Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.04.2016 00:10

Pronosticul pentru meciul de la Mediaș, altfel e complicat cu promovare


A A

Gaz Metan - Chindia, 2 solist!

Gaz Metan - Chindia, 2 solist!
Mai mult ca niciodată, Chindia trebuie să arate la Mediaș ca o adevărată echipă. Doar o victorie mai ține aprinsă speranța promovării

❚ Până și antrenorul Nicu Croitoru recunoaște că trebuie victorie la Mediaș, altfel lucrurile se complică puternic. „Dacă pierdem sâmbătă, eu spun că nu mai avem șanse la primul loc. Nu știu cât ne-ar ajuta și un egal pentru o promovare directă, în schimb am continua cursa pentru locul 2” ❚ Chiar dacă a iernat pe loc de play-out (7), Gaz Metan Mediaș este lider și într-un clasament al anului 2016. Nu a mai pierdut de 12 etape, iar pe teren propriu are 10 victorii consecutive ❚ „În ultimele două meciuri am pierdut patru puncte pe care nu trebuia să le pierdem. În primele zile ale săptămânii jucătorii au fost afectați, dar cred că au trecut peste acest lucru și îi văd acum foarte motivați”, încearcă antrenorul Chindiei să le ridice moralul sportivilor săi ❚ După un parcurs de forță pe finalul sezonului regular, în care uitase gustul amar al înfrângerii, dar și sentimentul neplăcut al golului primit, Chindia a scăzut ca formă tocmai în play-off, minicampionatul de final ❚ Chiar dacă asociații au transmis un mesaj de susținere pentru banca tehnică și conducerea executivă, ultimele rezultate au atras nemulțumiri în rândul suporterilor și chiar al jurnaliștilor. Chindia este obligată să răpună Gazul sâmbătă, dacă vrea să mai conteze în lupta pentru promovare

COSTIN MIHAI


După un parcurs de forță pe finalul sezonului regular, în care uitase gustul amar al înfrângerii, dar și sentimentul neplăcut al golului primit, Chindia a scăzut ca formă tocmai în play-off, minicampionatul de final. Declinul a început după eșecul de la Brașov (2-3), în fața unei echipe care nu a câștigat puncte în play-off decât contra Chindiei. Ceva s-a rupt parcă atunci, după acel meci în care formația târgovișteană a condus de două ori, dar nu a reușit să țină de scor și să mai salveze ceva. Au urmat două jocuri acasă, cu UTA Bătrâna Doamnă (1-1) și CS Mioveni (0-0), în care nu s-a jucat rău, dar nici nu s-a câștigat. Pe locul 2 la finalul sezonului regular, la un punct sub Mediaș și la egalitate cu UTA, Chindia a coborât acum pe 3, iar Gaz Metan s-a desprins la șase puncte. Bătrâna Doamnă are și ea cu trei în plus, astfel că nu mai e loc de pași greșiți. Iar sâmbătă chiar și remiza poate fi considerată nemulțumitoare, mai ales dacă UTA bate la Baia Mare.

Chindia va avea galerie la Mediaș

Privind peste deplasările Chindiei din acest an, nu s-a simțit tocmai confortabil pe terenuri străine. La Pâncota a tras de 0-0, la Tărlungeni (1-0) a câștigat după un joc slab, iar la Brașov s-a pierdut. Nici rezultatele directe din sezonul regular nu au avantajat Chindia, care a cedat în tur la Mediaș (1-2), după care a urmat o remiză albă sub Turn. A venit momentul ca toate aceste cifre să fie răsturnate, iar roș-albaștrii să arate din nou ca o echipă capabilă să promoveze. Cu excepția lui Bogdan Matei, care și-a fracturat un deget de la mână la antrenament și care va rata finalul de sezon, Nicu Croitoru nu mai are alte probleme de lot. Echipa se va deplasa spre Mediaș de astăzi, iar mâine de dimineață vor pleca și suporterii, în jur de 50. Croitoru nu a anunțat încă lotul de 18 pentru duelul cu Gaz Metan, însă pot apărea modificări în formula de start.

Croitoru: „Sper ca Baia Mare să repete cu UTA jocul bun de la Brașov!”

Chiar dacă asociații au transmis un mesaj de susținere pentru banca tehnică și conducerea executivă, ultimele rezultate au atras nemulțumiri în rândul suporterilor și chiar al jurnaliștilor. Până și Nicu Croitoru recunoaște că trebuie victorie la Mediaș, altfel lucrurile se complică puternic.

„Dacă pierdem sâmbătă, eu spun că nu mai avem șanse la primul loc. Nu știu cât ne-ar ajuta și un egal pentru o promovare directă, în schimb am continua cursa pentru locul 2. Depinde foarte mult și de celelalte rezultate, ați văzut doar cât au fost de surprinzătoare. Baia Mare și-a revenit și sper ca în partida cu UTA să repete jocul bun de la Brașov. Ar trebui să câștigăm la Mediaș, asta e cel mai important pentru noi”.

Dacă nu ar fi cedat puncte în play-off, Chindia ar fi fost acum lider. Sau pe locul 2, în condițiile în care fructifica avantajul terenului propriu.

„În ultimele două meciuri am pierdut patru puncte pe care nu trebuia să le pierdem. În primele zile ale săptămânii jucătorii au fost afectați, dar cred că au trecut peste acest lucru și acum îi văd foarte motivați”, încearcă antrenorul Chindiei să le ridice moralul sportivilor săi.

Gazul are 10 victorii consecutive pe teren propriu

Chit că a iernat pe loc de play-out (7), Gaz Metan Mediaș este lider și într-un clasament al anului 2016. Nu a mai pierdut de 12 etape, iar pe teren propriu are 10 victorii consecutive. Cu toate acestea, sibienii au și slăbiciuni, ce pot fi speculate. Jucătorii sunt nemulțumiți, acuzând că au restanțe salariale, iar după ultimul meci din sezonul regular, cu Chindia, au apărut două demisii cu greutate. Antrenorul Leo Grozavu a plecat la FC Botoșani, iar președintele Ioan Horoba a demisionat după șapte ani petrecuți la Mediaș. La echipă a revenit ca antrenor Cristi Pustai, cel care a reușit prima promovare cu Gaz Metan în Liga I. Chiar dacă formația din Mediaș este liderul Seriei Vest și principala favorită la promovare, presa locală nu este atrasă aproape deloc de acest lucru, oferind un interes scăzut subiectului. „La noi se pune accent pe activitățile din Sibiu, Mediașul nu prea contează în media locală”, ne-a lămurit un coleg de breaslă.

S-au stabilit datele barajelor de promovare

Mediaș are o echipă cu șanse reale de promovare în prima divizie și un stadion cochet, însă interesul pentru Gaz Metan nu este foarte mare în orașul de pe Târnava Mare. Oficialii clubului încearcă să atragă suporterii la meciul cu Chindia oferindu-le invitații în urma unor concursuri. Asistența este cu mult sub cea de la Târgoviște, unde la meciul direct din sezonul regular au venit aproape 5.000 de oameni. Am încercat ieri să vorbim și cu profesorul de matematică Cristi Pustai, însă nu a putut fi contactat telefonic.

La Mediaș a antrenat și Silviu Dumitrescu, în anul 2000, echipă pentru care a jucat în deceniul trecut un alt târgoviștean, Adrian Bogoi. Chindia este obligată să răpună Gazul sâmbătă, dacă vrea să mai conteze în lupta pentru promovare. Meciul retur va fi duminica viitoare, pe 8 mai, la Târgoviște, de la ora 11.00. Altfel, au fost stabilite datele de disputare a barajelor de promovare în prima ligă. Echipele clasate pe locul 2 în Seriile Est și Vest vor juca între ele pe 1 și 4 iunie. Câștigătoarea va întâlni apoi pe 8 și 12 iunie echipa care va termina pe locul 6 în play-out-ul primei ligi. Formația care va triumfa după acest dublu duel va evolua din sezonul viitor în eșalonul de elită. Liderii cele două serii de B vor promova direct în Liga I.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Fery la 29.04.2016 03:35

Chiar nu realizezi ca nu mai exista nici-o sansa? Daca tot te da-i ca esti asa de bine informat, de ce nu spui ca marea majoritate a jucatorilor au renuntat la lupta pentru titlu sau baraj! Fa o socoteala in cazul promovarii cati din actuala conducere a clubului, staff sau jucatori vor "mai ramane" pe pozitii"!!!! Asa de bine de rau banu' vine, noi cu drag "muncim"......!!!!


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale