Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



19.10.2015 00:18

Poșta redacției


A A

Dispoziția Prefectului nu a contat pentru primarul din Glodeni

CĂTRE, Jurnal de Dâmbovița


După lupte seculare, „care au durat aproape 8 ani” dosarul penal privind sustragerea din banul public a circa 4 miliarde de lei vechi a intrat pe rolul instanței. Sunt inculpați primarul comunei Dinu Petre, fosta contabilă, dirigintele de șantier, patronii firmelor COBADI și PROCOR, pentru abuz în funcție în formă continuată – toți având sechestru asigurător pe avere.

Ca urmare, au început presiuni asupra conducerii școlii și a colectivului didactic. Joi, 15.10.2015, în jurul orei 11.30, am fost sunat de doamna inspector general adjunct Istrate Gabriela și mi s-a adus la cunoștință că luni, 19.10.2015, va veni o echipă mixtă, de la Prefectură și DSP, să dăm drumul grupurilor sanitare interioare, din care cauză nu avem autorizații sanitare. I-am comunicat, în prezența a patru colegi, că nu sunt întrunite condițiile legale, neexistând recepția finală a acestora.

M-a atenționat că voi fi demis din funcție, dacă nu mă supun somației. Pe 16.10 a.c., când mă aflam la Judecătoria Pucioasa, un commando de la DSP a revenit în inspecție și au încheiat procese verbale de amendă pentru 800, respectiv 1000 lei, uneia dintre învățătoarele care se ocupa de distribuirea produselor în Programul „Lapte și corn”, respectiv directorului.

Procesele verbale de amendă au fost semnate de șoferul DSP (ca martor), iar eu și colega, am refuzat semnarea lui, considerând că inspecția a fost făcută „cu dedicație”. Au plecat în trombă, nelăsând niciun exemplar din procesul verbal, deoarece se aștepta un post de televiziune local. În aceste condiții, nu putem face contestație, neavând procesul verbal de amendă. Este clar că se urmărește demiterea directorului școlii, care să nu mai poată reprezenta unitatea școlară în procesul de mai sus.

Deși Prefectul județului însoțit de inspectorul școlar general în vizita din data de 06.10.a.c., au atras atenția primarului să organizeze recepția finală într-o săptămână, acest lucru nu s-a întâmplat.

Față de cele menționate mai sus, invităm un reprezentant al publicației Jurnal de Dâmbovița pentru luni, 19.10 a.c., orele 8.30 – 9.00, care să participle la această acțiune.

 

director, prof. Stoica Liviu



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Carnea de miel, un lux pentru mulți români în acest an de Paște
Cum fac față dâmbovițenii noilor scumpiri
Comasarea alegerilor locale și europarlamentare
Dâmbovițenii, îngrijorați de facturile mari de la utilități
România în Spațiul Schengen
Protestele angajaților din sistemul public, în vizorul opiniei publice
Factura la gaze în iarnă, cu prețuri plafonate
Restricțiile la plățile cash, luate la „bani mărunți”
Dâmbovițenii salută măsura plafonării prețurilor la alimente
Dâmbovițenii, îngrijorați de creșterea prețurilor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale