În Evanghelia ce se citeşte duminică în bisericile noastre ni se spune cum a vindecat Domnul Iisus un om care era plin de demoni, fiecare trăgându- l în altă parte. Şi în noi sunt astăzi o mulţime de demoni care ne distrag atenţia de la menirea noastră, cum sunt: demonii răului, demonii urii, ai răzbunării, ai lăcomiei, ai vinovăţiei, ai stresului, ai conflictelor, etc. ce fac din om o epavă. Avem apoi familii scindate, personalităţi scindate, naţiuni scindate şi chiar o lume scindată, de aceea este o nevoie foarte mare de demnitate, de cineva care să uniformizeze toţi aceşti demoni din noi pentru a putea exista ca o entitate unică. După cum Iisus l-a vindecat pe acel demonizat din Evanghelie, acelaşi lucru îl poate face şi pentru noi dacă vom dori să conlucrăm cu Dumnezeu şi avem credinţa. Dacă nu vom folosi uneltele mântuirii, pe care Dumnezeu ni le-a pus la îndemână şi învăţătura lui Hristos pentru apărarea sufletului, atunci îşi vor face loc în noi şi ceilalţi demoni: lepădarea de biserică, de Dumnezeu, beţia şi durerea pentru că, aşa după cum ştim, bolile au cauza comună, păcatele noastre, fie ele materiale sau spirituale. Evanghelia ne spune că omul posedat şi vindecat de Iisus, devine vestitorul Împărăţiei lui Dumnezeu: “şi, a plecat, vestind în toată cetatea, câte i-a făcut lui Domnul Iisus” Lc 8,39. În schimb oamenii din acel ţinut nu erau interesaţi de vindecarea semenilor lui, ci îngrijoraţi de faptul că şi-au pierdut porcii, de comorile pământeşti. Cu toate că salvarea sufletului este ceva cu totul nepreţuit, aşa după cum tot Iisus ne explică. Mântuitorul dorea să le transmită faptul că pierderea lucrurilor pământeşti nu trebuie luată în seamă când este vorba de salvarea de la pieire a unui singur suflet, chiar dacă acel suflet ar fi al celui mai neînsemnat om de pe pământ. Dumnezeu cere recunoştinţa noastră şi prin fapte bune, dar şi prin cuvânt, pentru că; unuia Dumnezeu i-a dat avere, dar el din nefericire îşi cheltuie avuţia în desfrânări şi destrăbălări. Pe altul l-a înălţat într-un anume post, ca şef peste semenii săi, însă el se mândreşte ca Nabucodonosor şi-i asupreşte. Celuilalt i-a dat frumuseţe şi podoabă, dar el nu se păzeşte să rămână curat şi prin acest har, pe mulţi îi coboară în adâncul iadului. Altuia i-a dat înţelepciune, că să înveţe şi pe alţi, ca Solomon, însă el o foloseşte numai pentru a face alte păcate. Şi astfel vedem cum cei mai mulţi folosesc darul binfacerilor dumnezeesti ca un mijloc de batjocorire a legilor lui Dumnezeu prin păcatele pe care le fac. Pe toate celelalte păcate le spovedim şi-i cerem iertare lui Dumnezeu, dar pentrul păcatul nerecuno ştinţei, nu vărsăm nici o lacrimă, nu facem nici o rugăciune de iertare şi nici mustrare de conştiinţă nu avem. Trebuie să facem în aşa fel ca sufletul nostru să fie întotdeauna curat şi deschis către faptă bună pentru că, atunci când Mântuitorul va dori să vină să sălăşluiască în el, să-l primim cu iubire pentru că el ni l-a salvat distrugând răul şi dăruind lumii viaţă veşnică.

Pr. Mihail Moga. Parohia Băleni Sârbi