GEORGE COANDĂ

Era de aşteptat ca după revoluţia anticomunistă din 1989 să se producă schimbări esenţiale în societatea românească. Era firesc să se producă, aş fi spus logic, doar că filosofia legităţii sociale/societale a fost compromisă în defunctul regim comunist, asta neînsemnând că nu va mai fi operaţionalizată vreodată în cercetarea aprofundată a evoluţiei societăţii omeneşti. Dar trebuie să conştientizăm faptul că fără reglementări legislative nicio societate nu poate funcţiona în parametri de normalitate, ai unei organizări care s-o ţină pe linia de plutire. Altminteri se scufundă. Dar o condiţie fundamentală este ca legile emise de forul legislativ suprem, parlamentul adică, indiferent cum i se spune în lumea democratică, să servească dăinuirii, rezilienţei, moralităţii sociale şi progresului unui stat, în fond al naţiunii care-l populează. INTERESULUI NAţIONAL, deci. Legile, ipso facto, este obligatoriu să apere statul/naţiunea, să stipuleze, irevocabil, pedepsirea aspră a înaltei trădări a INTERESULUI NAţIONAL şi a subminării existenţei statului. Şi, în nu puţine ţări ale lumii, „înalta trădare” şi „subminarea economică” a statului/ naţiunii îl duc pe trădătorul de ţară şi pe subminator la condamnarea cu închisoarea pe viaţă şi, în unele state, în faţa plutonului de execuţie sau la injecţia letală (a se vedea Statele Unite). Dacă a lua viaţa cuiva este un drept doar al lui Dumnezeu, pentru că orice complet de judecată poate fi alcătuit şi din trădători de ţară disimulaţi, măcar, chiar dacă aşa ar sta lucrurile, condamnarea la închisoare pe viaţă tot ar trebui să fie prevăzută în Codul penal. De bună seamă că asta presupune o profundă dezbatere de teorie şi practică juridică, de care, din păcate, „clasa politică” din ţara românilor pe care au absurdistanizat- o, se fereşte ca dracul de tămâie. (va urma)