Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



20.08.2020 00:25

Ieri, în prezența autorităților locale și județene,


A A

Dâmbovița Mall a fost inaugurat

Dâmbovița Mall a fost inaugurat

VIOLETA STANCIU,

ȘTEFAN KHALIL

 


 

În prezența oficialităților locale și județene, ieri, ,,Dâmbovița Mall’’, primul complexul comercial de acest gen din județ, așteptat de ani de zile de târgovișteni și dâmbovițeni, a ajuns la momentul inaugural! Au avut privilegiul de a tăia panglica primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, președintele Consiliului Județean, Alexandru Oprea, directorul Mall Dâmbovița, Florin Anton și Mihai Vasilescu, din partea Prime Kapital, dezvoltatorul acestui proiect! La eveniment au mai participat președintele PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan, vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Alin Manole, viceprimarii municipiului Târgoviște, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, administratorul public al Primăriei Târgoviște, Gabriel Boriga, senatorul PRO România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, deputatul PRO România Dâmbovița, Oana Vlăducă, reprezentanții mass - media. A urmat vizitarea mall-ului care se întinde pe o suprafață generoasă de peste 70.000 de mp. Proiectul este realizat de către Prime Kapital, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România în parteneriat cu MAS Real Estate Inc. Noul mall își așteaptă vizitatorii cu o selecție generoasă de branduri internaționale și naționale precum: primul Hypermarket Carrefour din județ, C&A, LC Waikiki, Sinsay, Hervis, House, Cropp, Intersport, Sportisimo, DM, Sizer, Noriel, New Yorker, CCC, Pepco, Deichmann, Altex, Flanco, Boutique 17, Meli Melo, Smyk, Teilor, Kendra, Splendor, Happy Day, Juba Caffe, Spartan, Mesopotamia, Bunătăți Ardelenești, Orange, Banca Transilvania, Arsis, Travel Brands, Total Wash, Animax. Totodată, locuitorii județului Dâmbovița au la dispoziție un nou spațiu modern al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, situat la etajul 1 al centrului comercial, unde se efectuează toate activitățile de înmatriculare vehicule, examinări și eliberare permise auto. Vizitatorii se vor putea bucura în primele zile de la inaugurare de activități în aer liber cu personaje iconice, bufoni pe picioroange, Invisible Men, Light walkers și Reverence, dar și de prezența a doi roboți Escu care îi vor consilia în centrul comercial și le vor răspunde la întrebări. Odată cu inaugurarea centrului comercial se lansează, în parcarea exterioară a Dâmbovița Mall și DriveIn Cinema, ca parte a primei rețele de cinematografe în aer liber cu acces gratuit din România, concept organizat de Prime Kapital. Proiecțiile vor avea loc în fiecare seară a săptămânii și, cel mai important, accesul va fi gratuit. Cei care doresc să participe trebuie doar să se înscrie online pe platforma www.dambovitamall. ro/cinema. Vizionarea se va putea face direct din autoturism, fiind disponibile 90 de locuri de parcare sau în gradenă, unde vor fi puse la dispoziție 56 de locuri cu respectarea distanțării sociale. Dezvoltatorul Prime Kapital, investitorul care a derulat acest proiect a luat toate măsurile de protecție și siguranță împotriva COVID-19, termoscanarea tuturor vizitatorilor, amplasarea de dispensere cu dezinfectant, măști de protecție de unică folosință, puse la dispoziția dâmbovițenilor în mod gratuit la intrări, dar și dezinfectarea și igienizarea suprafețelor.

În ciuda pandemiei, proiectul s-a construit în grafic

Din programul de ieri nu a lipsit nici conferința de presă care a fost susținută de către reprezentantul Prime Kapital, Mihai Vasilescu, directorul mall-ului, Florin Anton, de președintele CJD, Alexandru Oprea și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, dar numai după vizionarea unui mic filmuleț cu toate etapele de construcție a mall-ului dâmbovițean. La inaugurare au participat parlamentari dâmbovițeni, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, reprezentanții Direcției Infrastructură Locală din cadrul CJD. Gazda evenimentului, Mihai Vasilescu, partener în cadrul Prime Kapital le-a mulțumit autorităților locale și județene pentru ajutorul dat și a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea județului Dâmbovița: „Astfel de momente vin după ani de cercetări de piață, de muncă la optimizarea unor proiecte (…) emoțiile sunt foarte mari, pentru că inaugurăm acest proiect întrun moment dificil, care a venit cu efecte semnificative în plan social și economic. În ciuda pandemiei, însă, proiectul s-a construit în grafic și astăzi inaugurăm o investiție de amploare pentru județ (…) Aș dori să mulțumesc partenerilor noștri de investiție, Consiliului Județean pe terenul căruia am construit mall-ul, Primăria Municipiului Târgoviște și tuturor autorităților, care și-au dat concursul. Proiectul inaugurat astăzi face parte dintr-un program mai larg de regenerare urbană, pe care Consiliul Județean l-a promovat. Acest concept precum și transparența cu care a fost implementat sunt modele de urmat și pentru alte administrații (…) datorită unui plan coerent, a transparenței procedurii de selecție și a respectării obligațiilor asumate de ambele părți suntem în fața unui proiect de succes (…) un motor de creștere a economiei locale, o investiție de aproximativ 60 de milioane de euro, care creează peste o mie de locuri de muncă și va aduce contribuții de 18 milioane de euro, în următorii 10 ani, la bugetele locale.”

„22 milioane de lei investiți de autorități, este un proiect major”

Alexandru Oprea, președintele CJD ,,Vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, reprezentanților Prime Kapital pentru ceea ce ați realizat în județul Dâmbovița și în municipiul Târgoviște. Cred că acest proiect s-a născut din dorința reciprocă de a fi mai bine pentru Dâmbovița, pentru municipiul Târgoviște. Ceea ce am avut plăcerea astăzi să vizionăm este un pas înainte și dacă vreți este o palmă dată acelor care spun că acest județ se zbate în sărăcie. 18 milioane care vin la bugetul autorităților locale cred că este un pas înainte pentru oricine (...) Avem astăzi un centru comercial de referință pentru multe localități din România și cred că fără falsă modestie cred că trebuie să se uite cu invidie la ceea ce am realizat aici la Târgoviște. Consiliul Județean Dâmbovița cred că a fost un partener loial și corect în această acțiune în sensul că ne-am ținut promisiunile, cred eu, la centimetru și știți foarte clar că strategiile le-am construit, le-am reconstruit, le-am redefinit împreună pentru că ceea ce nu se știe de exemplu este faptul că girația de la podul de la Oțelărie nu era în proiectul inițial și cred că am făcuto în contratimp. Ceea ce nu se știe este că în momentul în care am revenit la conducerea CJD știți foarte clar că cu greu v-am convins că vom termina acest drum pe care astăzi se circulă în condiții de siguranță și că acest proiect este păcat să nu-l realizăm. Pentru că acest proiect investițional, din partea CJD și a autorităților guvernamentale, a însemnat undeva la 22 milioane de lei investiți, eu zic că este un proiect major (...). Eu vreau să vă mulțumesc că ați avut încredere în noi, autoritățile județene, mulțumesc tuturor celor care au contribuit la implementarea acestui proiect... Am speranța că este un proiect care va contribui la dezvoltarea acestui județ, la dezvoltarea municipiului Târgoviște. Cred cu tărie că este un pic mai bine decât era înainte și fără falsă modestie mă mândresc că prin umila mea contribuție am putut să pun și eu umărul la această investiție’’, a declarat președintele CJD, Alexandru Oprea.

„Peste 1000 de noi locuri de muncă”

Daniel Cristian Stan, primarul Târgoviștei ,,Particip cu mare bucurie la acest eveniment. Este un lucru așteptat de foarte mulți târgovișteni, de foarte mulți dâmbovițeni. Este rezultatul unui parteneriat public – privat, un parteneriat de natură să conducă la etapa cea mai importantă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște din ultimii 30 de ani. Dâmbovița Mall este un complex de investiții realizate pe de o parte de investitorul privat care a reprezentat și catalizatorul dezvoltării acestei zone, dar și de către administrația publică județeană, de administrația publică locală și mă refer la drum, la sistemul de iluminat public, sistemul de apă și canalizare, parcul, viitoarea investiții. Toate acestea fac parte dintr-un program de investiții de natură să contribuie la mărirea municipiului Târgoviște. În mod real, municipiul Târgoviște s-a mărit cu această suprafață, care sunt convins că va reprezenta un magnet pentru târgovișteni și dâmbovițeni. Beneficiile sunt multiple, de la ceea ce înseamnă taxe și impozite, până la o zonă comercială foarte atractivă (...) Sunt și alți oameni care au contribuit la realizarea acestei investiții, temporar noi avem privilegiul de a vorbi la acest eveniment și voi ține minte toată viața că am participat la deschiderea primului centru comercial de tip mall din județul Dâmbovița. Sunt convins că vor fi și altele și că acesta este numai începutul... Felicitări! Vă așteptăm și la alte investiții, sperăm ca acesta să fie numai începutul... ’’, a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. În momentul de față, în cadrul complexului comercial s-au creat peste 800 de locuri de muncă, dar urmează să devină operațională și cea de-a doua fază, care include zona de cinematograf, când numărul de locuri de muncă va crește la peste 1000.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Investiții finalizate... pe bandă rulantă
Compatrioți, fiți cu mintea trează!
Investiții noi, finalizate în comuna Gura Ocniței
Campanie pe repede-nainte
"Muzeele nu pot fi implicate în acțiuni electorale"
Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ
Circulația pe pasajul rutier de la Petru Cercel, reluată în ambele sensuri
Jurnalistul Twitter și finanțarea sa
Investițiile merg ca pe roate!
Primăria trebuie să asigure materialele sanitare pentru alegerile locale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate


Editorial

Compatrioți, fiți cu mintea trează!

Poimâine, românii vor merge, câți vor merge, la urne. Că, de, coronavirusul le aține calea și, voba aia, frica păzește pepenii. Câți se vor încumeta să ia calea secțiilor de votare, vor avea de ales gospodarii județelor, orașelor și satelor patriei.

[citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale