Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



25.01.2022 00:19

În Piața Mihai Tricolorului din municipiul Târgoviște,


A A

Dâmbovițenii și-au dat mână cu mână de Ziua Unirii

Dâmbovițenii și-au dat mână cu mână de Ziua Unirii

*Ca în fiecare an, programul s-a încheiat cu formarea Horei Unirii, iar pentru a omagia acest moment important al istoriei noastre, în cadrul manifestărilor organizate, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a oferit un moment artistic

 

Ziua Unirii a fost marcată, ieri, 24 ianuarie 2022, printr-un program special, organizat începând cu ora 11:00, în Piața Tricolorului din Târgoviște. 

Programul a debutat cu intonarea imnului de stat al României, urmată de trecerea în revistă a semnificației sociale și politice a actului istoric înfăptuit la 24 Ianuarie 1859, moment istoric mult așteptat de români - Unirea Principatelor Române, eveniment fundamental în ahitectura idealului suprem de neam și țară, care a contribuit decisiv la realizarea statului național unitar român din 1918.

La manifestări au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, secretarul general al județului, Dănuț Nicolae Popa Stănescu, reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, parlamentari dâmbovițeni, reprezentanți ai Primăriei Târgoviște, ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, oficialități locale și județene, reprezentanți ai structurilor militare, numeroși dâmbovițeni.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești, acum 163 de ani, a hrănit cu speranță și încredere visul de unificare al românilor.

Pentru a omagia acest moment important al istoriei noastre, în cadrul manifestărilor organizate, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, a oferit un moment artistic dedicat cinstirii eroilor neamului românesc, ce a fost susținut de Orchestra Populară „Chindia” și soliștii săi: Florentina Mâinea, Ileana Pavelescu și Iury Tsiple.

Ca în fiecare an, programul s-a încheiat cu formarea Horei Unirii și interpretarea acestei teme muzicale, mult îndrăgită de români.

V.A.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

La limita guvernării europene
Studiu de fezabilitate aprobat pentru centura orașelor Pucioasa și Fieni
Cutremur de proporții la Găești și Șelaru
Performanță dâmbovițeană la Olimpiada Națională de Română
287 de locuri de muncă disponibile
CJ Dâmbovița, reprezentat la Comitetul European al Regiunilor
115 elevi la olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”
Ziua internațională a cărții, la Muzeul „Casa Romanței”
Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?
Amenzi usturătoare pentru șoferii băuți la volan


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La limita guvernării europene

A trecut neobservată o remarcă a comisarului european Vìra Jourová, care zicea la începutul anului că Uniunea Europeană este „la limită” în ceea ce privește gestionarea sa. "Există deja o organizare a Comisiei Europene în vicepreședinți executivi, vicepreședinți și comisari obișnuiți. Aș spune că suntem la limita a ceea ce este fezabil din punct de vedere managerial”, a... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale