COSTIN MIHAI

Criza din arbitrajul dâmboviţean este mult prea complexă pentru a fi analizată în câteva rânduri. Adevărul este că valoric se stă mult mai rău, la fel şi numeric, iar perspectiva mi se pare întunecată. Nu ştiu cât este de vină preşedintele Ioan Negoescu şi nici dacă e capabil să oprească prăbuşirea, însă îi va fi foarte greu să-şi încheie mandatul pe plus. În primul rând că l-au părăsit cei mai buni arbitri, soţii Petruţa şi Ionuţ Iugulescu, iar lista celor care au renunţat este una foarte lungă. Dacă cel mai titrat arbitru dâmboviţean al ultimului deceniu, ecuson FIFA la fotbal feminin, şi cel mai bine cotat „central” nu mai vor să oficieze meciuri la nivel de judeţ, e clar că ceva îi deranjează foarte tare, chit că nu o spun public. Apoi ar fi colaboratorii care s-au depărtat de Negoescu sau oamenii cu notorietate din lumea arbitrajul care l-au contestat de la bun început. Am avut impresia că se lucrează uşor cu nea Ţuţi, tocmai de aceea m-a surprins să văd atâtea persoane care evită să-l susţină în proiectul său. Oricât l-ar blama unii sau alţii pe şeful arbitrilor dâmboviţeni, eu spun că are şi merite. În plus, înţeleg că nici nu este lăsat să-şi conducă activitatea aşa acum crede mai bine. Sunt informaţii clare că se intervine peste delegări, asta pentru că preşedintele de asociaţie nu-şi va schimba năravul la bătrâneţe. Adversari în alegeri, Ioan Negoescu şi Tudor Emil au ajuns acum parteneri de nădejde, mai degrabă spre dezavantajului primului dintre ei. Perceput iniţial ca un reformator, fostul inginer a devenit un om al sistemului, iar asta i-a deranjat pe mulţi dintre cei care au crezut în el şi care i-au întors apoi spatele. Eu nu l-aş condamna prea tare. Negoescu ştia foarte bine în ce se bagă atunci când a acceptat să devină preşedintele Comisiei Judeţene a Arbitrilor Dâmboviţa, acceptând mai degrabă o subordonare, decât o colaborare. A fost probabil ultima provocare importantă la nivel fotbalistic, prin care şi-a propus să reformeze arbitrajul dâmboviţean. O misiune dificilă din start şi dureroasă pe parcurs, când Ţuţi s-a trezit că a cam rămas singur pe drumul reformei. Nici nu e susţinut de Tudor Emil, pe care nu-l interesează să aibă brigăzi complete la jocuri, ci multe meciuri, echipe, taxe, contestaţii, adică venituri la bugetul AJF şi al familiei. Dacă în privinţa preşedintelui de asociaţie m-am exprimat clar şi repetat, considerând că ar trebui să se retragă, în cazul celui de la arbitri nu aş fi la fel de categoric. Consider că mai este nevoie de oameni ca Ioan Negoescu, chiar dacă nu va mai fi preşedinte al CJA Dâmboviţa