ALINA MAVRODIN VASILIU

Organizarea unor simpozioane savante şi, cel mai adesea, electorale despre hăituirea politică şi asasinarea economică a presei româneşti e ca-n proverbul „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”. Cum s-ar spune, simpozioanele vin şi se duc, apucăturile nedemocratice rămân. Ne alegem doar cu niscaiva declaraţii politice de amor, platonice şi alea, din categoria „Noi iubim libertatea presei” şi „Libertatea presei este pentru noi o comoară” şi, ca pe orice comoară, vor care mai de care s-o îngroape cât mai adânc în propria bătătură politică. Confraţii şi invitaţii din străinătate au şi ei ceva reacţii: stupefacţie şi compasiune.

Păi, cred şi eu la ce văd şi ce aud că se-ntâmplă cu presa românească siluită politic, despuiată economic şi apoi făcută poştă între diverşi interlopi cu protecţie la cel mai înalt nivel. Nu că-n ţările lor n-ar fi presiuni politice, dar în România e ca-n vestul sălbatic... Apoi simpozioanele o dau din jale în dezbatere despre măsurile luate de guvernele din ţările civilizate, inclusiv cele din Uniunea Europeană, pentru ca lupta pentru libertatea presei să nu rămână doar o declaraţie politică ipocrită, lipsită de conţinut democratic şi guvernamental. Şi, ce să vezi! Constatăm mereu că alte ţări au făcut, mult - puţin cât au putut, în timp ce România nu a făcut nimic, dar absolut nimic, orice fel de guvern de stânga, de dreapta, minoritar ori majoritar a avut. Hai să întrebăm ce-au făcut guvernele noastre pentru libertatea şi democratizarea presei.

Nu în ultimii 25 de ani, ci măcar în cei 7 ani de când România a intrat în UE. Şi ce constatăm? Că „onorabilii” din clasa politică mioritică n-au avut alte interese mai „democrate” decât să asasineze presa independentă, să o compromită, să o discrediteze şi să facă „societăţi de presă” pe mâinile unor grupări de crimă organizată, de traficanţi şi de evazionişti. Şi uite aşa afacerile murdare ale unor donatori la puşculiţele de partid s-au transformat în spălătorii de imagine publică pentru corupţii de profesie sau, după caz, în mocirle pentru împroşcarea adversarilor politici ai acestora. Şi-au mai avut grijă de ceva asasinii presei independente din România: să dezbine breasla jurnaliştilor şi a patronilor de presă astfel încât să nu mai existe dialog social instituţional între guvern cu sindicatele şi patronatele din presă.

Ci doar nişte şuete desuete, un fel de „ceai cu presa” în care diverşi analişti şi jurnalişti caută să-şi rezolve niscaiva interese punctuale pe lângă diverşi şefi din guvern. Dacă simpozioanele cu pricina pică ele, aşa, de unele singure, ca proastele, fix în braţele unor campanii electorale, cu-atât mai bine pentru guvernanţi, şi presei româneşti cuatât mai... rău.

Recunosc, sunt mai directă şi mai concretă din fire şi tocmai de-aia, văzând de atâţia ani cum a fost „mersul făcut” în toată afacerea asta, îi provoc pe actualii guvernanţi să ia exemplu de la guvernele altor ţări. Să facă, şi nu doar să zică! Că mi-au împuiat toţi capul cu sloganul că ei sunt oamenii faptelor, nu ai vorbelor. Concret: să aducă taxele, impozitele şi subvenţiile pentru presa românească şi pentru difuzarea presei la nivelul celor din ţările UE. De chestia asta nu zic nimic băieţii politici prin cele simpozioane savante. În plus, să facă bine şi să cureţe presa românească de traficanţii cu care, în mod suspect, coabitează instituţional multe dintre organele statului. Până când se vor face (dacă se vor face!) toate acestea, nu-mi rămâne decât să constat că despre libertatea presei în România se vorbeşte în continuare cu multă ipocrizie, dar în sprijinul democratizării şi independenţei ei politicienii nu vor să facă absolut nimic. De ce? Pentru că în teorie presa e o putere în orice stat de drept, dar în practica românească majoritatea politicienilor o vor slugă.

www.alinamavrodin.ro