Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



03.09.2015 00:25

Autoritățile județene încearcă să facă ordine într-un domeniu care a ajuns de groază


A A

Firmele de transport, pe drumul... debandadei

Firmele de transport, pe drumul... debandadei
Autoritățile județene încearcă să facă ordine într-un domeniu dominat de haos și de ilegalități

❚ Pe rând, prefectul județului și președintele CJD se plâng de avalanșa de nereguli, care par fără... frână în transportul public de persoane dâmbovițean ❚ Deși controalele pe teren ale salariaților cu atribuții din CJD și din IRSCTC, RAR, ARR s-au soldat cu 1,5 miliarde amenzi, problemele au continuat, așa că a fost nevoie și de convocarea unei ședințe la care au participat 24 de firme și conducerea CJD ❚ Neregulile constatate de autorități în acest domeniu sunt: transport efectuat cu alte autovehicule decât cele cu care s-a licitat, nerespectarea orarului curselor și a numărului acestora, nerespectarea intinerarului sau a stațiilor de capăt, utilizarea unor autovehicule cu deficiențe tehnice, transport de persoane peste capacitatea pe scaune, concurență neloială ❚ Pentru luna octombrie, autoritățile județene pregătesc un contract-cadru cu reguli stricte, neprevăzute nici de legiuitor, cu care speră să facă ordine în transportul public de persoane dâmbovițean, unul plin de probleme

ANA MARIA POPESCU,

VIOLETA STANCIU

 


 

Firmele de transport, în vizorul conducerii Consiliului Județean Dâmbovița! După ce prefectul județului s-a plâns în repetate rânduri de indisciplina din transportul public de persoane, acum a venit rândul șefului forului administrativ județean să vorbească despre neregulile care nu mai contenesc în acest domeniu.

După ce a constatat că problemele se înmulțesc, iar transportatorii nu mai țin cont de reguli și își bat joc de călători și nu numai, președintele CJD i-a chemat de urgență la sediul administrativ pentru a-i avertiza că nu vor scăpa de sancțiuni dacă nu își vor îndrepta atitudinea și nu vor respecta condițiile din Caietele de sarcini pe care și le-au asumat în momentul în care au câștigat licitațiile și au obținut licențele de transport.

Nereguli cu toptanul

Pentru a le arăta celor 24 de transportatori prezenți la ședința de la Consiliul Județean că are cunoștință de toate fărădelegile pe care le fac, Adrian Țuțuianu a făcut o înșiruire o neregulilor constatate în teren de salariații delegați să participe la controalele realizate în colaborare cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control din Dâmbovița. Aceste verificări s-au lăsat întotdeauna cu amenzi usturătoare aplicate reprezentanților firmelor de transport, care nu respectă nici călătorii și nici regulile impuse de autorități. Potrivit președintelui Consiliului Județean, de la începutul anului și până în prezent, s-au dat amenzi în valoare de peste 1,5 miliarde lei vechi. Adrian Țuțuianu i-a avertizat pe reprezentanții firmelor de transport că au termen până în luna octombrie să îndrepte lucrurile, în caz contrar vor rămâne fără licențe de transport.

„Am discutat și despre transportul de persoane prin curse regulate, dar și de transportul de persoane prin curse regulate speciale. Am făcut această întâlnire, întrucât am constatat că lucrurile nu se îndreaptă deloc în zonă. Începem pe 14 septembrie anul școlar și nu vreau să avem dificultăți suplimentare. Am făcut o trecere în revistă a neregulilor constatate, sunt deficiențe în ceea ce privește efectuarea serviciului de transport cu alte autovehicule decât cele cu care s-a licitat, nerespectarea orarului de desfășurare a curselor și a numărului acestora înscrise în Caietul de sarcini pe anumite trasee, nerespectarea intinerarului sau a stațiilor de capăt pe anumite trasee, utilizarea unor autovehicule cu deficiențe tehnice, nerespectarea prevederilor legale în ce privește utilizarea autovehiculelor de pe un traseu pe altul. Majoritatea operatorilor economici transportă persoane peste capacitatea pe scaune și nu este vorba de un călător sau doi, ci este vorba de zeci de persoane. De asemenea, faptul că unii beneficiari de autorizații pentru curse speciale utilizează stațiile de îmbarcare-debarcare cuprinse în programul de transport persoane, adică fac concurență neloială celor care au trasee, ei nu au de ce să oprească pe traseu decât dacă cumva, în înțelegerea cu societatea comercială respectivă, au obligația să mai ia muncitori de undeva”, a explicat președintele CJD.

Avertisment: se vor ridica licențele de transport

„Am luat măsura să facem o documentație standard pentru asemenea cazuri și să disciplinăm un pic și cursele speciale, pentru că am constatat că de multe ori societăți care au pierdut licitațiile pe anumite trasee se duc și încheie tot felul de convenții cu părinții, cu elevii, cu profesorii, și o să standardizăm un pic documentațiile, în așa fel încât să nu mai poată abuza nimeni. I-am anunțat pe transportatori că vom continua cu controalele în teren, începând din această săptămână, avem zilnic echipe de control, nu doar din CJD, ci și de la IRSCTC, RAR, ARR. Ultimele amenzi date sunt pe data de 28 august, iar «fericitul» posesor al lor se numește SC Grup Atyc SRL. Amenzile au fost date anul acesta, dar trebuie să știți că am reorganizat Serviciul și mai mult de o lună de zile nu am avut controale pe teren. I-am informat că voi veni în Consiliul Județean în luna octombrie cu toți cei care au nereguli și voi cere ridicarea licențelor de transport la toți”, a subliniat Adrian Țuțuianu.

În luna octombrie, contract-cadru

Așa că CJD va impune noi reguli transportatorilor de persoane! Acestea vor intra în vigoare începând de luna viitoare, sub forma unui contract cadru, și nu vor mai permite transportatorilor să-și facă de cap, ca până acum. Aceasta este promisiunea pe care directorul Direcției Tehnice din Consiliul Județean, ing.Vasile Dinu, a făcut-o la ultima ședință extraordinară a CJD, la care a subscris și președintele Adrian Țuțuianu.

Până atunci, consilierii județeni au făcut ceea ce știu ei mai bine, au dat „undă verde”, prin vot unanim, unui număr de șapte operatori de transport din județul Dâmbovița care au primit licențele de traseu pentru transport persoane prin curse regulate speciale pe trasee de pe raza teritorială a județului. Mai puțin norocos a fost operatorul de transport Trans Sud SRL, căruia i s-a refuzat momentan eliberarea licenței.

„Au fost înregistrate în ultima perioadă, din partea a șapte operatori de transport, solicitări privind eliberarea licențelor pe trasee pentru curse regulate speciale pe 11 sectoare de pe raza județului. În data de 25 august a.c., a fost trimisă o plângere prealabilă din partea operatorului Atyc care, pe baza unor precizări și argumente notificate, ne solicită analiza eliberării acestei licențe. Acesta este motivul pentru care cerem amânarea acordării licenței firmei Trans Sud SRL. În ședința următoare, o să venim în fața dumneavoastră cu un model cadru de contract pentru activități de curse speciale. Nefiind o precizare clară în legislația în vigoare, fiecare operator de transport merge pe contracte care nu au în totalitate obligații și răspunderi”, a transmis ing. Vasile Dinu.

La final președintele CJD, Adrian Țuțuianu, a ținut să sublinieze că, odată cu noul contract-cadru al transportatorilor, „o să standardizăm puțin regulile pentru toți”.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Șoșocismul de mahala
Constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „TURISM ÎN BUCEGI”
Gabriel Purcaru și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Moreni
Lipsa de medici, „rană deschisă” la Ambulanță
Balerinele din Dâmbovița au strălucit la Concursul Național „Lebăda de Cristal” 2024
La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română
287 de locuri de muncă disponibile


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale