GEORGE COANDĂ

De-a lungul multor ani, fie la celebrarea zilei de naştere, fie la comemorarea celei de înălţarea de-a dreapta lui Dumnezeu a Duhului tutelar al culturii române Mihai Eminescu, cu majuscule am încercat, mai mult sau mai puţin inspirat, să-mi titrez editorialele omagiale încărcându-le cu o anumită semnificaţie.

De astă dată am stat în grea cumpănă, am căutat un titlu mai altfel decât altădată, dorind să dau, totodată, o replică usturătoare delatorilor săi cu pornire evidentă de trădători şi demolatori ai celui care şi-a depăşit cu strălucire vremea sa, şi, asasinându-l, chiar şi în nefiinţă, deconspirându-se, ipso facto, ca asasini ai culturii române. Şi atunci mi-a venit în minte o sentinţă scurtă şi esenţială pe care asemenea unei lumini eterne a Adevărului, geniul universal al Grădinii Maicii Domnului, a dat-o, fără drept de apel, deci, definitiv şi irevocabil despre neamul care l-a dăruit lumii: „Suntem români. Şi punctum!” Aşadar, EMINESCU. Şi punctum! Geniul nu suferă comparaţii. A existat şi în fiinţă există şi în nefiinţă prin El însuşi. Iar EMINESCU are în Sinea-i esenţa dumnezeirii şi geniul ancestral al neamului românesc. A fost El doar Poetul Naţional, un istoric cu analiză fundamentală asupra „Mersului istoriei la români”, un surprinzător filosof al culturii şi civilizaţiei, un extraordinar cunoscător al tainelor Ştiinţei, şi din Cosmos şi de pe Terra, al Cunoaşterii umane? Nu.

A fost şi un om de presă, fără egal până în vremurile noastre, iar analizele sale editorialistice sunt exemplare, parcă ar fi scrise în această contemporaneitate românească halucinantă. De unde ideea că nu s-a schimbat mai nimic sub soarele carpatic de acum 180 şi ceva de ani încoace. Vreţi un grăitor exemplu? Iată-l. L-am decupat din editorialul „La un an nou”, publicat de EMINESCU în „Timpul” din 1 ianuarie 1883: „Anul ce’ncepe nu inspiră multă speranţă, nu anunţă multă bucurie. Poporul nostru este aşezat între furtuna ce vine din apus spre a întâmpina pe cea de răsărit. Starea noastră nu depinde de noi, va fi determinată de alţii, şi totuşi guvernul se ocupă cu chestiuni care au menirea să agite opinia publică. E păcat şi nedemn ca’n situaţia gravă în care ne aflăm, să mai jucăm comedia luptelor lăuntrice (…) Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muchie de despărţire între furtuna ce vine din apus pentru a întâmpina pe cea din răsărit. (…) Cu toate acestea curentul fatal de înoituri care e caracteristic pentru epoca de spoială în care trăim, împinge pe majoritatea la punerea unor chestiuni ce nu pot decât să tulbure ţara şi să accentueze deosebirile de interes şi de partid între oameni. (…) Fără îndoială ceea ce are să se’ntâmple se va’ntâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor să joace mica comedie a luptelor sale dinăuntru”. A se lua aminte! Este un avertisment peste veac. Aşadar, EMINESCU. Şi punctum!