GEORGE COANDĂ

Ştiţi vorba aia autocritică a românului: ca la noi la nimenea. Aşa e, la români totul este, în numeroase împrejurări, vraişte, cu susu-n jos, iar tragerea de timp este o specialitate a casei. De ce om fi, Doamne, atât de aiuriţi?! Sincer, n-am un răspuns pe deplin satisfăcător. Simplu aş răspunde, d-aia! Dar este lipsit de logică. Păi, uitaţi-vă ce se petrece acum, doar cu câteva luni – timpul trece al naibii de iute – înainte de ce ar trebui să fie marele Centenar al făuririi României Mari. Guvernul, recte Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (atenţie: Identităţii Naţionale!), prefecturile şi consiliile locale s-au trezit taman în al doisprezecelea ceas şi au început să galopeze, să croiască programe aniversare, unele de un ridicol perfect, că, degeaba efort pe genunchi, nici nu ştim cât de impresionant – dacă va fi să fie aşa – va fi celebrat cel mai important/ fundamental MOMENT ISTORIC din întreaga istorie a neamului românesc. Mi-e teamă că, în conformitate cu o faimoasă cutumă moştenită din moşi strămoşi, se va ridica din umeri, ce vreţi, timpul a fost prea scurt, deh, merge şi aşa, şi se va bifa, cum-necum, şi Centenarul. Parcă celor în drept să asigure organizarea Centenarului le este frică de umbra lor şi de un duh rău din pusta maghiară. Revin la ce-am mai spus cândva şi anume că, în toate ţările europene care au fost cuprinse în vâlvătăile Primului Război Mondial – atenţie, până şi în Germania înfrântă! – ehei, demult au început pregătirile pentru celebrarea sfârşitului acestuia, nu mai spun de Budapesta, care va comemora dispariţia Ungariei Mari, punând la cale, beneficiind de un buget extrem de generos, lovituri împotriva Slovaciei, Ucrainei, Serbiei, şi mai abitir şi cu ură în direcţia României, state care şi-au readus acasă teritorii ce le aparţineau, cucerite cândva de năvala maghiarilor. Era, de drept, o reparaţie istorică. Dinspre partea lui herr Klaus Werner Iohannis nu mă aştept la vreun gest de a da ghes organizării corespunzătoare a Centenarului că, Domniei Sale, după câte ştim, nu-i spune nimic 1 Decembrie. Se pare că unii şmecheri cred că pot face din Centenar o afacere, spre satisfacerea propriilor interese. Ruşine! Îmi doresc ca Dumnezeu să-i dea măcar românului mintea cea de pe urmă şi Centenarul să nu fie un penibil hei-rup.