ALINA MAVRODIN VASILIU

O emoţie puternică, foarte puternică, mi-a produs evoluţia trupei Voltaj în semifinala Eurovision de marţi seară. La rându-mi, am fost ca un arc… voltaic până când am aflat că trupa românească s-a calificat în finala de sâmbătă.

Sigur că mi-aş dori să o şi câştige, dar ştiu prea bine că în actualul context „cu cântec” al politicii europene, nu i s-ar îngădui României să organizeze Eurovisionul la Bucureşti. Poate că nici Ea nu ar putea! Dar asta este deja o altă discuţie. Mă lasă indiferentă acum astfel de calcule politicianiste meschine. Ar putea fi chiar ofensatoare dacă le-am asocia cu prestaţia şi imaginea ireproşabile ale reprezentaţilor noştri pe scena cântecului european din capitala Austriei.

Apropo, s-a văzut deja că unii au încercat să le taie craca de sub picioare. Înţelegeţi dumneavoastră la ce mă refer, că doar sunteţi la curent cu scandalurile silvice pe ruta România-Austria şi invers. Dar melodia lui Călin Goia şi a formaţiei sale cred că i-a electrocutat pe mulţi. Într-o atmosferă muzicală plină de platitudini despre pacea lumii şi Europa unită, animată cu tot felul de extravaganţe sonore, vestimentare şi transsexuale, cei de la Voltaj s-au remarcat cu mesajul deosebit de sensibil, moralizator, profund uman şi patriotic, pe care l-au mai şi transmis în limba română. Ceea ce, s-o recunoaştem, le-a adus voltaicilor voturile atât de aşteptate de la compatrioţii aflaţi la muncă în străinătate.

Frumos şi logic ar fi ca românii din Diaspora să se mobilizeze exemplar şi sâmbătă seara la vot (au demonstrat că pot!), fiindcă, de fapt, chiar despre ei şi despre copiii lor este vorba în melodia „De la capăt” cu care România s-a calificat în finala Eurovision. Ai noştri n-au venit pe scenă cu mâinile goale, la întâlnirea cu reprezentanţii celorlalte ţări europene, ci cu geamantanele însufleţite de imaginile unor copii, ai căror ochi, trişti şi plânşi de dorul părinţilor, îţi rupeau inima. Pe fundal, o hartă a României ne povestea în imagini grăitoare cum această ţară, aflată cu bagajele la graniţă, pare că se mută încet-încet în alte ţări. În acelea care strâmbă din nas şi cărora le pute tot dacă-i văd pe români cărându-şi sărăcia în geamantane prin vestul bogat al UE, lăsându-şi la vatră copiii în grija bătrânilor. Păi nu e ăsta un motiv s-o luăm… de la capăt, cum bine le-o cântă Voltaj?

Între timp, firmele unor mari şmecheri din aceeaşi UE, protejate politic la maxim, dau buzna în România şi iama în bogăţiile Ei de parcă ar fi ale lor. Şi, ca într-un sat fără câini, fac profituri uriaşe pe care le exportă apoi în ţările care îi slugăresc pe români, la sfert de „preţ”. Păi nu e şi ăsta tot un motiv serios, vorba cântecului, s-o luăm… de la capăt? Dacă nu pentru noi, măcar pentru copiii noştri cu ochii trişti, cărora şi ţara, şi limba încep să le devină străine. O fi ceva şi în fiinţa acestui neam, în ADN-ul lui istoric, ca s-o ia mereu de la capăt întocmai ca-n balada meşterului Manole. Dar până când?

Lacrimile copiilor abandonaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate par să se fi transformat deja în izvoare care spală trupul desfigurat de corupţie al săracei noastre ţări bogate şi depopulate. Această dramă a devenit, iată, şi izvor de inspiraţie pentru campania umanitară a trupei Voltaj. Ea ne-a reconfirmat marţi seară, în semifinale, că s-a dus pe scena Eurovision cu un mesaj sensibil, concret şi la obiect, pentru ca sclavia românilor în UE şi drama copiilor lor să devină mai vizibile prin… cântec.

Până când harta României, decor pe fundalul scenei la Eurovision, nu va deveni o amintire şi până când compatrioţii noştri care-şi cară geamantanele cu vise deşarte prin UE nu vor ajunge să conjuge la trecut verbul „a fi român”, ar fi cazul ca Europa unită să ia aminte la mesajul trupei Voltaj. Dacă n-o va face, nu ne rămâne decât să o luăm cu toţii… de la capăt!

www.alinamavrodin.ro