Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.08.2014 00:13

Colț de mamut, pe malul Ialomiței


A A

Descoperire arheologică de excepție la Târgoviște

Descoperire arheologică de excepție la Târgoviște
Colțul de mamut are vârsta cuprinsă între 10 mii de ani și sute de mii de ani, aceasta urmând să fie stabilită cu exactitate

❚ Descoperirea a fost întâmplătoare și aparține unui student în ultimul an la Facultatea de Arheologie a Universității Valahia din Târgoviște ❚ Defensa de mamut are o lungime de 2,60 metri și ar putea fi admirată de anul viitor la Muzeul de Istorie din Târgoviște ❚ Specialiștii vor încerca să păstreze colțul de mamut în forma și la dimensiunea în care a fost găsit, lucru însă extrem de dificil de realizat

C.D.


Descoperire impresionantă a unui student târgoviștean la Arheologie! În timp ce se plimba pe malul râului Ialomița a găsit un colț uriaș de mamut.

Imediat ce și-a dat seama de importanța descoperirii, tânărul a sunat un profesor să-l ajute la dezgroparea fildeșului. Urmează ca piesa extrem de rară să fie ridicată de reprezentanții Complexului Național Muzeal Curtea Domnească, iar fildeșul să fie restaurat și expus.

Specialiștii vor încerca să-l păstreze în forma și la dimensiunea în care a fost găsit, lucru extrem de dificil de realizat.

 

 

Descoperire impresionantă

Tânărul student a povestit cum culoarea fildeșului a fost cea care i-a atras atenția.

„Mi-am dat seama că este o fosilă după textură. Este prima mea descoperire. Am găsit-o de fapt, pentru că descoperire înseamnă altceva”, ne-a declarat Ionuț Popescu, student în ultimul an la Facultatea de Arheologie a Universității Valahia din Târgoviște.

Lung de 2,60 de metri, defensa de mamut era îngropată parțial într-un strat de humă. Împreună cu studentul, la săpături au participat și câteva cadre didactice de la Universitatea Valahia, care susțin că descoperirea este de mare însemnătate.

„E o descoperire de excepție pentru arheologie, la modul general, nu neapărat pentru arheologia românească. Situațiile sunt extrem de rare. Piesa descoperită aici nu este în context arheologic, dar este o piesă de excepție prin dimensiunile pe care le are. În spațiul românesc astfel de obiecte au mai fost descoperite doar la Ripiceni Izvor și în terasele Dâmboviței. Vorbim despre un colț, o defensă de mamut, ce poate avea o vârstă începând de la 10 mii de ani până la sute de mii de ani. Nu ne putem da seama deocamdată”, a precizat lect.dr. Marian Cosac de la Specializarea Istorie UVT.

„E o situație aparte. Suntem în lunca Ialomiței care a suferit în ultimii 50 de ani numeroase coborâri. Probabil ne vom mai aștepta și la alte descoperiri, nu este însă nimic cert. Noi o să insistăm cu cercetările acestei zone”, ne-a declarat George Murătureanu, de la Universitatea Valahia.

Alexandru Radu, inspector la Direcția Județeană de Cultură Dambovița, a completat:

„Defensa va merge la muzeul local și va completa în mod fericit exponatele din Muzeul de Arheologie. Noi sperăm ca defensa să se poată extrage în integralitate și nu fragmentată”.

Colțul de mamut ar putea fi admirat de vizitatorii Muzeului de Istorie din Târgoviște la începutul anului următor. Până atunci, echipa care a făut descoperirea va extinde săpăturile în zonă.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Mobilier modern în 31 de școli și grădinițe din Târgoviște
Eveniment cultural sensibil la Biblioteca Garnizoanei Târgoviște
Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)
Au debutat lucrările pentru modernizarea DJ 720 A
Amenzi de 362.000 lei și 70 de tone de deșeuri confiscate în cadrul unei acțiuni fulger a Gărzii Naționale de Mediu
Norvegia, promovată la Târgoviște
Vot european la 16 ani
PSD Dâmbovița anunță lista candidaților pentru alegerile locale
Sinaxă monahală la Arhiepiscopia Târgoviște
Detectoare de fum montate de pompieri în locuințe


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)

GEORGE COANDĂ


2024. 13 aprilie. O zi care ar putea rămâne o dată fatidică în istoria niciodată liniștită a umanității. Iranul ayatollahilort fundamentaliști a atacat cu o ploaie de drone și de rachete Israelul. A fost, se poate spune fără nicio urmă de glumă, un atac dinainte anunțat. De multă vreme, Teheranul, însă, nu a avut la îndemână un „casus belli”, fie și jucat la... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale