A.V.

Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște va găzdui, sâmbătă, 15 mai a.c., vernisajul expoziției de Pictură și Grafică semnată de Ioan Cezar Corâci, personalitate de excepție în lumea culturală, artistică, academică și, nu în ultimul rând, politică și economică. Prezentarea lucrărilor va fi făcută de criticul de artă Roxana PĂSCULESCU (Radio România Cultural). Expoziția va fi deschisă până în data de 6 iunie 2021.

„Am plăcerea să Vă invit la expoziția mea de pictură și grafică care se inaugurează, sâmbătă, 15 mai 2021. Vernisajul expoziției are loc azi, 15 mai la ora 18:00, la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște. Prezintă Criticul de Artă Roxana PĂSCULESCU, Radio România Cultural”, a lansat Ioan Cezar Corâci invitația la vernisajul expoziției.

Ioan Cezar CORÂCI s-a născut în București în ianuarie 1953. Este conferențiar universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnică București.

Pictează de peste 35 de ani. A fost în perioada 1990-1993 Președintele Asociației Artiștilor Plastici.

A expus în numeroase expoziții în perioada 1985-1993 și anume : Muzeul Colecțiilor de Artă (1985), Muzeul de Artă al României (1987), Galeriile de Artă Cluj-Napoca (1988).

A avut mai multe expoziții personale și anume : Teatrul Foarte Mic-București (1987), Galeriile Artă ale Municipiului București (1988), Sala Brâncuși din Centrul Internațional de Expoziții al Palatului Parlamentului (2020)

A obținut mai multe premii fiind laureat cu Premiul pentru Pictură al Festivalului Primăverii Culturale Bucureștene în anul 1998.

Are tablouri în colecții particulare din țară și străinătate (Austria, Canada)

Atelierul pictorului este în București, str. Sbl. Zaharia, nr. 11, sector 1.

Criticul de Artă Roxana PĂSCULESCU (Radio Romania Cultural): „Ceea ce am descoperit în pictura domnului Corâci: o excepțională vitalitate, care spune mult despre esența creatorului care o dată ajuns în atelier își regăsește toate forțele. Și nu spun doar pentru că această cromatică ne frapează și ne tulbură, categoric. Uitați-vă la gestul picturii, la pensulația prin care Cezar Corâci își construiește compozițiile. Niște pensulații largi, de puternică forță la care se adaugă, sigur, partea de intelectualitate a domnului Corâci pentru că lucrările nu sunt doar spontane, de o largă respirație, și doar atât. În această avalanșă a culorilor, a exploziei picturii domnului Corâci domnia să se situează pe o linie foarte firească a postmodernismului. De multă vreme, de câteva decenii, întrebarea care se pune este: ce-ar mai putea să spună pictorul nou în pictură? Ei, multe, multe dacă știi și dacă ești pictor. Da, multe. Din afară se spune foarte repede ca s-au spus toate, de fapt Renașterea a spus totul și restul, până și postmodernismul și până și Van Gogh câteodată este trecut așa, într-o zonă să spunem „gri” a picturii. Gri între ghilimele, desigur nu mă refer la cromatica lui Van Gogh. Pe linia postmodernismului în ce sens vă spuneam? Pentru că își propune dialoguri cu marii artiști ai lumii și poate în țesăturile compoziționale ale domnului Corâci ați recunoscut, da, mă gândesc eu, ați recunoscut niște personalități ale artei universale, mă gândesc foarte atent la cei care au activat sub această emblemă a expresionismului german Max Ernst”.

Tudor Octavian – Serata Muzicală: „Îndrăznesc să fac o deslușire la activitatea pictorului Cezar Corâci. Toți pictorii contemporani dorind să nu semene cu nimeni, seamănă cu ei, dacă veți face un tur în arta abstractă contemporană veți remarca vreo două lucruri: 1) că nu țineți minte și 2) că aveți impresia că ați mai văzut asta undeva. Pictorul Cezar Corâci suportă ceea ce se cheamă un regim de continuitate în artă. În restul Europei, a existat respect pentru continuități. Fracturile în materie de imagine, de reprezentare nu sunt atât de dure. E loc pentru toată lumea. Sigur că da, orice om care vrea să devină pictor suportă o mare uimire, adică faptul că toate locurile sunt ocupate. Tot ce trebuia făcut sau merita făcut s-a făcut. E o aventură să începi să speri a te defini printr-o continuitate. Cezar Corâci are acest noroc care este și o nenorocire în același timp pentru că e un mod de a te alinia la un timp de imagine și de plăcere artistică, și de confort intelectual și optic în regimul continuității. Cred că toți dintre dumneavoastră făcând turul tablourilor ați avut observații de acest fel: „Hopa aici parcă ar fi... aici parcă da”. Domnul Corâci n-a făcut nici un secret din profesorii dumisale, atât din cei români, cât și din cei din albume și din muzee. Vă spun un secret nu e nici un secret să fi avut profesori și să trăiești în respectul unor modele. Închei și să vă spun un secret aceste tablouri au o calitate: pentru ele există un loc undeva într-o casă, într-un anturaj, într-un ambient. Deci nu sunt doar tablouri de expoziție”.