GEORGE COANDĂ

Ca să-l parafrazez pe Ion Iliescu, cel trimis de Augustin Lazăr pe calea pierzării pentru că n-a avut altă treabă, sau, mai exact, n-a avut altceva mai bun de făcut decât să se fi aflat în fruntea Revoluţiei ăleia din decembrie 1989, anticomunistă şi anticeauşistă, şi care, când şi-a dat seama că lucrurile au luat-o razna în România, metamorfozată în Românabsurdistanul nostru de fiecare zi, a emis zicerea aia, devenită clasică, precum că trăim într-o „democraţie originală”. Gura păcătosului, o, nu, pardon, a omului „sărac şi cinstit”, adevăr grăit-a. Numai că Ion Iliescu a vrut, n-a vrut, ori nu a conştientizat la timp pericolul, orice ar spune, sub păstorirea sa prezidenţială, încă de la primul mandat, a scăpat hăţurile şi, iute-iute, s-a instalat pe tot cuprinsul locuit de naţiunea română un „haos original”. Haosul mioritic! Şi pe care toţi ăia care s-au perindat în toate cele trei măreţe palate ale Puterii (al Parlamentului, Cotroceni şi Victoria), n-au fost/nu sunt în stare să-l stopeze şi să ducă ţara la limanul ordinii sociale şi a bunăstării. Însă au făcut ca haosul să fie şi mai înspăimântător. Ce zic, distrugător! Mă uit şi iau seama că ţara, intrând în… ilogica unei lungi – vreo doi ani – cvadruple campanii electorale, niciunei forţe politice nu-i mai arde de interesul naţional, iar Guvernul, ocupat până-n gât cu preşedinţia Consiliului UE, nu mai are timp să gestioneze „haosul original mioritic”. Ştiţi ce şi cum devine treaba? Mie, unul, credeţi-mă, mi s-a luat şi din pricina asta habar n-am cum să o mai dau în editoriale. Este o mărturisire sinceră. Mă înghite şi pe mine „haosul original”, în care mişună numai strigoii unor cauze pierdute postdecembriste. Iar viitorii strigoi, care acum se înjunghie reciproc pentru puturosul, duhnitor, până la greaţă, interes personal şi de gaşcă / de partid, ca să ajungă la Putere, aruncă şi mai adânc ţara în „haosul original mioritic”.