„Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicînd: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de demon” Mt. 15,21-22. După cum nu era în ordinea firească a lucrurilor ca Domnul să nu Se ducă să propovăduiască mai întâi păgânilor, tot aşa nu era vrednic de iubirea Sa de oameni, ca să alunge pe cei care se apropiau de El. Daca trebuia să Se ducă după cei care fugeau de El, cu atât mai mult nu trebuia să fuga de cei care se ţineau după El. Hristos a ieşit din hotarele Lui, iar femeia din hotarele ei; şi aşa au putut să se întâlnească. Că spune evanghelistul; „Iată, o femeie cananeancă, ieşind din hotarele ei”. Cananeenii au fost scoşi din mijlocul iudeilor ca să nu strice pe iudei; dar ei s-au arătat mai înţelepţi decât iudeii, că au ieşit din hotarele lor şi s-au apropiat de Hristos, pe când iudeii L-au alungat, deşi venise la ei. Apropiindu-se femeia de Hristos n-a rostit alte cuvinte decât: „Miluiestemă!”; şi la strigătul ei s-a strâns în jur o mulţime de lume. Şi era o privelişte deţi storcea lacrimi: să vezi o femeie strigând cu atâta sfâşiere de inima, să vezi o mamă rugându-se pentru fiica ei, si fiica ei atât de greu bolnavă! Mama nici n-a îndrăznit să aducă pe îndrăcită înaintea învăţătorului, ci a lasat-o acasă zăcând, şi ea însăşi a venit să se roage, îi spune numai boala, fără să mai adauge ceva! Nu-L cheamă pe doctor la casa ei, ca omul acela împărăţesc, care-I spusese: „Vino şi pune mîna Ta!”; şi: „Coboară înainte de a muri copilul meu!” Nu, ci povestindu-I nenorocirea sa şi grozăvia bolii, cere milă Stăpânului dând drumul la mari strigăte. Nu spune: „Miluieşte pe fiica mea!”, ci: „Miluieşte-mă! Ai milă, Doamne, de mine! Fata mea nu-şi dă seama de grozăvia bolii! Eu sînt cea care sufăr mii şi mii de dureri, că îmi dau seama de grozăvia bolii; şi ştiind-o mă cuprind nebuniile!” „Iar El nu i-a răspuns nici un cuvînt” Mt. 15,23. Pe cananeancă însă o respinge, deşi ea venise la El! Pe care om nu l-ar fi înduioşat boala fetei, rugamintea mamei făcută pentru fiica ei atât de greu bolnavă? Nu s-a apropiat de Domnul ca una ce, era vrednică sau ca una care cerea ce i se cuvenea, ci se ruga să fie miluită, îşi istorisea numai nenorocirea ei; şi nici aşa Hristos n-a învrednicit-o cu un răspuns! Poate că mulţi din cei ce au auzit-o s-au scandalizat! Cananeanca nu s-a scandalizat. Dar pentru ce vorbesc de cei care au auzit-o? Cred că chiar ucenicii au suferit pentru nenorocirea femeii, că s-au întristat. Dar cu toate că s-au tulburat, totuşi n-au îndrăznit să-I spună: „Miluieşte-o”, ci „Apropiindu-se ucenicii Lui îl rugau, zicând: „Slobozeşte-o că strigă în urma noastră” Mt. 15.23. Hristos însă le-a răspuns: „Nu sînt trimis decît către oile cele pierdute ale casei lui Israel”. El nu voia ca virtutea femei să rămână ascunsă. Deci n-a spus cuvintele acelea ca s-o ocărască, ci ca să o atragă şi să o facă să descopere comoara ascunsă din ea. Vedem cât de mare este credinţa acestei femei asemănată cu câinii, femeie care nu pune la suflet aceste cuvinte ca şi jignire ci acceptă „fărămiturile” pentru că acestea au făcut-o să primească de la Hristos cuvintele „O, femeie, mare este credinţa ta, fie ţie după cum voieşti” Mt. 15.28. Aici vedem că Dumnezeu ne dăruieşte ceea ce dorim, dar condiţia pentru înfăptuirea dorinţei noastre este credinţa stăruitoare şi puternică în El.

Pr. Florin Călin, Parohia Finta