Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



28.08.2014 00:16

La Raciu


A A

Deficit bugetar pe asistența socială și salarii

Deficit bugetar pe asistența socială și salarii
Greutăți financiare la Primăria Raciu

❚ Banii pentru plata asistenților sociali ai persoanelor cu handicap mai ajung până pe 9 septembrie, iar fondul de salarii este descoperit pe ultimele două luni din an ❚ Administrația locală a făcut demersuri către Consiliul Județean și Administrația Financiară Dâmbovița pentru o rectificare pozitivă de buget

VIRGIL VOINESCU


Primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru, ne-a declarat ieri că la nivelul unității administrativ-teritoriale se înregistrează un deficit de fonduri pentru plata asistenților sociali ai persoanelor cu handicap și pe salarizarea personalului.

Acesta a spus că pentru asistența socială lipsesc banii începând cu data de 9 septembrie, iar pe fondul de salarii se ridică probleme pentru ultimele două luni din an.

„Din buget, lipsesc banii pentru efectuarea plăților către asistenții sociali ai persoanelor cu handicap și, în același timp, suntem deficitari la fondul de salarii pe ultimele 2 luni din acest an”, ne-a declarat edilul de la Raciu, Vasile Grădinaru.

 

 

În vederea depășirii situației, s-au făcut demersuri atât către Consiliul Județean Dâmbovița, cât și către Direcția de Finanțe.

„Așteptăm o rectificare de buget care sperăm să fie pozitivă. Am convingerea că situația aceasta neplăcută și grea, pe care o traversăm, în ciuda faptului că la capitolul taxe și impozite locale suntem în prevederile stabilite inițial, o vom depăși și vom ieși din situația dificilă în care ne aflăm”, a mai spus edilul comunei Raciu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Situație sumbră la parcul auto al Ambulanței
Polițiștii au împânzit drumurile publice
Cercetat de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Jandarmii, în acțiune de prevenire pentru siguranța elevilor
Atelier antidrog pentru asistenții sociali
Direcția Silvică Dâmbovița Gestionează 45% din suprafața forestieră a județului
Tânăr cercetat pentru inducerea în eroare a polițiștilor
Schimbări pentru Complexul de Vânătoare de la Bolovani
228 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European
Percheziții într-un dosar de trafic de persoane


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale