Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



02.07.2015 00:25

Sub ochii statului român neputincios să-și apere avuția,


A A

COS Târgoviște este topit secție cu secție

COS Târgoviște este topit secție cu secție
Autoritățile municipale și județene, solicitate să intervină în ceasul al doisprezecelea: situația este dramatică la COS Târgoviște

❚ Veștile sunt grave din unitatea aflată în insolvență și cu plan de reorganizare pe următorii 3 ani ❚ După Secția Oțelărie Electrică 1, demolată pentru fierul vechi necesar producției, a venit rândul fostului Laminor Degrosisor, închis în urmă cu 6 ani, să ajungă în cuptoarele care au mai rămas ❚ În acest timp, din nefericire, Combinatul acumulează datorii: potrivit liderului CNS Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, s-a pierdut ultimul proces la ÎCCJ și plățile compensatorii pentru ultimele valuri de concedieri nu vor fi plătite din Fondul de Garantare, ci tot de Combinat ❚ Dacă liderul CNS Cartel Alfa cere prefectului și autorităților județene o analiză serioasă și mai ales o soluție pentru a se salva ce a mai rămas, liderul Sindicatului Metalurgistul din COS, Gabriel Banu, este pesimist: nu există legislație pentru așa ceva

VIRGIL VOINESCU

 


 

Administrația rusă de la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște își continuă programul de reorganizare și reașezare pe profit având la bază „politica” de demolare și recuperare de metal începută prin tăierea la fier vechi a fostei Oțelării Electrice 1 (OE1). De această dată este în curs acțiunea de demolare a Laminorului Degrosisor (LDS), închis în urmă cu 6 ani, după ce, tot în aceeași perioadă, tot ce însemna utilaje tehnologice fie au fost transferate în alte locații, fie au fost tăiate și topite, devenind fier vechi.

COS Târgoviște nu este pe lista obiectivelor strategice ale țării

Sindicatele sunt îngrijorate de ceea ce văd, dar în același timp se declară neputincioase și fac de ani în șir apel la clasa politică, solicitând implicarea pentru menținerea viabilă a Combinatului. Potrivit liderului Sindicatului Metalurgistul din COS Târgoviște, Gabriel Banu, îngrijorarea cea mai mare este în rândul oamenilor și pornește de la faptul că încă nu se vede preocupare pentru întinerirea forței de muncă. Domnia sa susține că, pe fondul avansării tehnologiei, s-a renunțat atunci la cele două secții, pentru că erau „generatoare de cheltuieli”. Totuși, liderul sindical spune că nu există legislație și combinatul nu este trecut pe lista obiectivelor strategice, ca să se poată discuta situația sa în Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

„Nu a fost de la început considerată întreprindere strategică de către statul român. Deci nu ai legislație și știu că nu se poate”, a subliniat ing. Gabriel Banu.

Cartel Alfa: „Comunitatea locală trebuie să-l ia înapoi”

Liderul CNS Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, ne-a declarat că, din informațiile pe care le are, sindicaliștii se tem că, la un moment dat, Combinatul își va închide porțile. Liderul sindical a solicitat prefectului județului, în ultima ședință a Comisiei de Dialog Social, ca, împreună cu consilierii municipali, să se găsească o cale pentru a decreta unitatea metalurgică utilitate publică și, prin eforturi cumulate, să se găsească o soluție în ceasul al doisprezecelea:

„Deja este târziu dar, până nu va fi foarte târziu, comunitatea locală trebuie să-l ia înapoi. Trebuie să le înapoiem cele 2 milioane de dolari cât au dat pe el și să-l transformăm într-o chestiune de utilitate publică, să-l păstrăm funcțional, elevii și studenții care termină să meargă să vadă cum arată utilajele industriale și să vadă cum funcționează. Altfel, cum se vede, nu există speranțe pentru COS”, susține liderul CNS Cartel Alfa.

O nouă datorie, o nouă piatră de moară pentru COS

„Sunt în reorganizare. Au luat-o cu 2 milioane de dolari atunci, iar acum au 10 milioane euro datorie, au pierdut inclusiv ultimul proces prin care trebuia să acorde plățile compensatorii la ultimele valuri de angajați restructurați. Ei au zis că trebuie să le plătească Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, adică statul, din Fondul de Garantare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a spus «Nu, pentru că a existat un acord colectiv și plata trebuie făcută conform acestuia, de patronat». Și în momentul de față au mai acumulat încă o creanță care trebuie plătită și pe care, cel mai probabil, nu o vor onora. Și foarte posibil ca în continuare să acumuleze datorii, din nefericire”, a mai adăugat sindicalistul.

În concluzie, aflat într-o situație grea, soarta COS Târgoviște nu trebuie trecută nici la „și altele”, nici la „diverse”, ci are nevoie de o analiză atentă pentru a se salva ce se mai poate.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Să nu ne uităm istoria
Parteneriat solid între CJD și Asociația Comunelor din România
Inaugurare parcare și intrare nouă pentru Parcul Chindia
Din dragoste pentru Basarabia
Restaurarea Școlii de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale
Drum inaugurat la Raciu
Festivități de Ziua Poliției Române
Conferință pe tema pericolului drogurilor
Mincinoșii lui Putin (II)
Amenzi uriașe pentru delicte de mediu


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Să nu ne uităm istoria

Când îți uiți istoria, ca popor, efectul este unul singur și tragic: ești exclus din istorie. Când, de bunăvoie, sau la ordinul venit de la un factor de putere dictatorial de peste fruntarii - de pildă de la tiranii inventatori ai globalizării neo-marxiste – îți uiți trecutul, mai ales lecțiile sale existențiale, este bine știut/și de știut că nu ai posibilitatea să-ți prevezi și, astfel, să-ți construiești viitorul.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale