Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



30.10.2014 00:06

Sar primele scântei


A A

Dezvăluiri bombă detonate de Ion Dobre

Dezvăluiri bombă detonate de Ion Dobre

COSTIN MIHAI


Despărțirea lui Ion Dobre de Clubul Sportiv Municipal Târgoviște nu s-a produs chiar în cele mai bune condiții, fostul oficial sportiv al echipei de volei având multe de reproșat celor cu care a colaborat vreme de câțiva ani.

Astăzi vă prezentăm doar o primă parte a discuției purtată cu Nelu Țăranu, cum este cunoscut în lumea sportului, urmând să revenim și cu alte dezvăluiri. Mai mult, avem și alte opinii extrem de interesante pe subiectul echipei de volei CSM Târgoviște, pentru că oamenii au prins curaj și sunt dispuși să vorbească. Discuția cu Nelu Dobre s-a purtat cu martori și a fost înregistrată, pentru a evita orice interpretare.

 

Rep.: Domnule Dobre, de ce ați plecat de la CSM Târgoviște?

- În primul rând datorită bannerului care a fost pus de o persoană importantă a municipiului, fostă importantă, părerea mea.

 

Rep.: Păi și ce legătură ați avut dumneavoastră cu acel banner?

- Tocmai asta e, că nu am avut nicio legătură, cu toate că știam că se pune bannerul în sală. Eu am fost suspendat patru etape, clubul a primit o amendă importantă, iar banii au fost opriți de la mine, de la fostul antrenor și de la jucătoare.

 

Rep.: Amenda cât a fost?

- Inițial s-a vehiculat la 30.000 lei, apoi la 15.000 sau 19.000, pe aici pe undeva. Mie mi s-a oprit salariul pe două luni, e vorba de aprilie și mai, în care nu am luat niciun ban. Și-acum întreb, ce vină aveam eu? Vina a fost că eram oficialul echipei, fiind director de concurs la acel meci.

 

Rep.: Ați încercat să le transmiteți conducătorilor faptul că nu e bine să apară acel banner?

- Și eu, și medicul echipei, dar și o persoană importantă din Primărie. Nu am primit nici un răspuns și totul a decurs așa cum și-au propus cei care au avut inițiativa.

 

Rep.: Din cauza mesajului conținut de acel banner, se putea ajunge până la întreruperea meciului.

- Păi eu am cerut atunci întreruperea meciului, mai ales că era transmis și în direct pe Digi, dar nu puteam să-l întrerup de la sine putere. Erau acolo arbitri, observator, ei ar fi trebuit să-l întrerupă.

 

Rep.: Practic, acesta este motivul pentru care ați părăsit clubul?

- Da. I-am anunțat că începând cu data de 30 septembrie nu mai mă ocup de echipă.

 

„Și eu, și jucătoarele mai avem bani de primit”

Rep.: Din ce spuneți dumneavoastră, conducerea clubului știa de existența acelui banner?

- Cum să nu știe? Totul a pornit înaintea meciurilor 3 și 4 de la CSM București, cu galeriile, cu spectatorii. I-au lăsat pe ai noștri pe afară, oamenii s-au simțit jigniți și eu văd ca pe o răzbunare montarea acelui banner.

 

❚Rep.: Am o curiozitate. Clubul Sportiv Municipal Târgoviște a anunțat că va merge cu galerie la Dobroești?

- Nu, nu. Păi s-au trezit cu o oră înainte cu galerie la meci.

 

Rep.: Și considerați că organizatorii de la CSM București au procedat corect nelăsând galeria târgovișteană în sală?

- Da, păi ei trebuiau să-și ia măsuri de securitate, noi nu le luam la fel?

 

Rep.: Mai aveți bani de primit?

- Păi nu numai eu, chiar și jucătoarele care au fost. Ei trebuie să ne dea salariile respective, e normal să ne recuperăm banii pentru care am muncit.

 

„Se impunea schimbarea antrenorului”

Rep.: Se impunea schimbarea antrenorului de la echipă?

- Da. Pentru obiectivul care urma, chiar se impunea această schimbare. Dar nu așa trebuia să se procedeze cu el. A avut totuși o performanță și era corect să-i mulțumească pentru colaborarea avută, iar despărțirea să fie una civilizată. Eu l-am anunțat pe Șoni (n.r. Alexandru Iuhasz), cu toate că ar fi trebuit să o facă alții.

 

Rep.: Mai are bani de recuperat de la CSM Târgoviște?

- Sigur că da.

 

Rep.: Pe fostul antrenor Iuhasz și pe jucătoare i-a deranjat că li s-a luat din bani pentru a plăti amenda către federație?

- Păi asta nu mai e problema mea.

 

Rep.: Ce mai știți de fostele jucătoare? Mai au echipe?

- Da, toate au. Alina Gagea e la Craiova, Cristina Zanfir la Piatra Neamț.

 

Rep.: Despărțirea de ele cum s-a produs? Cine le-a anunțat? Tot dumneavoastră?

- Păi da cine?! Normal.

 

„Echipa e mai puternică decât sezonul trecut”

Rep.: Vă așteptați ca echipa să rateze calificarea în Challenge Cup?

- Da, mă așteptam. Echipa din Turcia este o echipă bună, ținând cont că a jucat și acasă...

 

Rep.: Cine a luat decizia de a înscrie echipa în Cupa Balcanică?

- Decizia a fost luată de conducerea clubului, în principal de... ați înțeles dumneavoastră.

 

Rep.: Credeți că a fost o decizie bună de a merge în Cupa Balcanică și de a forța participarea în Challenge Cup?

- Nu știu... În proporție de 70 la sută eu zic că da. S-a motivat că se reprezintă țara și aici am fost și eu de acord.

 

Rep.: Cum vedeți echipa? E mai puternică față de cea din sezonul trecut, are putere să se bată la primele patru locuri?

- Da, e mai puternică. Nucleul e cam același, format din jucătoare aduse de mine. După meciul cu Blaj pot să afirm exact dacă are forța să prindă primele patru locuri. Nu aș vrea să se interpreteze acum că am ieșit cu acest interviu în mod special, chiar înaintea acestui meci, pentru că țin foarte mult la jucătoare și mi-aș dori să le meargă foarte bine.

 

Rep.: Cine a adus jucătoarele străine la echipă?

- Nu eu, nu eu.

 

Rep: Și antrenorul?

- Eu n-am avut nicio implicare. N-am niciun merit aici.

 

Rep.: Și cine a făcut strategia în vară, politica transferurilor?

- Păi v-am spus.

 

Rep.: În niciun caz conducerea clubului.

- V-am zis, n-am niciun merit. Să dea Dumnezeu să câștige campionatul, eu n-am niciun merit. Dacă luăm trei sferturi din echipă, atunci da, fiindcă sunt cele pe care le-am adus eu anul trecut la Târgoviște.

 

„Mi-e tare teamă că echipa de volei,

de la anul, nu o să mai existe”

Rep.. Credeți că au loc, sub aceeași căciulă, a CSM-ului, și echipa de baschet, și echipa de volei?

- Nu, nu!

 

Rep.: De ce?

- Nu știu, asta e părerea mea. Mi-e tare teamă că echipa de volei, de la anul, nu o să mai existe. Asta, dacă nu se îndeplinește obiectivul. Tare mi-e teamă...

 

Rep.: De ce?

- Pentru că nu o să mai aibă susținere. Rep.: Credeți că dacă Gabriel Boriga nu va reveni la primărie și va câștiga, să spunem, un reprezentant al PSD-ului, vor mai exista echipele de baschet și de volei? - Va fi un semnal de alarmă.

 

Rep.: Vă mai aduceți aminte că făceați parte din acționariatul clubului de volei care urma să se înființeze?

- Eu habar n-am avut de lucru ăsta. Nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord să ma implic, de fapt, nu am știut niciodată cu adevărat ce rol aveam acolo.

 

Rep.: Sunt salarii mari la CSM Târgoviște?

- Nu știu, în ultimul timp nu am idee despre ce sume este vorba. Nu m-am ocupat eu de salarii, nu am vrut, pentru a evita orice interpretare.

 

Rep.: Dar bugetul clubului cât este?

- Nici de ăsta nu știu mare lucru, dar bănuiesc că e mai mare.

 

Rep.: S-a vorbit că echipa de volei are buget de 30 de miliarde lei vechi. Credeți că sunt în țară echipe cu un buget mai mare?

- Eu zic că da, dar nu știu dacă asta e suma reală. Și eu am auzit tot cifra asta. Eu multe lucruri le aflam din presă sau de la jucătoare.

 

Rep.: Noi de ce nu avem niște grupe de junioare la volei? Ce vine din spate?

- Nimic, nimic. Am spus asta de ani de zile. De asta vreau să fac o asociație județeană. Să o iau de jos.

 

„Eu semnam ca oficial sportiv,

dar n-am știut niciodată ce înseamnă”

Rep.: V-a mai contactat cineva după ce ați plecat de la club?

- Nuu!

 

Rep.: Dar ce funcție aveați la CSM Târgoviște?

- Deci, eu semnam ca oficial sportiv. Dar ce înseamnă asta, niciodată n-am știut și nu știu nici acum, cu toate că făceam de toate, numai antrenorat nu făceam. Odată m-ați prins la antrenament. Era Șoni învoit și mă ocupam și de asta.

 

Rep.: Erați angajat al clubului?

- Nu, nu. Prima dată, în prima parte când am colaborat cu ei, aveam un contract de voluntariat. Îmi dădeau câte o sută, două sute de lei. Un milion lei vechi. Încă ceva, pe perioada verii eu nu am fost angajat, nici măcar cu un contract de zilier. În lunile iunie, iulie și chiar august de multe ori, noi nu eram plătiți.

 

Rep.: Și din ce trăiați în perioada asta?

- M-am împrumutat ba la unul, ba la altul, ce puteam să fac?

 

Rep.: Atât câștigați dumneavoastră la echipa asta?

- Da, în prima parte, da. Mulți ani s-a întâmplat asta. După aceea am avut contract de colaborare, dar și astea, ba pe o lună, ba pe două. Nici eu nu mai înțelegeam. Nu a fost nimic stabil, numai perioade scurte, determinate.

 

Rep.: Cum ați colaborat cu Ciprian Iugulescu și Marius Dobă?

- Eu cred că au fost și anumite influențe de la unul și altul. Mă refer și la specialistă, că aia ajunsese specialista lor.

 

Rep.: Domnișoara contabil?

- ...

 

„Aș reveni la club, dar cu o altă conducere”

Rep.: Ați fi dispus să mai reveniți la CSM Târgoviște?

- Cu altă conducere, aș reveni. Și asta numai pentru că îmi place voleiul și asta am făcut toată viața. Sunt dispus să o iau de la zero. Mă gândesc să reînființez altă echipă. Sunt obișnuit. Club deja am, mai trebuie echipă. Eu fac echipă și alții vin și beneficiază după aceea de lauri.

 

Rep.: Ați fost acuzat că sunteți un apropiat al PSD-ului.

- Eu sunt un apropiat al tuturor partidelor, atâta timp cât mă ajută cu voleiul. Că am o simpatie pentru un anumit partid, aia e cu totul altceva. Până la urmă, e normal și merg la vot, la toate alegerile am fost.

 

Rep.: Președintele de onoare la CSM Târgoviște este Gabriel Boriga. Credeți că se implică în activitatea clubului?

- Eu zic că da. În principal, în activitatea echipei de volei. Și bănuiesc că și la club.

 

Rep.: Și la baschet?

- Nu știu, nu cunosc acolo. E posibil.

 

Rep.: Credeți că are viitor această echipă de volei?

- Să dea Dumnezeu să aibă și chiar mi-aș dori să aibă. Că altfel, nu m-ar mai bate gândul de a reînființa altă echipă. Sper să realizeze obiectivul.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor
Fără victorie sau gol marcat
Sezon ratat
Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale