Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



20.10.2016 00:20

Ieri, alături de colegii sindicaliști din toată țara,


A A

Grevă de avertisment și la Spitalul Județean Târgoviște

Grevă de avertisment și la Spitalul Județean Târgoviște
Calendarul protestelor s-a desfășurat așa cum a fost stabilit, cu toate că au fost discuții și negocieri cu Ministerele Sănătății și Muncii, care însă până acum nu au rezolvat nimic

❚ Protestul a durat două ore, timp în care a a fost asigurat doar procentul de o treime din personal pentru urgențele medicale, în conformitate cu legislația în vigoare ❚ Sindicaliștii sunt nemulțumiți de prevederile Ordonanțelor nr. 20 și 43/2016, „care au adus inechitate și discriminare în sistem” și solicită, de asemenea, plata sporului de tură, a orelor de sâmbătă și duminică la nivelul salariului din 2016, salarizare corespunzătoare a personalului TESA ❚ Conform calendarului de proteste aprobat la nivel national, următorul pas este greva generală, stabilită pentru 31 octombrie, asta dacă între timp, nu le vor fi rezolvate revendicările

VIRGIL VOINESCU

 


 

Sindicatul Sanitas Dâmbovița din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a organizat ieri, 19 octombrie a.c. , între orele 08.00-10.00, o grevă de avertisment, în fața sediului instituției, cu asigurarea procentului de o treime din personal pentru urgențele medicale, în conformitate cu legislația în vigoare. Acțiunea sindicală s-a desfășurat conform calendarului protestelor aprobat de Federația Sindicală Sanitas și a vizat drepturi salariale.

„Deși au fost discuții privind problematica din sistemul de sănătate cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cu cei de la Muncă și au existat și promisiuni de rezolvare a revendicărilor noastre, până acum nimic nu a fost soluționat. În aceste condiții, este în derulare calendarul de proteste aprobat de Federația Sanitas”, ne-a declarat liderul Sindicatului Sanitas Dâmbovița, Claudiu Barbu.

„Sperăm că domnii guvernanți, care pentru propriile interese găsesc mereu soluții, să-și aplece urechea spre nemulțumirile noastre”

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de prevederile Ordonanțelor nr. 20 și 43/2016, „care au adus inechitate și discriminare în sistem” și solicită, de asemenea, plata sporului de tură, a orelor de sâmbătă și duminică la nivelul salariului din 2016, salarizare corespunzătoare a personalului TESA. „Așa cum pentru medici s-a găsit soluția ca orele din serviciul de gardă să fie plătite, raportate la salariul din 2016, tot acest lucru îl dorim și noi. Pe lângă acestea, avem și revendicări mai vechi. Spunem aici că, la nivelul întregului sector de activitate, nu avem un contract de muncă încheiat. Unele unități sanitare din țară au asemenea document. Nu însă toate. Și aceasta este o problemă din sistem. Dar, peste toate acestea, există și o lipsă acută de personal”, a precizat Claudiu Barbu.

Potrivit liderului de sindicat dâmbovițean, nerezolvarea problemelor sindicale va însemna continuarea acțiunilor de protest, conform calendarului Federației Sanitas, care culminează cu grevă generală pe data de 31 octombrie. „Nu ne dorim să ajungem acolo. Aceasta va însemna un blocaj mare al sistemului sanitar și în primul rând pentru pacienți, aceștia fiind, din păcate, cei ce vor avea de suferit. Sperăm însă că domnii guvernanții, care pentru propriile interese găsesc mereu soluții, să-și aplece mai mult urechea spre nemulțumirile noastre, spre sistemul sanitar care, cel puțin din câte spun dânșii, totdeauna a fost un sistem prioritar”, a transmis liderul Sanitas Dâmbovița.

„Nu cerem ceva imposibil din partea celor care au decizia”

Am stat de vorbă și cu câțiva dintre protestatari care ne-au declarat:

● „Am întrerupt astăzi (n.n. ieri) două ore activitatea pentru a solicita, de la ușa instituției, drepturile salariale de care ne-au lipsit atâta timp cei de la putere. Și nu țin neapărat de salarii. Dorim mai ales eliminarea inechităților și a discriminării după ce Guvernul a promovat Ordonanțele nr. 20 și 43. Considerăm că numai în acest mod ne putem face auziți și putem să le amintim celor ce astăzi conduc de promisiunile făcute.”

● „Revendicările noastre sunt de bun simț. Nu cerem ceva imposibil din partea celor care au decizia.Am văzut că în special pentru ei totdeauna s-au găsit soluții ce au implicat inclusiv fonduri financiare. Concret, azi cerem pentru asistenții medicali o salarizare în funcție de studiile pe care le au, respectiv, superioare sau postliceale. Considerăm că solicitările ce ne-au scos acum în fața instituției sunt legitime. Și vorbim în ansamblul lor, fiindcă sunt mult mai multe solicitări. Sigur respectăm un program și suntem solidari cu alți colegi din țară. Pasul următor, așa cum este decizia sindicatului, în lipsa unei soluții de rezolvare, va fi greva generală”

. ● „Astăzi (n.n. ieri) am dat curs deciziei Consiliului Sanitas. Avem revendicări pe drepturi salariale, pentru medici, pentru asistenții medicali și pentru personalul TESA. Sunt probleme punctuale la care așteptăm rezolvare. Sperăm că vom primi un răspuns. Dacă nu va veni, vom ajunge la grevă generală”.

Vă reamintim că Ordonanțele de urgență nr. 20/2016 și 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 au stârnit revolta tuturor sindicatelor bugetarilor, care în repetate rânduri au solicitat modificări.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani
228 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
Percheziții într-un dosar de trafic de persoane


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)

GEORGE COANDĂ


2024. 13 aprilie. O zi care ar putea rămâne o dată fatidică în istoria niciodată liniștită a umanității. Iranul ayatollahilort fundamentaliști a atacat cu o ploaie de drone și de rachete Israelul. A fost, se poate spune fără nicio urmă de glumă, un atac dinainte anunțat. De multă vreme, Teheranul, însă, nu a avut la îndemână un „casus belli”, fie și jucat la... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale