GEORGE COANDĂ

Klaus Werner Iohannis și-a văzut visul cu ochii. Mimând consultarea democratică cu partidele parlamentare, cu strada și cu o inexistentă societate civilă, de fapt ne-a oferit un circ, dar a răspuns cu celeritate la ordinul domnului Junker, mare vizir la Bruxelles, din gașca popularilor europeni de a-l așeza pe Dacian Cioloș în fotoliul de prim-ministru de la Palatul Victoria.

Cică tehnocrația salvează România. Aiurea că treaba asta ar face-o monarhia. Și trebuie să recunosc că, da, Klaus Werner Iohannis poate spune de ieri „am guvernul meu”. I-a ieșit! Dar fără mâna rapidă de ajutor întinsă imperativ de la Bruxelles ar fi înghițit în sec, dând în icter negru până la alegerile mari din toamna de peste un an. Cu această mișcare de prestidigitație cotrocenisto-bruxelleză, herr Klaus Werner Iohannis a dat o lovitură nimicitoare, plus cu tifla-n nas, tuturor partidelor politice, iar pe cele parlamentare pe toate le-a azvârlit în peștera opoziției. Good-bye democrația pluripartidistă! Am putea crede, nu-i așa, că s-a pornit la faimoasa reformă a „clasei politice”?

Cu un guvern de tehnocrați la buna voire a lui herr președinte, dictatura s-a reîntors, după un sfert de secol, pe mândrul plai al patriei lovită-n soartă. Așa că drumul spre dictatură, de la Primăria Sibiului la Palatul Cotroceni, a fost – spre surpriza întregii națiuni – destul de scurt. Un an! Să fie oare atât de ingenios într-ale jocului politicesc herr Klaus Werner Iohannis? Îndoi-m-aș. Cred că mai degrabă a fost bine instrumentat de popularii lui Junker și de creștini-democrații prea bunei Angela Merkel.

Și uite cum își râde cu imensă satisfacție-n barbă, mângâindu-și cu bucurie chelia, ex președintele jucător Traian Băsescu care, prin acest hocus-pocus, a preluat cârma opoziției. Nu știu ce mă face să cred că este pe mână – pe sub masă – cu urmașul în fotoliul de la Cotroceni. Și mă mai încearcă o stranie bănuială, apropo de revolta străzii care s-a potolit ca prin farmec după ce Dacian Cioloș a primit verde de la Bruxelles și de la herr președinte. Nu cumva, printr-o intensă mobilizare pe rețelele de socializare („sindromul facebook”), mobilul cinic fiind tragedia de la Clubul Colectiv, lecție temeinic învățată de noul locatar de la Cotroceni, acesta, în mod insidios a inventat acea revoltă, ca să se producă, virtual, o nouă „clasă politică”?

Aș vrea să cred că nu a fost așa, că tinerii care au inundat străzile și piețele și-au dorit, fără să fie manipulați, „o țară ca afară”. România lor adică. Îndoiala face însă parte din dialectica dinamicii politice. Ca să afli adevărul nu poți opera doar cu un singur termen al ecuației, să zicem, cel al străzii. Or, Klaus Werner Iohannis s-a folosit de stradă ca de o mască de fum și a izbit în firava democrație românească. Căci și-a dorit cu ardoare să dicteze, după cum i se… dictează de afară, cu ajutorul unui guvern de casă. Îmi pare rău, dar nu așa se face reformarea „clasei politice”. Asta îmi aduce aminte de dictatura lui Carol al II-lea, instaurată – și el ar fi vrut o „însănătoșire” politică fără… partide politice – la sfârșitul domniei sale. Și ca să nu pară că a violat democrația, și-a tras un… partid unic al renașterii naționale. Nu știu de ce, dar în țara asta nimeni nu învață nimic din nefericitele lecții ale trecutului nostru istoric! Și așa o luăm pe miriște, călcând în străchini.

P.S. Discursul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, rostit ieri de la Tribuna Parlamentului, în fața Camerelor reunite, va constitui cu siguranță o pagină semnificativă în Istoria României post-revoluționare. Tocmai de aceea, cotidianul „Jurnal de Dâmbovița” îl publică astăzi integral. Credem că merită cu prisosință să rămână și în istoria presei. Vă invităm să-l citiți cu maximă atenție și apoi să vă gândiți bine la miza pe care au avut-o evenimentele... incendiare din ultima perioadă.