Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.03.2014 07:18

Noul comisar șef al instituției promite un suflu nou la conducere


A A

Garda de Mediu Dâmbovița, preluată “într-o dezordine totală”

Garda de Mediu Dâmbovița, preluată “într-o dezordine totală”

❚ Juristul Ionuț Valentin Ghiță spune că a “moștenit” de la fosta echipă de conducere “o activitate de «trei lulele»”: personalul nu avea sarcini stabilite concret, documentele de control nu erau complete, o stare perpetuă de tranziție ❚ Noul director susține că unii comisari “încă își mențin o stare totală de inerție”, iar colaborările cu alte instituții s-au făcut în “doru’ lelii” sau pe sistemul “lasă, mă, că merge așa!” ❚ Comisarul șef vrea să schimbe aceste lucruri, trasând deja primele obiective, anunță măsuri dure în domeniul de protecție a mediului și spune că dorește deschidere și colaborare cu presa

interviu cu jr. Ionuț Valentin Ghiță, comisar șef Garda de Mediu Dâmbovița

 

PETRE DRÃGUȚOIU


 

Rep.: Sunteți de câteva luni comisar șef la o instituție publică a județului Dâmbovița, foarte importantă pentru sănătatea naturii și a populației, Garda de Mediu. Noi, ca jurnaliști, am înțeles să vă acordăm un răgaz pentru documentare și, ne place să credem, și pentru a lua măsuri, cu atât mai mult cu cât sunteți de profesie jurist.

- Voi încerca să aduc noutăți pozitive în activitatea instituției, cu deschidere spre informații de presă. Am găsit aici o dezordine totală...

Rep.: Din ce punct de vedere?

- Nu erau sarcini stabilite concret pentru personal. Documentele de control nu erau complete, era o stare perpetuă de tranziție, o activitate, cum se spune, de “trei lulele”. Voi garanta lucrări de foarte bună calitate și antrenarea personalului, din rândul căruia unii comisari încă își mențin o stare totală de inerție și cel puțin reticente la schimbarea stilului de conducere, ca să folosesc un termen poate demodat, “un suflu nou”.

 

Colaborările cu alte instituții... puse pe picioare

Rep.: Aveți colaborări, evident, cu instituții județene, de profil apropiat, și altele, ne referim la Agenția de Protecție a Mediului, Administrația de Gospodărire a Apelor Dâmbovița și altele. Cum decurg acestea?

- Printre primele obiective stabilite de conducere au fost colaborările, pe toate laturile activității, cu aceste două instituții menționate de dvs., dar și cu alte instituții precum Inspectoratul de Poliție și unitățile polițiilor din fiecare localitate a județului, cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență etc . La domeniul de colaborări a trenat “doru’ lelii”, “lasă, mă, că merge așa”, vorba cântecului.

“Bomba ecologică” de pe malurile Ialomiței trebuie “dezamorsată” până nu aruncă în aer sănătatea dâmbovițenilor!

 

Primele măsuri pe Valea Ialomiței, se așteaptă rezultatele

Rep.: V-am prezentat la prima noastră întâlnire situația privind poluarea gravă a teraselor de pe Valea Ialomiței, în perimetrul municipiului Târgoviște. Pericolul de poluare și infectare a pânzei freatice și a apelor Ialomiței este imens. V-ați pus la curent cu situația, vă gândiți la măsuri?

- După prima discuție cu dumneavoastră, am luat legătura cu primarul municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga, pentru măsuri concrete, care au început să se vadă, și cu unitățile de poliție locală implicate în aceste procese.

 

Rep.: Dacă nu veți lua măsuri severe, cu amenzi pentru acești adevărați “infractori” pe care noi, deși nu suntem comisari, i-am surprins deseori la fața locului și i-am fotografiat, chiar cu riscuri pentru integritatea fizică, nu veți rezolva multe probleme...

- Suntem conștienți și sperăm ca toți colaboratorii, inclusiv presa să ne fie alături, într-o activitate a instituției Garda de Mediu pentru interesul public.

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de incomod la 19.06.2014 21:06

http://incomod-media.ro/ziar/dambovita-spaga-la-garda-de-mediu-agentii-economici-rup-tacerea/


Trimis de jandarmi de dambovita la 27.05.2014 06:12

invidiosii sa stea in banca lor.daca nu stiti cititi cv.si o sa va dati seama .eu il cunosc f.bine.este un f.bun organizator aveti rabdare oameni fara suflet,dusmanosilor, hienelor


Trimis de ghici la 25.05.2014 19:03

Chiar asa comisarii astia sunt de 2 lei!!!!!!!!Celmai tare comisar din echipa un adevarat incoruptibil este ALEXE VIOREL COSTIN,totusi va rog actualizati si voi declaratiile alea de avere ca suntem deja la jumatea anului,sa vedem cat au mai agonisit comisarii nostrii.


Trimis de fost salariat GNM la 13.05.2014 11:16

Decat sa va jigniti reciproc mai bine s-ar întreba fiecare pentru sine ,,dar eu oare mi-am facut bine treaba, am fost de trebuința acolo unde am fost?". Neprofesionalismul este usor de demonstrat, profesionistii pleaca sunt incomozi sau nu vin deloc.......


Trimis de noname la 12.04.2014 09:20

Sunt asa de prosti comisarii ăstia de la mediu ca nu fac diferenta dintre un sofer si un patron de firma. Se vede clar ca indignarea lor provine din interese personale. Stati în banca voastră ca raul care il faceti sau îl ziceti se întoarce sigur catre voi exact cand nu va asteptati.


Trimis de umbra la 03.04.2014 22:15

"teapa,nu moare caii cand vrea cainii bre"


Trimis de Vasilescu la 31.03.2014 14:54

Ei bine, gata. "Epopeea Ghita" s-a incheiat. Cum era inevitabil, de altfel.
Tovarasul de nadejde Ghita, absolvent la scoala vietii - singura scoala care pregateste oameni de baza, a reusit sa isi sape singurel cu propria manutza groapa...
Suntem convinsi ca tovarasul Ghita va gasi un nou loc de munca, perfect potrivit cu "exceptionala" pregatire si experienta pe care le detine.
La mai mare, tovarase!


Trimis de umbra_ta la 25.03.2014 19:18

Oamenibuni sunteti prea amabili cu acest ..........., numit Comisar sef la Dambovita. Daca doriti sa fiti eficienti, transmiteti articolul si comentariile dumneavoastra Comisarului General al Garzii Nationale de Mediu. Mai ales ca este sustinut de prefectul judetului.


Trimis de umbra_ta la 25.03.2014 19:00

Oameni buni va rog sa ma credeti ca sunteti prea blanzi cu acest ............, numit Comisar sef. Daca doriti sa fiti eficienti transmiteti articolul de presa si comentariile dumneavoastra Comisarului General al Garzii Nationale de Mediu. Mai ales daca spuneti ca este un fost sofer al actualului prefect.


Trimis de agent economic la 21.03.2014 23:18

Poate ar trebui spus ca noi agenții economici suntem hartuiti de acest Comisar care își trinite oamenii in control peste noi si de doua ori intr_ o saptamana si ne cer o gramada de documente, ca le e frica sa nu omita ceva in actul de control si sa fie trasi la raspundere pentru noi.Asta de ce nu a spus ca vrea sa negocieze amenzile cu noi? Mai putin pe hartie, dar mai mult lui
Ii e frica sa spuna ce ne face?
O sa fac o plangere penala împotriva lor su sa vad eu cum o sa dea ei cu subsemnatul!
De unde l_ ati adus oameni buni pe adta ca si daca jucati la ruketa va pica mai bine!
Nu sun singurul, daca va interesati mai gasiti agenti economici hartuiti de acest Comisar Sef.ca sa fi Sef, tre sa si poti!


Trimis de RUSINE TUTUROR CELOR CARE AU ADUS UN ASEMENEA OM INTR_O INSTITUTIE A STATULUI la 21.03.2014 22:19

Domnule reporter cred ca mai interesant pentru noi toti ar fi fost ca domnul Comisar Ghita sa va puna la dispozitie CV-ul lui si sa ne demonstreze si noua celor care citim acest interviu unde a capatat dansul experienta? El nu a fost in stare sa-si conduca nici propria firma, dar o institutie a statului?
Poate ne spune si noua cum de in anul 2013 umbla cu CV-ul in mana sa se angajeze sofer, a ajuns Comisar Interimar? Oare Doamna Ministru, Domnul Prefect stie ca domnul Ghita are experienta 2 ani doar ca sofer?Oare ela are impresia ca o institutie a statului e volan la masina ?sau merge cum a spus mai sus...lasă, mă, că merge așa”!
Cum este posibil ca un anagramat, un prost crescut, care se piteste dupa fusta unui Ministru sa-si bata joc de oamenii lui din subordine, sa-si bata joc de agentii economici si nimeni sa nu reactioneze?!
Este posibil Domnule prefect sa tineti toti un btate un asemenea om, care va face direct pe dumneavoastra si partidul din care faceti parte de ras, sa permiteti asa ceva? Nu vedeti ca e mare palaria de Ghita! De ce nu luati masuri, macar sa ii atrageti atentia sa nu-si mai terorizeze colegii cu vocabularul infect pe care l-a invatat ca sofer ca numai acolo se vorbeste cu:sa-mi bag...., si multe alte cuvinte.....
Oare nu vedeti ca e mare palaria de el?
Toti care au condus aceasta institutie au fost manageri si sunt prosperi oameni de afaceri, TRIFU, Druga chiar si doamna Paraschiv, pe asta de unde l-ati adus? Nu cred ca partidul dumneavoastra duce lipsa de oameni competenti, dar de voturi veti duce lipsa sigur de acum in colo!


Trimis de RUSINE PSD, Doamna Ministru, Domnule Prefect,Domnule Comisar General la 21.03.2014 21:58

Buna ziua!
Domnule reporter am o curiozitate, inainte de a-I lua acest interviu de ce nu l-ati pus pe domnul jurist Ghita sa va arate si CV dansului si sa va spuna de unde are dansul asa multa experienta ca meneger.dansul nu a fost in stare sa- si conduca nici propria lui firma,a intrat in faliment, cum sa comduca o asemenea instiutie?Dar la experienta pe care o are ca sofer, are impresia ca o institutie a statului se conduce cum tinea el de volan? De vina nu e el saracu, ca el are mult tupeu, dar poate o sa-i vina si mintea la cap si o sa realizeze ca e cam mare palaria pentru el un simplu sofer si se va intoarce acolo unde se pricepe cel mai bine la sofat! Sau poate ne spune si noua secretul cum poti sa ajungi din somer, ca in anul 2013 isi cauta de lucru, ca sofer....brusc ajunge SEF INTERIMAR la Garda de Mediu.Oare doamna Ministru Rovana care i-a dat girul stie cum este acest domn Ghita, ca meneger? Sa va fie rusine voua celor care angajati pe criteriu de prostie, vorba d-lui Gita “lasă, mă, că merge așa”, ca stia foarte bine ce vorbeste.Sa va fie rusine doamna Ministru, domnule Prefect, ca ati permis unui asemenea om sa -si bata joc de institutia statului, care nu stie sa vorbeasca corect grammatical si care nu are cei 7 ani de acasa.
Nu este posibil ca un asemenea comisar care nu-si urmareste decat interesul lui propriu sa conduca aceasta institutie, care pana acum a fost condusa numai de oameni care in viata de zi cu zi sunt manageri la firmele lor, prosperi oameni de afaceri si oameni deosebiti!
Noroc ca prostia nu doare, dar o sa va suture tare!


Trimis de Vasilescu la 21.03.2014 18:35

SIGUR ca are experienta de management: a condus cu mari "succesuri" ferma de cresterea animalelor din dotare: are 2 porci, pe care ii creste in curtea personala, cu zer si paine - doar atat, ca pe astea le primeste gratis (pomana).


Trimis de kkmak la 21.03.2014 09:32

Frumos limbaj are acest domn "jurist". Nici macar nu i s-a uscat cernela din decizia de numire, nici macar nu cred ca a avut timp sa citeasca fisele de post ale oamenilor din subordine sa nu mai vorbim de ROF, ROI etc. Apropos, daca nu stiti ce inseamna aceste prescurtari, rugati un coleg sa va traduca, si poate rugati un coleg din cei care au vechime in domeniul mediului aproape cat aveti dvs. varsta. Sunt cativa acolo. Vorbiti de vechile conduceri a institutiei pe care acum incercati sa o conduceti. Ce stiti despre acei oameni? De exemplu despre cel care a comentat mai sus? Stil de conducere...cunoasteti vreunul??? Ce experienta aveti in management? Ca in domeniul mediului...pauza. Pana acum ati adoptat cel mai prost stil de conducere...DEZBINA SI CONDUCE...este un stil de management distructiv, dar poate va mai documentati intre timp.


Trimis de Drugă la 17.03.2014 09:28

De unde știe acest șofer ceva despre mediu și mai ales cum se face un control? Poluarea teraselor de pe Valea Ialomiței este de când acest fals comisar șef era la grădiniță, iar el a văzut mai bine acest lucru când era șoferul lui Sanda!


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

"Nu cred că aș fi învățat limba română dacă nu mi-ar fi plăcut poporul român!"
Greva de la QUADRA merge înainte!
Recensământul populației, în faza recenzării la domiciliu,
„La COS Târgoviște, salariile sunt dezamăgitor de mici”
Majorarea salariului minim... la alegere!
„Sunt 200 de șomeri înregistrați la AJOFM care ar putea să revină”
„Automecanica Moreni stă mai bine decât fabricile de la Cugir”
Îngrijorări sindicale legate de conflictul Rusia – Ucraina!
Societățile din Apărare nu au bugetele aprobate pe 2021
Alianța de guvernare PSD-PNL, sub lupa sindicală


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale