GEORGE COANDĂ

După ce-am văzut ce se întâmplă pe Căile Ferate Române / CFR în ultima vreme, de-ţi trec fiori pe şira spinării, nici gând nu mai am, aşa cum am făcut-o în vreo două rânduri, să ridic chestiunea salvării feroviare a Târgoviştei, nod de cale ferată, dar care riscă să rămână fără trenuri. Şi parcă, cu ceva ani în urmă, reîntorsul acum pe funcţia de ministru al Transporturilor, domnul Cuc, promisese sus şi tare, de pe peronul „gării mari”, că staţia istorică a fostei Cetăţi de Scaun va fi europenizată. Şi a rămas cum am vorbit. La „gara mare”, cântă astăzi a pagubă un cuc năuc. Trecem peste asta. Dar nu se poate trece peste un fapt care aduce a crimă cu premeditare din partea tuturor guvernărilor care s-au perindat pe la Palatul Victoria: deraierile în serie. Că, nu-ţi vine a crede, cad trenurile de pe şine ca muştele. Iar la palatul ăla măreţ al Ministerului Transporturilor nu se aude nici măcar... un cuc. În cele trei decenii care au trecut pe răbojul naţiunii române de la revoluţie, nu s-a produs nicio... revoluţie întru fericirea patriei! Iar în ceea ce priveşte CFR, trenurile fluieră a pagubă. Un SOS al disperării. Pe când, în jurul nostru, pe la bulgari, unguri, polonezi, sârbi, trenurile de mare viteză zburdă pe şine şi arată de-o eleganţă epatantă, România feroviară s-a întors în urmă cu un veac. Infrastructura n-a mai fost modernizată de pe vremea „Epocii de aur”, când, în materie de căi ferate, era o putere europeană. Mii de vagoane şi locomotive au ajuns fie la fier vechi, fie pe unde nu se ştie, iar privaţii au ales automotoare la mâna a treia, adică nişte vechituri jalnice. A, da, mai e ceva de-a dreptul halucinant: se fură într-o veselie şinele de cale ferată, ajungând la REMAT. Din care pricină, ca să dau un exemplu dâmboviţean, municipiul Moreni, încă centru industrial, a rămas fără cale ferată. Şi toată lumea ridică din umeri. Cucu! Cucu! Se aude, dom’le Cuc? De fapt, ce mai tura-vura, Ministerul Transporturilor a... deraiat demult!