Pericopa evanghelică a Sfântului Evanghelist Luca din capitolul 8, versetele 27-39, ne înfăţişează în culori vii atitudinea diavolului faţă de om, dar în acelaşi timp ni se arată şi cum îl vrea diavolul pe om, adică lipsit de orice urmă a lui Dumnezeu în constituţia sa psiho-somatică Demonizatul din ţinutul Gadarei, nu trăia în sânul familiei - având cineva grujă de el - ci rătăcea printre morminte şi adesea fugea în pustiu. Slăbiciunea acestui om stăpânit de diavol era pustiul, locul unde nu există viaţă, locul unde nu exista comunicare şi comuniune cu nimeni. Diametral opus vedem că monahii îmbunătăţiţi duhovniceşte sălăşluiesc şi ei în pustiuri făcându-l pe diavol să piardă teren, iar diavolul văzându-se atacat, semăna spaimă şi îngrozire între monahi forţându-i pe aceştia să se roage cu trezvie toată noaptea - relatează Avva Casian în Patericul Egiptean.. Evanghelistul Luca ne relatează faptul că demonizatul nu era stăpânit doar de un diavol, ci de o legiune de diavoli care se traduce printr-un număr înfricoşător de mare, între 4200 şi 6000 de diavoli, făcând comparaţie cu o legiune de soldaţi romani. Eliberarea omului din robia diavolilor îi este cu putinţă doar Mântuitorului Hristos, Care porunceşte duhurilor necurate cu stăpânire şi cu putere şi ele ies(Luca 4, 36). Hristos porunceşte iar diavolii se supun şi ies din om iar apoi Hristos le îngăduie să intre în turma de porci care se aruncă în mare şi se îneacă provocând astfel o mare pagubă stăpânilor lor. Bucuria mântuirii unui om aflat sub stăpânirea neîndurătoare a diavolului nu a fost pe placul mulţimii suferinde de pe urma morţii porcilor. Semenul lor, fratele lor, poate chiar ruda lor scăpase de chinul de a nu mai fi om. Cuvintele Sfântului Evanghelist Luca precizează faptul că diavolii au ieşit din om şi au intrat în porci, dar comportamentul mulţimii revoltate cine oare îl înfiripase în sufletele lor? Cine sădise în sufletele oamenilor frica cu toate aspectele ei? Dezordinea spirituală, revolta, iubirea de avuţii în detrimentul sănătăţii fratelui nostru dobândită prin păgubirea noastră materială oare nu ne este de ajuns să ne zdruncine până la a ne trezi din starea în care ne aflăm? Două milenii de propovăduire cu suişuri şi coborâşuri a Evangheliei şi tot nu vrem să învăţăm să ne bucurăm când trebuie să ne bucurăm! Înţelesurile duhovniceşti ale acestui fragment din Evanghelia Sfântului Luca sunt cu siguranţă mult mai bogate, dar două lucruri trebuie subliniate şi anume că: omul iubitor de avuţii materiale se leagă pe sine cu dizgraţia lumii, cu frica de judecată şi cu multe altele care nu îi provoacă decât spaimă, care nu poate fi îndepărtată decât numai prin recunoaşterea greşelilor şi suportarea consecinţelor, deoarece bunătate fără dreptate (ambele alterate) există numai la oameni, nu şi la Dumnezeu; iar al doilea lucru care trebuie subliniat este obligaţia noastră de recunoaştere a binelui pe care Dumnezeu ni-L face permanent nouă şi familiilor noastre în fiecare clipă.

Pr. Popa Ion
Parohia Valea Lungă Gorgota