Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



04.08.2020 00:19

Editorial


A A

Coronavirusarea României

Coronavirusarea României

GEORGE COANDĂ


Ciuma Covid-19 sau SARSCov2, ori cum i-or mai fi zicând savanțiiîntr-ale virusologiei și epidemiologiei, încât ai impresia că este vorba de un „cod al morții” stabilit premeditat de așa-zisele „forțe oculte”, care, bineînțeles, există, deci nu este vorba de nicio „teorie a conspirației”, ciuma asta care a lovit mapamondul într-un moment dinainte stabilit – pentru că, hai să fim bine și limpede înțeleși, nu a lovit întâmplător -, face și „ victime colaterale”. Iar România tocmai o astfel de victimă este. Coronavirusarea este parte strategică a unui război hibrid – mi-am mai făcut punctul ăsta de vedere, mi-l fac și acum, de fapt, este o convingere – „victimele colaterale” anemizând imunitatea economico-militară a marilor puteri/ superputeri cu care sunt aliate. Până una-alta, ceea ce știm e că România este parte integrantă a UE și membru cu drepturi depline în NATO. Sub pavăza economică a uniunii continentale europene și sub umbrela celei mai puternice alianțe militare de pe Terra, te-ai gândi, nu-i așa, că România nu poate/ nu va putea fi atinsă de niciun pericol și, deci, n-are decât să viseze, bine mersi, psihedelic (că și ăsta este un efect produs pervers tot de... „forțele alea oculte”, șiștim noi de ce că, efectul „secretului lui Polichinell” în cele din urmă ne deconspiră adevărul, oricât de relativ ar fi el, uneori „cu voie” bine direcționată chiar de la „oculți”), iar când va fi lovită, așa cum se petrece acum, va bâjbâi năucă fără să priceapă ce i se întâmplă. Și este cinstit să precizăm pentru cititorii noștri că „victimele colaterale” în ferocele război hibrid care se desfășoară, mai ales după prăbușirea „lagărului comunist” est-european și a Uniunii Sovietice însăși, pe viațăși pe moarte, cu toate armele puse în bătaie, fiind încălcate fără remușcări mult trâmbițatele „drepturi ale omului” („humanrights”), o invenție falacioasă operaționalizată la „momentul necesar” pentru a-i scoate din joc pe cei mici și fraieri – sau fraierizați -, România fiind unul dintre aceștia, „victimele colaterale”, deci, sunt planificate și, ca atare, nu contează. Și cu cât mai mult România va fi determinată să viseze psihedelic la un „viitor de aur”, pe care șicomuniștii i-l promiseseră programatic, îi este promis și acum, în acest capitalism schizofrenic, reiau, psihedelic, cu atât mai sigur va fi „victima colaterală” a unui înfiorător hybris. Iar coronavirusarea ei, tot programatic, nu are alt scop decât grăbirea hybrisului. Și pentru obținerea acestui scop, cu grăbire, deci, românii trebuie isterizați și aruncați unii împotriva altora printr-un „război civil” psihotic, arma Covid-19 sau SARS-Cov2, fiind una psihotronică, putându-i face să-și distrugă țara cu propria mână aruncânduse apoi cu toții în abis. Nu-mi doresc să înspăimânt pe nimeni. Dar privesc cu luciditate cum se petrec lucrurile în realitatea pe care o trăiesc. Românii, totuși, sunt prin firea lor anastazici. Să dea Domnul, încă mai sper, ca, în această coronavirusare, să nu se mai lase fraieriți!



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Curg amenzile de la UE...
Cum abordăm anul politic 2021? (II)
Cum abordăm anul politic 2021?(I)
Scenarii colorate
Graba strică treaba…
Bullying
10 oportunități pentru România (II)
10 oportunități pentru România (I)
Anul unor ratări rușinoase in memoriam (II)
Anul unor ratări rușinoase in memoriam (I)


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate


Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale