GEORGE COANDĂ

Libanul este de ani de zile un „nod gordian” geopolitic, un teren/stat tampon de luptă apocaliptică – o să mai folosesc obsesiv acest terifiant adjectiv obligându-mă, de fapt, situaţia extrem de explozivă din Orientul Mijlociu – această bucată de pământ de doar 10400 km2, cândva o Elveţie dintre Marea Mediterană şi Munţii Antiliban, fiind însângerată de 45 de ani de un război civil între creştini şi musulmani, şiiţi şi suniţi, provocat deliberat şi insidios de Washington şi Moscova, un joc pervers făcându-l şi Parisul şi Londra care, prin prima parte a secolului trecut, au fost stăpânitoare prin zonă, război amplificat, apoi, de amestecul Teheranului, Bagdadului, Damascului, Tel-Aviv-ului, colcăind de servicii secrete ale mai marilor şi mai micilor actanţi geopolitici, „mirosul petrolului” şi, nu de multă vreme, damful gazului natural din largul coastelor sirianolibanezo- israeliene stârnind poftele sălbatice ale unor multinaţionale de sub Statuia Libertăţii de pe malurile Tamisei, de sub Turnul Eiffel şi nu numai. Aşa că pace sub cedrii şi măslinii Libanului nu va fi să fie până când apocalipticul război al Armaghedonului, „al lumilor”, nu se va fi sfârşit cu judecata de Apoi a tâlharilor globalizării criminale. Se poate spune că, Libanul, este de atât amar de ani un „pământ al suferinţei”, pe el pregătindu-se ultima mare bătălie a Omului cu el însuşi, sfârtecat, de la „izgonirea din Rai” a Primei Perechi, de maniheica dilemă a destinului său mundan. Or, privind cu luare aminte situarea Libanului în orizontul de interese al marilor jucători cu destinul Omenirii (businesspolitokratorii killeri) nu se poate să nu constaţi că există ameninţător „ochi de ciclon” geopolitic rotindu-se, da, repet, apocaliptic, pe un imens spaţiu euro-asiato-african în care este cuprinsă şi România. Şi dacă la Beirut cerul şi pământul, şi marea sunt răscolite de focul iadului, suflul şi ecoul se resimt cu spaimă în Carpaţi. În „ochiul de ciclon” amintit există şi vechi legături istorice, şi economice, şi politice, iar odinioară Bucureştiul avea un cuvânt greu de spus, de pace, şi la Beirut, şi la Damasc, şi la Tel-Aviv, şi în Palestina, şi era profund respectat. Acum, din păcate, nu-l mai are. Şi-a dat singur peste gură. Când ai o „clasă politică” tembelă şi politica de peste fruntarii este aşijderea. Este ca şi cum n-ai exista pe planeta politică. Avertisment. Când la Beirut se produce o explozie cu efect de Hiroshima, unda de şoc zguduie şi Bucureştiul! Se aude până la Bruxelles şi Strasbourg. Şi asta fără s-o fi prezis prin vreun catren Nostradamus.