Datele celui mai recent Eurobarometru indică faptul că românii au devenit în ultimii ani din ce în ce mai eurosceptici, în timp ce acum un deceniu încă dominau topurile euroentuziasmului. În prezent, doar unul din doi români (52%) tinde să aibă încredere în UE, un rezultat apropiat de media UE (47%). În plus, datele furnizate publicității de către Parlamentul European reflectă o diminuare a atitudinilor pozitive în ceea ce privește câțiva indicatori cheie.

Doar 38% dintre români consideră că UE se îndreaptă într-o direcție bună; 46% au o imagine pozitivă despre UE; 46% consideră că apartenența la Uniunea Europeană este un lucru bun. În schimb, 56% dintre români se declară nemulțumiți de modul în care UE a gestionat creșterea costurilor (de exemplu, la alimente sau la energie). Cu toate acestea, românii rămân relativ optimiști (59%) cu privire la viitorul UE.

Sursele de euroscepticism sunt diverse la nivelul cetățenilor europeni. În cazul României, putem remarca rolul clivajului Est-Vest și consecințele acestuia asupra opiniei publice. Clivajul Est-Vest, înțeles în primul rând ca un decalaj de dezvoltare socio-economică, afectează, în contexte geopolitice volatile, percepțiile publice. La început, aderarea la UE a fost văzută de către marea masă a cetățenilor ca un mijloc de dezvoltare și progres și ca un semn că urmează mult dorita convergență cu spațiul occidental.

Din nefericire, criza economică severă care a lovit UE în 2008, la doar un an de la aderarea României la UE, a fost urmată la scurt timp de alte provocări, dintre care pandemia de COVID-19 și invazia din Ucraina sunt doar cele mai recente. Treptat, s-a cristalizat un curent de opinie, nu neapărat dominant, dar demn de luat în seamă, conform căruia beneficiile promise ale aderării nu sunt suficiente și, mai ales, nu reușesc să reducă decalajele de dezvoltare față de țările occidentale dezvoltate, amplificându-le pe cele de la nivel regional/subnațional.

În plus, este pe cale să se cristalizeze percepția conform căreia interesele statelor occidentale nu s-ar alinia întotdeauna intereselor României pe un număr de subiecte, fie de natură economică, fie de natură culturală, identitară. Crizele din ultimii trei ani conduc, totuși, la situații și provocări noi, prilejuite în special de punerea sub semnul întrebării a unor clauze de cooperare economică la nivel internațional.

În noul context, de „Europă pragmatică”, există noi oportunități greu de anticipat în trecut, care necesită acțiuni rapide, mai ales la nivelul statelor membre UE. E nevoie să ieșim din polarizarea extremă de genul „UE este totul” sau „să ne mai lase în pace UE”. Uniunea Europeană nu este totul, nu epuizează modalitățile de cooperare internațională, dar este crucială pentru români.

În interiorul UE, România are obiectivele sale strategice precum aderarea la spațiul Schengen, adoptarea monedei unice europene și sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, obiective care țin de aprofundarea integrării europene și ancorarea, cât mai profundă, în realitățile cât se poate de concrete ale construcției supranaționale.