Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



18.09.2018 00:08

Duel dâmbovițean în Cupa României


A A

Flacăra – Chindia se joacă astăzi, la Moreni

❚ Se anunță o partidă tare, mai ales că cele două formații nu traversează o formă bună. Ultimele rezultate din campionat au lăsat de dorit, ambele echipe dorind să îmbunătățească situația printr-o victorie ❚ Formația din Târgoviște luptă de câteva sezoane pentru promovarea în prima ligă, iar experiența, dar și faptul că evoluează într-un eșalon superior, o recomandă drept favorită în duelul de astăzi ❚ Publicul din Moreni ar putea echilibra balanța, mai ales că atmosfera pe stadionul Flacăra este una incendiară la meciurile tari ❚ „Aștept să dăm totul pe teren. Ne trebuie multă ambiție, determinare, o dorință mare pentru a ne revanșa în fața suporterilor pentru rezultatele de până acum”, s-a exprimat Gabi Paraschiv, antrenorul formației morenare ❚ „Tratăm serios meciul, toți jucătorii trebuie să se adapteze la pretențiile clubului. Vom vedea cum abordează meciul antrenorii, ce jucători vor intra. Ne dorim să trecem mai departe”, a transmis și președintele Chindiei, Marcel Ghergu

 

COSMIN SAVA


În faza a IV-a din actuala ediție a Cupei României avem parte de un duel extrem de interesant, între Flacăra Moreni și Chindia Târgoviște. Cele două formații se întâlnesc după mulți ani într-o partidă oficială, meciul urmând să se joace astăzi, pe stadionul Flacăra, începând cu ora 15.00. Se anunță o partidă tare, mai ales că cele două formații nu traversează o formă bună. Ultimele rezultate din campionat au lăsat de dorit, ambele echipe dorind să îmbunătățească situația printr-o victorie astăzi. Anul trecut, Flacăra sa oprit în faza a III-a a competiției, fiind eliminată de Petrolul Ploiești (0-3), în timp ce Chindia a ajuns până în optimile de finală, unde a cedat în fața celor de la Astra Giurgiu, după prelungiri (0-2). Chindia pornește ca favorită Formația din Târgoviște luptă de câteva sezoane pentru promovarea în prima ligă, iar experiența, dar și faptul că evoluează într-un eșalon superior, o recomandă drept favorită în duelul de astăzi. Publicul din Moreni ar putea echilibra balanța, mai ales că atmosfera pe stadionul Flacăra este una incendiară la meciurile tari. Un alt element important îl reprezintă faptul că la Moreni sunt foarte mulți jucători care au trecut pe la echipa din Târgoviște, iar dorința lor de a își lua revanșa ar putea conta mult.

Flacăra are nevoie de victorie

Echipa pregătită de Gabi Paraschiv trebuie să se califice, pentru a se revanșa în fața suporterilor, pentru parcursul slab din campionat, în acest început de sezon. Paraschiv speră ca echipa lui să aibă atitudine și să facă un joc bun. „Ca la fiecare meci, aștept să dăm totul pe teren. Ne trebuie multă ambiție, determinare, o dorință mare pentru a ne revanșa în fața suporterilor pentru rezultatele de până acum. În fotbal, totul se rezumă la meciul următor, dacă ai câștigat, lumea te aplaudă, dacă pierzi, ești criticat. Nu suntem în Anglia ca lumea să ne aplaude la infinit după înfrângeri. Nu s-au rezolvat problemele de lot, e posibil să apară încă două nume pe lista indisponibililor, dar toți sunt pregătiți la fel, iar cine intră pe teren, trebuie să își facă treaba. Cu cât trec etapele și nu facem puncte, presiunea e mai mare. Față de ultima etapă din sezonul trecut, avem cinci nume noi în echipa de start, o jumătate de echipă, dar asta nu scuză cu nimic rezultatul de la final”, a spus antrenorul morenar.

(Și) Chindia vrea să meargă mai departe

Chindia își dorește calificarea în faza următoare a competiției, iar președintele Marcel Ghergu anunță că gruparea târgovișteană abordează extrem de serios această partidă. „Indiferent de cine intră pe teren, noi tratăm meciul extrem de serios, pentru că respecăm atât competiție, cât și pe noi. Tratăm serios meciul, toți jucătorii trebuie să se adapteze la pretențiile clubului. Avem tot lotul valid, vom vedea cum abordează meciul antrenorii, ce jucători vor intra. Ne dorim să trecem mai departe”, a transmis Ghergu. Partida va fi arbitrată de Marius Naidin (Pitești), Mihai Ionescu (Suseni – Argeș) și Constantin Pantilimonescu (Ploiești). Observatori federali sunt Augustus Constantin (Rm. Vâlcea) și Dumitru Nistor (Moreni).



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor
Fără victorie sau gol marcat
Sezon ratat
Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La limita guvernării europene

A trecut neobservată o remarcă a comisarului european Vìra Jourová, care zicea la începutul anului că Uniunea Europeană este „la limită” în ceea ce privește gestionarea sa. "Există deja o organizare a Comisiei Europene în vicepreședinți executivi, vicepreședinți și comisari obișnuiți. Aș spune că suntem la limita a ceea ce este fezabil din punct de vedere managerial”, a... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale