Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.11.2023 00:20

Editorial


A A

Cu toate riscurile pe masă

Cu toate riscurile pe masă

De bună seamă că a lua măsuri de austeritate pentru a repune, cât de cât, țara pe roate nu mi se pare a fi o tragedie. După 34 de ani de guvernări păguboase, de înaltă trădare națională - și nu este o exagerare - de prăbușire în prăpastie, trebuie făcut ceva ca această prăbușire să fie oprită, pentru a nu se ajunge la fund.

Măsurile ferme – și nu aș vrea să fie o aparență – pe care deja le ia și le va mai lua guvernarea păstorită de Marcel Ciolacu,  îi vor scoate din minți pe unii de la stat care ocupă locuri salarizate gras, chiar din cale-afară, adică de șefi și șefuleți, tăietori de frunze moarte la câini, ceea ce amintește celor mai în vârstă de vremea lui Nicolae Ceaușescu de reducere drastică a posturilor și funcțiilor pentru a face mai eficient statul, așa „socialist multilateral dezvoltat”, cum era declarat, deci, măsurile ciolociste sunt necesare pentru a face rezilientă România.

Cu un război cumplit la est și cu un altul în sud, nu prea departe, pasibile de mondializare, care vor avea efecte economice dramatice și asupra României – și încep a ne atinge - , cu o înspăimântătoare datorie externă (pe lângă care aceea făcută de Nicolae Ceaușescu pare o floare la ureche, dar pe care am fost în stare s-o achităm înjurându-l pe „geniul Carpaților”), dezindustrializați, însă cu o birocrație de tip bizantin, pe deasupra națiunea fiind măcinată de cancerul corupției endemice, cineva trebuie să riște chiar cu pierderea alegerilor pentru a salva ce se mai poate salva în România.

Dar mai spun ceva. Dacă măsurile de austeritate luate de guvernarea Marcel Ciolacu și operaționalizate cu sincer patriotism, renunțându-se la gesticulațiile populiste inutile, și cu o motivare rațională și convingătoare referitoare la noile taxe și impozite, românii care, de altminteri sunt un popor inteligent, vor înțelege că este imperios necesar să strângă cureaua pentru a se salva, atunci actualul șef de la Palatul Victoria și PSD vor câștiga, en fanfare, toate alegerile din anul crucial 2024.

Și ar mai fi ceva esențial, foarte esențial: lumea în întregul său se schimbă. Și România, vrând – nevrând, se va schimba. Este adevărat, depinde cum. Iar o guvernare responsabilă și patriotică are, în acest sens, o misiune cu toate riscurile pe masă. N-are încotro!

 

 

George Coandă



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)
Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (I)
România, amenințată, cu armata... dezarmată
Jurnal de război: Al doilea Kursk (II)
Jurnal de război: Al doilea Kursk (I)
S-a întâmplat acum 80 de ani (II)
S-a întâmplat acum 80 de ani (I)
Nu știu cât de penibil sunt!
Dezinfecție totală în sistemul medical românesc!
Simpatie pentru limba rusă în Armenia


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale