Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



05.03.2015 00:19

Editorial


A A

Dispreț... până la capăt!

Dispreț... până la capăt!

ALINA MAVRODIN VASILIU


Aflu și tot aflu de o bucată de vreme că niște „prieteni” mai vechi de-ai libertății presei în Dâmbovița, ale căror năravuri nu s-au schimbat odată cu grizonarea părului, sunt neliniștiți mai ceva ca la tinerețe. În aparență s-au mai cumințit olecuță de teamă să nu le bată mascații pe la ușile „consilierelor” și să-i prindă în cine știe ce flagrant rușinos din care să iasă vreun reality show, mai păcătos ca-n trecut.

Ei, lasă, că și fără de-astea ne putem descurca, la o adică, atunci când va fi cazul să punem cap la cap niscaiva declarații și documente cu care să probăm (i)legalitatea și (i)moralitatea celor care s-au perfecționat în împărțirea paralelor publice spre înmulțirea celor personale. Pentru investigațiile astea gazetărești puteți oricând conta pe noi. Suntem pricepuți la ele, după cum am demonstrat-o și-n trecutul zbuciumat al jafului pe care l-am demascat, vorba jurnaliștilor de la Antena 3, cu subiect și predicat. Adică cine - ce a făcut, în ziar a apărut, ori la (asasinata politic!) TV ARTPRESS s-a văzut. Asta ca să știți și să nu uitați de ce ne sufocă niște „prieteni” cu grija lor chiar și acum, de-ai zice că nu s-a schimbat mare lucru prin mahalaua politică dâmbovițeană. Îmi amintesc de unul dintre ei, zis și Nașul, mai guraliv și mai agresiv decât alții ca el, cum declara că-l preocupă soarta mea și a celorlalți membri ai familiei mele. Și imediat am constatat în ce a constat „preocuparea” lui, asasinarea economică a Trustului de presă ARTPRESS fiind una dintre preocupările lui majore.

Proiectul politic era mai vechi, ca să fim corecți până la capăt. Încă de pe vremea când „prietenul” candida „independent” cu susținerea PDSR, iar noi criticam abuzurile, clientelismul și mitele electorale care au făcut mari oameni politici din niște tarabagii ai „votului democratic”. Că afacerile mafiote electorale au făcut abia de curând tone de pui penali ne arată, printre altele, cât de siguri au fost pe ei acești indivizi care una declarau și alta furau și care au traficat ani de-a rândul funcțiile publice pentru a-și asigura protecția prin cât mai multe instituții abilitate. Apoi, cu tupeu de borfași, debitau cu aroganță, după orice nouă dezvăluire și anchetă de presă, o frază standard: „Organele statului să-și facă treaba”.

Doar că organele nu mai erau toate ale statului, ci ale lor, ale interlopilor politici. Să nu-mi spuneți că n-ați știut până acum! Clanurile lor transpartanice au dat iama și-n Dâmbovița prin bugetele publice, dirijând în neștire fondurile guvernamentale și europene spre propriile firme, pitindu-le și prin câte un off-shore. În același timp, preocupați zilnic de soarta noastră, așa cum ne-au avertizat, s-au îngrijit ca „presa” pe care o controlau editorial și o finanțau generos și ilegal din aceleași surse publice (dar pe căi oculte!) să trăiască bine. Păi da, ca să fie în ton cu sloganul politic pe care îl serveau „jurnalistic”. Pentru ca, până la urmă, caracatița politico – mafiotă să-și întindă tentaculele transpartinice spre noi cu toată forța, pentru suprimarea sau măcar amputarea mediatică a Trustului de presă ARTPRESS.

Prietenii știu de ce! „Prietenii” celorlalți, așijderea! Pe unii dintre cei cu ghilimele îi așteaptă deja niscaiva ani de pușcărie, în caz că justiția a devenit independentă. Deși, după cum rânjeau niște politruci dâmbovițeni pe scările DNA, îmi rezerv dreptul să am dubii. Măcar și pentru că rânjiții au de prea multă vreme mari tinichele de coadă prin dosare penale care zac în nesimțire. Ghinionul lor este că apare câte un denunțător prins de procurori cu evaziune fiscală, ca să fie scos de la naftalină câte un dosar pe care-l credeam mâncat de molii. Este o bună ocazie ca să afle și poporul ce „prieteni” mafioți și „democrați” a avut presa din județul Dâmbovița, dar și cât de preocupați au fost „adversarii politici” ai acestora să facă mult promisa dreptate până la capăt. Adică, ziceam și eu așa, măcar să nu facă la fel ca ei!

Dar parcă poți să le iei unor animale politice „dreptul” de a-și arăta colții, fie ei și piliți strategic, atunci când ajung la putere? Instinctele lor primare, mai puternice decât rațiunea, le dictează să se manifeste în continuare cu dispreț față de niște jurnaliști prigoniți politic de-atâția ani pentru că au demascat mafia. Ăsta e statul de drept? Foarte bine! Așa ne trebuie dacă am luat în serios Constituția României acum două decenii, atunci când am decis să fondăm cu sacrificii uriașe Trustul de presă ARTPRESS la Târgoviște, într-un deșert mediatic și cultural care este pe cale să revină... la putere!

www.alinamavrodin.ro



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (I)
Șoșocismul de mahala
La limita guvernării europene
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Vot european la 16 ani
Lovituri sub centură… electorale
Actorii instituționali ai politicii de energie
Cine influențează politica de sănătate în UE?


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale