Teme principale
- Actualitati
- Anchete
- Interviuri
- Vox populi
- Politic
- Social
- Economic
- Cultura.Invatamant
- Caleidoscop national
- Panoramic sportiv
- Divertisment
- TV ARTPRESS
Prima paginĂŁ (PDF)
Newsletter
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email
09.02.2021 00:19
Erasmus Transatlantic (II)

DAN LUCA
În 2002, comisarul european pentru educație de atunci, Viviane Reding lansa Erasmus Mundus, cu un impact însă foarte limitat ca număr de beneficiari, câteva sute pe an. Putem învață multe din acest program, dar potențialul de dezvoltare este enorm. Concret, e momentul favorabil în a gândi mobilitățile pentru următorii 20 de ani. E nevoie de un program Erasmus Global, care să își extindă aria de acțiune la toți tinerii din lume. ofesorul Vasile Pușcaș, prin conceperea unui Erasmus euro-american, iar apoi progresiv să implicăm și alte continente. Desigur Uniunea Europeană, prin experiența acumulată în ultimii 30 de ani, poate și trebuie să fie liderul acestei inițiative. Recent, europarlamentarul Victor Negrescu și senatorul statului Maryland Will Smith, și-au prezentat planurile pentru renașterea relațiilor transatlantice după inaugurarea președintelui Joe Biden. „Amândoi facem apel la factorii de decizie din ambele părți ale Atlanticului pentru a lansa ideea unui Erasmus Transatlantic, conceput pentru a permite tinerilor să călătorească, să studieze, să lucreze și să dezvolte inițiative private, culturale și neguvernamentale împreună”. Este important acum să lansăm o discuție incluzivă, care să implice studenți și alți beneficiari ai programelor de mobilități europene, transatlantice sau globale. Generația noastră a participat la democratizarea continentului european. Poate nu este rău că generația copiilor noștri să discute despre guvernarea globală, iar UE să fie catalizatorul acestui proces evolutiv. Erasmus Global poate să fie un prim pas în această direcție.
Comentarii
sau
AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook
Din aceeaÂși categorie
Pandemia... New World Order (II)Pandemia... New World Order (I)
Capitalismul românesc criminal
Vine, vine primăvara...
Guvernarea surzilor
Am putea vorbi de șoșocism...
Taheriada nimicitoare
Bruxelles – "piața celor 100.000 de oameni"
"Noul normal" al afacerilor europene – orizont 2022
Obolul de partid și de stat în Românabsurdistan
Posta redactiei: fii jurnalist !
Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.
Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
