Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



26.11.2021 00:07

Pe podium la box


A A

Eduard Vintilescu și Angelo Arghira, medaliați la Naționalele de Juniori

Eduard Vintilescu și Angelo Arghira, medaliați la Naționalele de Juniori

* „Sportivii noștri au boxat exemplar, împotriva unor adversary. Am confirmat încă o dată valoarea boxului târgoviștean”, a precizat antrenorul Gheorghe Stan, de la CS Târgoviște

 

Performanță importantă realizată de pugiliștii Clubului Sportiv Târgoviște la ediția din acest a Campionatului Național de box rezervat juniorilor, care au reușit să intre în posesia a două medalii de bronz. Boxerii pregătiți de Gheorghe și Alexandru Stan, care au urcat pe podium la competiția găzduită de sala de box a Clubului Sportiv Municipal Brăila, în perioada 17-21 noiembrie, au fost Eduard Vintilescu și Angelo Arghira. Eduard a cucerit bronzul la categoria 75 de kilograme, iar în semifinale a fost învins de suceveanul David Bratu. În schimb, Angelo și-a trecut în palmares medalia de bronz în limitele categoriei 80 de kilograme. În meciul pentru intrarea în finala categoriei, sportivul târgoviștean a fost învins de oneșteanul Cosmin Buleu. Ambii medaliați au participat pentru prima dată la un Campionat Național.

Medaliați la prima competiție națională

„Sportivii noștri au boxat exemplar la acest Campionat Național. Au boxat împotriva unor adversari puternici și au strâns mult din dinți, până au intrat în posesia medaliilor. Prin cele două urcări pe podium, am confirmat încă o dată valoarea boxului târgoviștean”, a precizat antrenorul Gheorghe Stan.

Un alt sportiv de la CS Târgoviște care a avut o comportare lăudabilă la Campionatul Național de juniori a fost Luca Bâlea. La categoria +80 de kilograme, acesta s-a oprit în sferturi, fiind învins de un pugilist bănățean.

 

C.M.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor
Fără victorie sau gol marcat
Sezon ratat
Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale