Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



09.07.2018 00:19

Editorial


A A

Eterna dramă a monumentelor istorice târgoviștene

Eterna dramă a monumentelor istorice târgoviștene

GEORGE COANDĂ


Din când în când, așa cum am promis, atac cu o imensă insatisfacție starea Târgoviștei monumentale. O stare care, pe măsură ce timpul trece, se accentuează din rău în mai rău. Căci, de când tot tragem semnale de alarmă nu numai prin editoriale, dar și prin anchete, iar cel ce semnează această atenționare mâhnită, o face de trei decenii postdecembriste, nu s-a întâmplat nimic în privința salvgardării și conservării, pentru a fi cât mai eficient puse în valoare, a mai tuturor monumentelor istorice. Poate vă mai amintiți în ce hal – incompetența și indiferența spunându-și cuvântul – a fost restaurată Curtea Domnească în urmă cu mai bine de un deceniu. Apropo, nenorocitele alea de termopane care provoacă condens nici acum nu au fost înlăturate. Se zice că va urma o altă restaurare. Să sperăm că nu vor fi aruncați banii, și de astă dată, pe apa sâmbetei. Chiar mă bucur că urmează a fi modernizate piețele Tricolorului, Revoluției și Parcul Mitropoliei, cu acest prilej fiind restaurate și ruinele palatului mitropolitan. Dar ce facem cu amplul spațiu monumental al „centrului vechi” pe care nici la ora actuală Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Național – care ar fi… interesele ascunse? – nu l-a înscris in integrum pe lista monumentelor istorice? Există pericolul ca, nu peste multă vreme, să dispară distrus de… modernizările stupide. ªi nu mai aduc în discuție soarta dramatică a atâtor și atâtor imobile, de pildă, de pe Calea Domnească, care, unele fiind chiar pe listă, nu numai că se ruinează, dar nici măcar nu sunt marcate prin plăcuțele care ar trebui să le semnalizeze statutul de monument istoric. Ca și în cazul unui admirabil monument istoric, și e vorba despre Gara de Sud (Gara Mare), care, la rându-i, se degradează vizibil, și nici nu este marcată ca fiind un astfel de monument. Dar, sunt nevoit s-o spun, cu riscul de a-mi atrage asupra capului blesteme, Direcția mai înainte amintită se pare că nici nu mai există.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (II)
Comunicatul nr. 9, brânci României în gheena rusească (I)
Carambol european
Incertitudini mioritice


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale