GEORGE COANDĂ

În clepsidra timpului istoric, s-au împlinit 101 ani de când, în cetatea antică de la Alba Iulia, a fost hotărâtă, prin voinţa fermă a românilor, reunirea Transilvaniei cu Patria Mamă România la trei veacuri şi optsprezece văleaturi de la unirea cea mare ctitorită de Mihai Viteazul, gândită strategic de voievodul martir în Cetatea de Scaun de la Târgovişte. În cei 100 ani, România Mare, validată ca atare în fruntariile ei fireşti istorice, într-un rotund de medalion mărginit de Marea Neagră, Nistru, Tisa superioară, câmpiile Crişurilorşi Banatului, Carpaţişi Dunăre, validată, deci, în această configuraţie geograficpolitică prin Tratatul de pace de la Versailles din 4 iunie 1921, urmare-efect a Primului Război Mondial de Reîntregire Naţională pentru români, aşadar în cei 101 ani, ceea ce însemnase Dacia Felix rediviva, s-a confruntat cu tragedii care au însângerat-o, fiind tranşată ca la abator de vecini tâlhăritori, Uniunea Sovietică fiind cel mai odios, dar, din păcate, vândută acestui monstru bolşevic, încă de la începutul celui de-al doilea Război Mondial, de doi briganzi geopolitici, Winston Churchill, premier al Imperiului Britanic, şi Franklin Delano Roosevelt, preşedinteleabulic, în acel moment, al Statelor Unite ale Americii. Şi, astfel, ciuntită, umilită, comunizată, România a urcat Golgota Istoriei, şi o urcă şi astăzi, după reîntoarcerea ei, la finalul anului 1989, în societatea democratic capitalistă, stându-i şi astăzi – ca să-l parafrazez pe Nicolae Iorga –lupi hulpavi în cale. Din nenorocire, sunt destui şi în lăuntrul ei, vânzând-o pe bucăţi hainei străinătăţi, românii nemaiştiind care le va fi soarta navigând spre zările viitorului cu busola pierdută. Şi încă ceva de neînţeles. La anul, la 4 iunie, va trebui, nui aşa, să celebrăm centenarul recunoaşterii universale a României Mari. Budapesta deja.... comemorează decesul „Ungariei Mari”, iar în 2020 va aplica lovituri după lovituri sub centură României, cerşind Bruxelles-ului, Washington-ului, Parisului, Londrei, Moscovei, poate şimarţienilor, ajutor pentru a i se ceda, fără proces de predare-primire, Transilvania. Mi-e teamă de un nou „diktat de la Viena”. Mi-e teamă, pentru că acum, ca şi în urmă cu opt decenii, „clasa politică”, Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul îşi consumă energiile în lupte intestine schizofrenice, distrugătoare de ţară, iar lupii care-i stau în cale sunt gata s-o sfâşie. Chiar dacă suntem astăzi umbrela UE şi NATO, „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte!”. Nădăjduiesc, însă, că, acea forţă lăuntrică din Fiinţa neamului românesc, mistică, şi care l-a salvat în mari momente de cumpănă, va fi să-l salveze şi la începutul celui de-al treilea deceniu al mileniului al treilea după Hristos. Dumnezeu să binecuvânteze România! La Mulţi Ani, România!