Cunoscătorii sufletului omenesc spun că sentimentul cel mai puternic în activitatea omului este grija zilei de mâine; nimeni nu este lipsit de griji. Fiecare om caută să-şi mulţumească această stare de grijă a vieţii şi să o facă mai uşoară. Mulţi oameni cred că bogăţia ar uşura sentimentul grijii, ceea ce este total greşit; omul bogat nu numai că este lipsit e griji, ci este incărcat de ele. Grijile omului bogat sunt atât de apăsătoare, încât pot duce la degradarea sănătăţii sau la pierderea vieţii. Pentru suflet, bogăţia este o mare primejdie, deoarece îl împiedică pe om să ajungă la ţina lui supremă, mântuirea. Puţini sunt bogaţii care-şi cunosc scopul suprem şi care, prin bogaţie reuşesc să realizeze punţi de legatură între cer şi pământ. Bogatul, prin grija faţă de avuţia lui, uită de Dumnezeu şi de Biserică, îşi ignoră semenii şi devine surd la suferinţa acestora; bogaţia lui apare ca un zid între el şi oameni. Mai mult, bogatul este egoist, lipsit de virtutea smereniei şi a milosteniei, punând astfel, în locul credinţei, averea sau interesele( afacerile) personale, aflându-se în primejdia de a corupe şi de a trăi în imoralitate; bogăţia întreţine patima desfrâului, a orgoliului şi a plăcerilor păcătoase. Iată de ce, Mântuitorul Hristos a condamnat pe cei ce-şi leagă inima de bogăţie: “Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”(Luca XII, 20) sau “Mai uşor este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia cerurilor”(Matei XIX,24) , după care îi mustră cu asprime : “Vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră!”(Luca VI, 24) Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Hristos a aşezat mai presus de orice, relaţia dintre om si Dumnezeu, decât legatura dintre om şi avuţie. Bogăţia lumii întregi nu poate da vieţii omeneşti ceea ce poate oferi Dumnezeu; în locul bogăţiei trecătoare şi primejdioase, Mântuitorul, ne prezintă o bogăţie spirituală, veşnică, care nu se va lua de la noi. În predica de pe munte spune: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură, căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”(Matei VI, 19-21) Sfântul Apostol Pavel, numind în Efes pe Timotei ca episcop, scria acestuia: “Celor bogaţi din veacul de acum porunceşte-le să nu se mândrească, nici să-şi pună încrederea în avuţia cea nestatornică, ci în Dumnezeu cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră.”( I Timotei VI, 17). Creştinul adevărat nu-şi pierde echilibrul vieţii şi nu cade în depresie atunci când averea sa are de suferit, pentru că nădejdea lui este Dumnezeu; ştie că marea lui bogăţie este sufletul său, a cărui valoare este mai mare decât lumea întreagă. Va învăţa oare, omul, să preţuiască sufletul mai mult decât bogăţia? Va realiza el că spiritualul este mai presus decât materialul? Omul trebuie să cunoască faptul că acolo unde este averea noastră, acolo este inima noastră şi ce vom putea da în schimbul sufletului nostru? Drept aceea, îmbogaţirea noastră va fii în faptele milei creştine, în iubirea faţă de Dumnezeu şi-n ajutorarea semenilor noştri; să ne îmbogăţim în credinţă, în speranţă şi în dragoste; în iubirea adevărului şi plinirea dreptăţii. Astfel, ceasul despărţirii noastre de lume ne va găsi pregătiţi pentru viaţa veşnică, bogaţi în fapte bune, pe care nici moliile, nici rugina nu le strică şi nici hoţii nu le fură, iar in ziua cea mare a dreptei judecăţi ne vom învrednici de haina nestricăcioasă şi luminoasă a celor ce au împlinit voia lui Dumnezeu în lume. Pr. Popescu Alexandru, Protoieria Pucioasa (Parohia Vulcana-Băi)