt în azur de ciocârlie: IE lie, IE lie… din dorurile şi simplitatea cinstită a neamului românesc. Acum, iată, cu aceste doruri şi cu această simplitate înveşmântă planeta albastră. Este o victorie a identităţii noastre în eternitatea lumii.