Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



19.07.2017 00:19

Editorial


A A

Cu pixul în poziție de tragere

Cu pixul în poziție de tragere

GEORGE COANDĂ


Continui să bag de seamă că, noi, românii nu reușim să ne venim în fire, iar „clasa politică” este încă foarte departe de a se trezi din ataraxie (stare patologică de indiferență a propriei funcții) care, nu o dată a dat în ataxie (nestare de coordonare a acțiunilor, a mișcărilor, a doctrinei politice), ceea ce, în ceea ce privește soarta națiunii române, duce la distrugerea sa. Ierte-mi-se acest început de editorial ușor savant, dar cum de atâta amar de vreme feștelesc fără ostenire – dar de la o vreme am început să obosesc, chiar să mi se facă lehamite – obrazul „clasei politice”, moravurile ei mafiote, mi-a venit, așa, să-i pun un diagnostic psihomedical, distrându-mă astfel pe seama prostiei/prostrației acestor mitici de mahala politică pentru care nimic nu este mai de preț decât propria bunăstare și uitarea că aparțin unei națiuni. Nu mai zic, nu, ba trebuie să zic de ce se mai întâmplă în aceste zile ale acestei veri aiuritoare a anului 2017. Haideți să vedem. 1. Avem un nou guvern PSD. Era de așteptat că doar partidul păstorit de Liviu Dragnea este încă majoritar, pe mână cu ALDE sub cupola Casei Poporului. Ar fi de râsul curcilor să-l vedem luat la goană din Palatul Victoria după o juma de an pentru că premierul Mihai Tudose are alte viziuni, ca strategie de guvernare decât Liviu Dragnea. 2. Liberalii lui Ludovic Orban sunt într-un moment de redefinire căutându-și cu înfrigurare un drum spre reafirmare politică. E bine s-o lase mai moale cu atacurile răspândite pe toate azimuturile eșichierului politicesc. Ar trebui să-și strângă rândurile și să-și definească cu claritate, și crezul, și demersul politic. Succes! 3. Restul, adică PMP, USR, UDMR, este o hămăială de căței care sar de-a surda la beregata adversarilor mari, dar fără niciun efect. Și Traian Băsescu, și Nicușor Dan sunt niște personaje fără viitor. Își bat degeaba limba-n dinți. Kelemen Hunor este bine s-o lase baltă cu atacurile sub centură la adresa românilor. Washingtonul are nevoie de liniște în Ardeal, nu de destabilizare, acum când U.S. Army are un comandament la Târgu Mureș. Până una-alta a venit „vacanța mare”. Noi nu ne luăm concediu. Stăm cu pixul în poziție de tragere.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Haosul public și distrugerea națiunii române
Să nu ne uităm istoria
Mincinoșii lui Putin (II)
Mincinoșii lui Putin (I)
Prioritățile UE în 2025
Capitalism…comunist bruxellez
România în 2025
"Schimbare de gardă" la Universitatea "Valahia"
Mulțumim, Europa!
Păi ce, e de colo să ai șefia NATO pe mână!?


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale