Scandalul uriaș izbucnit după meciul de hochei România – Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, redeschide o rană mai veche, despre care am scris și anii trecuți. Prezent la Sf. Gheorghe în mai multe rânduri, la diverse evenimente sportive, am sesizat că localnicii sunt mult mai atașați de însemnele Ținutului Secuiesc și ale Ungariei, decât de ale României.

Nici măcar imnul nostru național nu-i sensibilizează, pe care îl ascultă cu indiferență, unii chiar în batjocură. În schimb, la cântecul lor secuiesc, sunt toți în picioare și strigă din toți rărunchii, în timp ce sportivii și antrenorii stau aliniați. Multă vreme au făcut-o și adversarii, știu că primul care s-a revoltat public a fost Dragan Nesic, antrenorul bosniac care pregătea pe atunci Universitatea Cluj.

Nu mai spun câți români au stat drepți la imnul secuimii, așa cum au făcut-o acum jucătorii de etnie maghiară din naționala României de hochei. Că s-a pierdut meciul și s-a retrogradat într-o ligă inferioară, sunt amănunte care pică în plan secund, chit că nu ar cam trebui. Se vorbește acum despre o excludere/suspendare a celor care ar fi persiflat culorile naționale, un subiect sensibil, care nu se va închide aici. ,,Ria, Ria, Ungaria” va continua să se audă în sălile și pe stadioanele românești din secuime (Harghita și Covasna), pentru că oamenii de acolo sunt cu fața către Budapesta și cu spatele spre București.

De fapt, guvernul maghiar finanțează direct, fără ocolișuri, fenomenul sportiv din secuime, iar dezvoltarea este evidentă. Ideea e că și așa modestă, naționala României de hochei ar fi o rușine fără jucătorii de etnie maghiară. Un  alt adevăr? Polul hocheiului românesc s-a mutat de la Brașov în sus, în secuime. Subiectul are viață lungă, rămâne de urmărit.