Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



27.07.2015 00:16

În așteptarea sentinței Curții de Apel privind planul de reorganizare a unității metalurgice,


A A

COST se demolează, aleșii se… contrează

COST se demolează, aleșii se… contrează
Puțini factori decidenți prezenți, și chiar mai puține soluții, la discuțiile despre soarta COS Târgoviște

❚ Discuțiile din Comisia de Dialog Social sunt din ce în ce mai tensionate, pe măsură ce soarta Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște se îndreaptă spre dezastru ❚ Cea mai recentă dezbatere a oscilat între politicianisme și soluții extreme, toate sub un blat de… indiferență sau neputință ❚ În tot acest timp, secțiile combinatului sunt demolate la foc continuu, tăiate și topite, astfel încât până și Fiscul dâmbovițean se întreabă dacă datoriile plătite statului sunt „din producție sau din tăierea fierului vechi” ❚ Sindicaliștii spun că unitatea metalurgică se află sub „sabia lui Damocles”, așteptând cu înfrigurare sentința Curții de Apel privind planul de reorganizare, și au propus declararea COST ca fiind de utilitate publică și exproprierea – cu alte cuvinte, naționalizarea combinatului

VIRGIL VOINESCU


La inițiativa Confederației Naționale (CNS) Cartel Alfa Dâmbovița, pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe a Comisiei de Dialog Social s-a inclus o analiză privind starea de fapt și găsirea unui cadru legal de declarare a Combinatului de Oțeluri Speciale din Târgoviște (COST) ca fiind de „utilitate publică”.

Discuțiile au căpătat un ton alarmant, după luni bune în care unele secții din COST sunt puse la pământ cu buldozerele, apoi tăiate și topite, din ordinul patronatului. Tema a fost dezbătută la finalul săptămânii trecute, în prezența prefectului Ioan Marinescu și cu participarea parlamentarilor Leonardo Badea, Ion Pârgaru și Iulian Vladu, a inspectorului școlar general - Sorin Ion, a rectorului UVT - Călin Oros, a directorului Camerei de Comerț Dâmbovița - Gelu Rusescu, a directorului adjunct al Administrației Finanțelor Publice (AFP) Dâmbovița - Viorel Paraschiv și a directorului COST - Aurel Diamandi, copreședinte ALDE, însoțit de juristul combinatului.

Dialogul a reușit să aducă o serie de comentarii legate de istoria COST, de viitorul și de predictibilitatea acestuia, discuțiile căpătând, în multe momente, accente stridente din partea directorului COST, Aurel Diamandi. Intervențiile sale au oscilat adesea între aspecte tehnice și nuanțe politice, lucru anunțat în discursul din deschidere și remarcat atât de sindicaliști, de președintele CNS Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, cât și de deputatul Iulian Vladu și de prefectul Ioan Marinescu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu l-a atenționat pe directorul COST că situația nu trebuie abordată politic, ci doar din prisma calității de director de producție.

 

Fiscul așteaptă decizia instanței privind planul de reoganizare

După ce aspectele ce au dus la starea actuală din Combinatul de Oțeluri Târgoviște au fost întoarse pe toate fețele de către cei prezenți, directorul adj. AFP Dâmbovița, Viorel Paraschiv, a declarat că în legătură cu plata de 6,17% din cele 10 miliarde lei, efectuată de COST drept datorie, a generat un recurs în instanță care urmează să fie judecat:

„Acest plan de reorganizare, care în primă instanță a fost adoptat, noi l-am contestat și suntem la Curtea de Apel în contestație. ANAF nu poate să fie de acord cu acel procent de 6,17% care a fost propus de creditor. Pot să vă spun că pe anul 2015, din cele 55 milioane declarate de Combinat, și-au respectat obligațiile. Le-au achitat curent, chiar și în plus. Au achitat 95 de milioane din datoriile mai vechi. Se încadrează, dar nu știm din ce sursă plătește Combinatul acești bani, din producție sau din tăierea fierului vechi. Nu avem o situație clară. Nu putem să fim de acord cu acest procent de 6,17% și facem toate demersurile ca statul să recupereze diferența de până la 100%. Așteptăm cea de-a doua instanță, Curtea de Apel, să-și spună cuvântul”, a declarat dir.adj. AFP Dâmbovița, Viorel Paraschiv.

 

Doar 3 parlamentari din 14 sunt preocupați de soarta combinatului?

Pe de altă parte, senatorul Leonardo Badea a declarat că la problema COST poate fi găsită o soluție, dar a pledat pentru transparență din partea agentului economic, informarea publică și dialog continuu cu întreaga societate, inclusiv cu sindicatele.

Acesta a precizat că în urmă cu doi ani, a avut o intervenție pe tema COST în Parlamentul României.

„Dincolo de intervențiile noastre politice, este nevoie să putem concretiza prin viziune, înțelegere, ceea ce se întâmplă în viața economică, o parte din dorințele noastre, ale colectivității. Cred că și sindicatul dorește să avem locuri de muncă, ne dorim și noi ca oameni politici și mai cred că și Combinatul își dorește să aibă piață și să poată să onoreze comenzi”.

Și deputatul Iulian Vladu a vorbit despre situația COST și a cerut să fie verificat și să i se precizeze cine a semnat autorizația de demolare a Combinatului și a atenționat că alăturat documentului ar fi trebui să existe și un program care să arate ce se pune în loc, ce se întâmplă cu acel teren rezultat din demolări.

 

„Noi am fi vrut un act de curaj”

Liderul confederației naționale sindicale Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, ne-a declarat la finalul reuniunii Comisiei de Dialog Social că tot ce a prezentat se rezumă la faptul că fiind deocamdată perspectiva funcționării COST în reorganizare 3 ani, nu ar fi un pericol imediat în a se găsi o utilitate publică:

„În condițiile în care instanța superioară va da câștig de cauză autorității fiscale, am înțeles că toți factorii politici de decizie, cu reprezentanți Guvernului în teritoriu, vom merge la București și vom rezolva problema. Este greu de crezut că în atare condiții se poate rezolva. O problemă se rezolvă, spunem noi, preventiv. Dacă vom ajunge la o hotărâre nefavorabilă nouă, se va face bucățele (n.n. COST) și se va vinde pe bucățele. Cine va lua banii combinatului va fi numai administrația rusă. În momentul în care se va ajunge acolo din punct de vedere juridic, nimic nu se mai poate face. Noi am fi vrut un act de curaj, o discuție în Consiliul Județean, o asociere în vederea găsirii unei utilități publice. Utilitatea publică era colaborarea între Inspectoratul ªcolar Județean, Universitatea Valahia și Consiliul Județean. Sub autorizarea Consiliului Județean, să înceapă procedura de expropriere prin declararea utilității publice, urmată de procedura legală cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Nu este greu, dar pentru asta ai nevoie de oameni curajo și. Domnul prefect ne susține, dar noi vroiam ceva mai mult, în sensul că nu trebuie să așteptăm un termen care poate să vină ca fiind total nefavorabil nouă. Mai bine faci lucrurile preventiv, cum am cerut noi, decât să aștepți și să ne punem pancarta de gât la poarta Guvernului”, a declarat Nicolae Dragodănescu.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Nod rutier cu acces direct la Autostrada A3
Evoluția forței de muncă și șomajului în județul Dâmbovița
Programul „Masă Sănătoasă", extins în județul Dâmbovița
Turismul, în creștere în Dâmbovița
„Tinere mame defavorizate, sprijin pentru creșterea copiilor”
Se fac investiții în societățile din industria de Apărare
Investiții masive în infrastructură
„Salariul minim european va fi introdus în România în acest an!”
Centrul de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice
Precizări despre regulile campaniei electorale


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (I)

GEORGE COANDĂ


2024. 13 aprilie. O zi care ar putea rămâne o dată fatidică în istoria niciodată liniștită a umanității. Iranul ayatollahilort fundamentaliști a atacat cu o ploaie de drone și de rachete Israelul. A fost, se poate spune fără nicio urmă de glumă, un atac dinainte anunțat. De multă vreme, Teheranul, însă, nu a avut la îndemână un „casus belli”, fie și jucat la... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale