ALINA MAVRODIN VASILIU

Băutele dintre propagandişti şi politruci au fost, în ultimii ani, la mare „cinste”, ba prin tavernele dosite de frica blitzurilor presei, ba la vedere, prin restaurantele de fitze. La astea din urmă, organizarea unei „aniversări” pentru îmbătarea cu iluzii de putere a vreunui propagandist paraşutat din provincie în presa naţională, va face sigur ca meniul evenimentului să dea şi pe dinafară, cu vreo toxinfecţie falimentară politic. La cât îi cunosc pe unii dintre fripturiştii, machitorii şi trădătorii de profesie din presa românească, nu-i de mirare că nu au nici măcar idei personale pentru alcoolizarea electorală a naţiunii.

Ei preferă să gâlgâie pe post doar ideile puţine şi fixe ale celor care îi plătesc în natură ca să scoată diversiuni pe gură. Chit că unele sunt expirate şi altele demult fumate, iar cei care le-au vomat la ieşirea din cârciumi sunt pe cale să sfârşească în radio-şanţul politicii româneşti. Nădăjduiesc însă că nu singuri, ci laolaltă cu organele lor bolnave, transplantate în presă. La o aşa încurcătură de maţe ale puterilor zise şi democratice, care ghiorăie încontinuu ca nesătulele în bazinul electoral mioritic, nici nu e de mirare că propaganda infiltrată în presă a ajuns un fel de anus contra naturii.

Tocmai d’aia a devenit practic irespirabil aerul mediatic cică democratic din săracul nostru stat de drept. Cu puterea pe care mi-o dă doar credinţa că e mântuitoare suferinţa pentru slujirea adevărului şi a cuvântului liber, mi-am pus şi astăzi pixul în poziţie de luptă, vorba poetului jurnalist Lucian Avramescu. Am aşa o dorinţă vie să arăt că, în ciuda măcelului politic pentru asasinarea economică a presei libere, pentru confiscarea editorială, ori pentru compromiterea jurnaliş- tilor, noi ăştia prigoniţi de la cotidianul „Jurnal de Dâmboviţa” avem încă semne vitale pe monitoarele mişcării de rezistenţă din presa românească.

Le folosim şi ca să ne exprimăm dezgustul faţă de chiolhanurile strategice pe care, de nu le-am afla pe surse şi de nu le-ar surprinde nişte paparazzi profesionişti, nu le-aţi afla nici dvs. Şi nu le-aţi bănui nici amploarea şi nici participarea. Dar aşa, văzându-i la televizor pe strategii diversiunilor, fotografiaţi şi din faţă şi din profil la ieşirile nocturne din cârciumi, ne putem explica mai lesne de ce debitează atâtea prostii tot chefliul după ce-a halit meniul plin de intoxicări. L-o fi înghiţit pe nemestecate, ca tot prostul fericit că-l bagă în seamă nişte băieţi deştepţi ştiuţi că şi-au burduşit conturile din falimentarea României. C-aşa e şi-n provincie, nu doar în capitală. Doar că pe-acolo, pe malurile Dâmboviţei, mofturile propagandiştilor sunt mai mari. Politrucii nu le pot umple gura propagandiştilor, ca-n orice târg democrat, doar cu un cârnat, o ceafă şi-o baterie cu tărie. Vorba cântecului: „de Crăciun, de hram, de Paşte şi în fiecare zî”.

Nuuuu! La propagandiştii din Capitală, moftul e mai nou cu… softul. Ete d-aia, când ies ei din cârciumi şi intră direct pe post, o ţin langa ca nişte flaşnete stricate, cu refrenul: „Dă-i cu softul pân’ la ziuă”! P.S. Maneaua „Dă-i cu softul” despre fraudarea alegerilor am mai auzit-o şi-n 2004. Dar cel care-a făcut-o şlagăr pe-atunci avea măcar farmecul lui. Ăştia de-acum, care-l imită jalnic, sunt doar nişte propagandi şti mereu fomişti, ameţiţi de putere. De i-ar băga cineva la dezalcoolizare, ar arăta şi presa asta din România ca-ntr-un stat de drept.

www.alinamavrodin.ro