Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



15.09.2014 00:12

Justiție


A A

DNA a început urmãrirea penală in rem în dosarul referitor la ordonanța privind migrația aleșilor locali

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a început urmărirea penală in rem, cu privire la faptă, în dosarul constituit ca urmare a plângerii PNL față de emiterea ordonanței privind migrația aleșilor locali, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleași surse au precizat că s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

 

 

La solicitarea AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a confirmat vineri că s-a început urmărirea penală față de faptă ca urmare a plângerii depuse de președintele PNL, respectiv pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pe altul. Art. 305 alin.1 din Codul de procedură penală prevede următoarele:

„Când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege și se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă”.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Meci crucial pentru Chindia
A murit actrița Georgeta Luchian Tudor, soția rapsodului Tudor Gheorghe
Guvern: Rezultatul testului făcut de Premierul Orban pentru COVID-19, negativ; va rămâne în carantină până joi
Tăriceanu: Măsura decretării stării de urgență trebuia luată cu ceva timp în urmă
Cabinetul Orban a depus jurământul de învestitură în funcții
Poate Moldovan să salveze Chindia?
Moțiunea de cenzură ‘’Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot’’ a fost respinsă, marți, de Parlament. Au fost înregistrate 200 de voturi favorabile, 7 împotrivă și 3 abțineri, fiind ne
Premierul a transmis președintelui propunerile de numire a noilor miniștri
Cuc, la semnarea a trei contracte de infrastructură: Domnilor constructori, nu vă mai bateți joc de subcontractorii români
UE sprijină sectorul de tipărire și publicare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale