GEORGE COANDĂ

1968. An crucial. România ieşea din „obsedantul deceniu” bolşevic. Ţara se reîntorcea la strămoşeasca şi benefica rânduială în judeţe, iar Târgoviştea îşi readjudecase statura de capitală. Dacă nu de ţară, însă de judeţ pe bună dreptate. O boare a libertăţii şi a recuperării demnităţii naţionale ne inundase sufletele. Se ivise o zare de speranţă. Într-un astfel de climat propice, cu acordul binevoitor al – cum se spunea pe atunci, organelor de partid şi de stat, încurajator chiar, a apărut în orizontul culturii române, strălucind fascinant de la întâia sa ediţie, Festivalul Naţional de interpretare şi creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”. A fost să fie o superbă premieră pe portativul vieţii muzicale româneşti, un dar inubliabil făcut de Târgoviştea voievodală, Cetate de Scaun nu numai a ţării, şi este acesta un fapt de o excepţională însemnătate, a Renaşterii culturale româneşti. Pe atunci, cel ce semnează cu firească emoţie – şi nu este doar, aşa, o vorbă-n vânt – acest editorial de eveniment se afla la anii tinereţii şi gazetar fiind, iată o fastă întâmplare a sorţii, dincolo de o îndatorire de serviciu, a devenit cel mai longeviv şi consecvent cronicar, da, o tempora!, timp de o jumătate de veac, al „Crizantemei de Aur”. Parcă am mai spus-o, ierte-mi-se că mă repet, pe atunci nici prin vis nu-mi trecea, nu cutezam, deci, să năzuiesc că voi face şi cronica de eveniment a marii ediţii jubiliare a acestui perpetuu regal cultural, inspirat botezat „Crizantema de Aur”. Doamne când şi cum au trecut, prefiraţi în clepsidra vremii şi a destinului nostru, 50 de ani, de la acele nopţi cu ninsori bogate din decembrie 1968, ale celei dintâi ediţii petrecute până la ceasuri târzii din noapte, de la Casa de Cultură a municipiului Târgovişte (azi Cerc Militar) şi până la ediţia de acum, de la Teatrul „Tony Bulandra” de pe romanticul bulevard al castanilor, cu nume de rege, în care briza caldă a toamnei are rezonanţă de romanţă! Şi-mi vin în minte acum dinspre eternitate, cuprinzându-mă fiorul regretului, proiectate ca pe un inefabil ecran, chipurile întemeietorilor: Constantin Manolescu, Paul Bănică, Gheorghe Vălcescu. Lor merită a le fi alăturate numele unor diriguitori oficiali din acel an de început de altă vreme politică şi fără de care festivalul nu s-ar fi putut înscrie în istoria culturală a ţări: Nicolae Tăbârcă, Ion Gavrilă, Gheorghe Bobocea, Mihai Gabriel Popescu, Victor Petrescu şi alţi câţiva împătimiţi într-ale culturii şi, de bună seamă, romanţei. Pe acelaşi ecran inefabil al aducerilor aminte se derulează chipuri după chipuri, momente după momente, secvenţe semnificative ale acestui mirabil eveniment cultural. Dar cum să le amintesc pe toate? Ar fi nevoie de o carte. Însă o carte există, o monumentală istorie a „Crizantemei de Aur”, acrilic şi cu suflet scrisă de infatigabilul om de cultură Teodor Vasiliu, inspiratul prezentator al multor ediţii ale festivalului. Este cel care, cât şi un alt reputat om de cultură, laureată a multor festivaluri, şi a „Crizantemei de Aur”, deci, Alina Mavrodin-Vasiliu, al cărei, la rându-i prezentatoare i-a fost, sunt iniţiatorii constructori a două oportunităţi reabilitatoare pe un trend superior de afirmare a marelui eveniment târgoviştean autumnal Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” şi spaţiului muzeal “Casa Romanţei”. Dar hai, măcar, curente calamo, săi aduc din sipetul amintirilor pe câţiva dintre preşedinţii juriului festivalului, adevărate nume de legendă, Victor Eftimiu, Ioana Radu, George Sbârcea, Octav Enigărescu, Felicia Filip, Mia Braia, Arta Florescu, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Tudor Gheorghe, pe unii dintre prezentatori George Corneanu, Catrinel Lăzărescu, Silviu Stănculescu, Mircea Albulescu, Cezara Dafinescu, Nataşa Raab, Adrian Pintea, Eusebiu Ştefănescu, ori ingenio şii scenografi, Emil-Florin Grama şi Mihai Constantin/Mc Ranin, sau pe conducătorii de orchestre Nicuşor Predescu, Paraschiv Oprea, Dan Ardelean, Lucian Vlădescu, Ştefan Cigu. Mă uit cu spaimă la spaţiul pe care-l am la dispoziţie. O, Doamne, nu-i pot numi aici şi pe câştigătorii Trofeului „Crizantema de Aur” ori Premiul I, şi la interpretare şi creaţie, nici pe recitaliştii de excepţie, poate pe câţiva, pentru coloratură (Ioana Radu, Mia Braia, Dorin Teodorescu, Ileana Sărăroiu, Daniela Vlădescu, Alina Mavrodin-Vasiliu, Octav Enigărescu, Florin Georgescu, Gică Petrescu, Matilda Pascal-Cojorăriţa, Angela Similea, Ştefan Bănică Junior, Mireille Rivat, Daniel Kottnauer sau japonezul Ryo Kasuga), îmi pare sincer rău, se vor supăra unii, îmi asum acest risc, de unde, vedeţi şi dumneavoastră cât este de terorizant să fii ziarist cultural. Le cer iertare. Şi nu pot să trec, înainte de a pune punct acestui editorial remember, fără să amintesc de sora mai mică, strălucitoare şi ea, a festivalului târgoviştean, „Crizantema de Argint” din pitorescul Chişinău care, în curând, va reînvia după câţiva ani de tăcere. Pentru că şi pe dulcile meleaguri ale Basarabiei se cântă – astăzi cu un dor înlăcrimat de Ţara Mamă – romanţă românească. Astfel că, cele două festivaluri ale „Crizantemei” sunt acum o emoţionantă şi patriotică, da, patriotică punte muzicală unionistă între Târgovişte şi Chişinău, în cuget şi simţire românească… Şi anii au trecut. Într-o fulgurantă Clipă. O jumătate de secol! Când şi cum? Nu mai contează. Asta e, fugit irreparabile tempus! Este o imanenţă. Şi azi, bătrânul, o, nu!, veteranul, sună mai bine, cronicar – cu conştiinţa împăcată că şi-a aşternut cu pasiune sufletul şi condeiul pe 50 de petale ale „Crizantemei de Aur” -, şi care n-are de gând să-şi ia un răgaz decât atunci când bunul Dumnezeu va hotărî asta, priveşte cu melancolie în zarea trecută a ediţiilor agonisite asemenea unui tezaur târgovi ştean muzical în timpul culturii, şi româneşti şi europene. Şi tot, amintindu-şi chipuri, momente, întâmplări, amestecându-se ca într-un caleidoscop sentimental, este învăluit cu înfiorare de un murmur tandru: „Frumoasă eşti, ca o romanţă, /Ce ziua îşi sărbătore şte…”, sau „Îmi cântă o vioară dorul/Atâtor ani, ca o ninsoare…” Şi vor mai trece ani, şi festivalul din magica toamnă târgovi şteană va dăinui. LA MULŢI ANI, CRIZANTEMĂ DE AUR”