Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.10.2020 00:09

Prestații bune pentru Pucioasa


A A

Croitoru analizează parcursul echipei

Croitoru analizează parcursul echipei

❚ Pucioasa are doar patru puncte după cinci jocuri, pentru că, în ciuda faptului că a făcut meciuri bune, a scăpat mai mereu victoria printre degete în minutele de final ❚ „Ne lipsește puțină șansă, am făcut jocuri bune, dar ne precipităm la finalizare. Am avut multe ocazii importante, noi sperăm să apară și victoriile”, a spus Croitoru ❚ În opinia lui Nicu Croitoru, Flacăra Moreni este cea mai puternică echipă din serie, iar fostul tehnician al Chindiei o vede pe echipa lui Gabi Paraschiv drept principala favorită la promovare ❚ „Echipele din fruntea clasamentului sunt diferite ca și filosofie de joc, însă toate sunt echipe bune. Flacăra are forță în atac, pune foarte multă presiune”, a mai transmis antrenorul formației din Pucioasa

 

COSMIN SAVA

 


 

Sâmbăta trecută, pe teren propriu, Pucioasa a remizat cu Sporting Roșiori (1-1), una dintre echipele puternice ale Seriei a 6-a. Iamandache (7) a deschis scorul pentru formația dâmbovițeană, iar Emmanuel (87) a marcat cu puțin timp înainte de fluierul final, astfel că trupa lui Nicu Croitoru a trebuit să se mulțumească doar cu o nouă remiză, deși a condus mare parte din meci. Pucioasa are doar 4 puncte după cinci jocuri, pentru că, în ciuda faptului că a făcut meciuri bune, a scăpat mai mereu victoria printre degete în minutele de final. „Ne-au lipsit trei minute să câștigăm” Antrenorul formației din Pucioasa, Nicu Croitoru, este mulțumit de jocul echipei sale, însă acesta crede că e nevoie de mai multă atenție în finalul meciurilor, element care va fi reglat în perioada următoare. „Ne-au lipsit trei minute să câștigăm. Am făcut un joc bun, mai ales că veneam după un meci din Cupa României, în care am jucat 120 de minute. Am avut ocazii, iar ei cred că au dat gol la singura pe care au avut-o. Ne lipsește puțină șansă, am făcut jocuri bune, dar ne precipităm la finalizare, am avut multe ocazii importante, noi sperăm să apară și victoriile. Am pierdut puncte pe finalul meciurilor cu echipele din fruntea clasamentului. Ne lipsește și experiența, pentru că nu gestionăm bine momentele de final, dar sunt convins că lucrurile se vor regla. Acum vom juca la Clinceni, am început să pregătim lotul și sper ca până la ora jocului să nu avem probleme. Am avut un program încărcat, cu meciuri grele, păcat că nu am obținut mai multe puncte, pentru că am făcut jocuri bune”, a transmis Croitoru.

Flacăra este favorită la promovare

În opinia lui Croitoru, Flacăra Moreni este cea mai puternică echipă din serie, iar fostul tehnician al Chindiei o vede pe echipa lui Gabi Paraschiv drept principala favorită la promovare. „Echipele din fruntea clasamentului sunt diferite ca și filosofie de joc, însă toate sunt echipe bune. Flacăra are forță în atac, pune foarte multă presiune. Filiași este o echipă cu o posesie foarte bună, dar care are probleme în apărare, iar echipa din Colonești este una echilibrată, matură, cu jucători interesanți. Cred că prima șansă o are Moreniul”, a mai spus antrenorul formației din Pucioasa.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale