ALINA MAVRODIN VASILIU

Constat un soi de euforie jurnalistică în mediile de propagandă ale PDL în legătură cu noul statut de vedetă DNA a preşedintei CNA. Ca una care ştiu, din proprie şi stresantă experienţă, ce învârteau nişte ştabi prin CNA ca să dea ori ca să nu dea licenţe, sancţiuni şi amenzi, spre a-şi servi clientela politico-interlopă a celor care îi puneau şi îi ţineau în funcţii, pot să spun cu mâna pe inimă că CNA a ajuns vedetă la DNA prea târziu. Şi îmi pare mai degrabă o răzbunare politică ceea ce i se întâmplă Laurei Georgescu, propusă şi susţinută pentru şefia CNA de însuşi Victor Ponta, odată cu venirea USL-ului la putere.

Nu zic că probele DNA n-ar incrimina- o cu vârf şi îndesat pe actuala preşedintă a CNA. Zic doar că nu cred defel să fi inventat ea hărţuirea patronilor din audiovizual, când ştiu prea bine la ce prigoană am fost eu supusă vreo zece ani, din comanda şi la presiunile unor găşti politice.

Se întâmpla pe vremea când administram postul Antena 1 Târgovişte, a cărui licenţă aparţinea, evident, Antenei 1. După 2008 am fost hărţuită, prin intermediul CNA, şi pentru propria licenţă TV ARTPRESS. Zeci de reclamaţii ale unor politicieni, plini de bube penale şi interese murdare, erau tratate şi spălate de CNA prin monitorizările nesfârşite ale postului nostru de televiziune. Asta în timp ce posturile altora deversau spre publicul dâmboviţean zoaiele minciunilor şi calomniilor la adresa noastră. În mod evident era o strategie comună a prigonitorilor noştri pentru a ne determina să-i lăsăm în pace, ba chiar să dăm la pace cu ei, aşa cum subtil eram sfătuiţi de diverşi „binevoitori” controlori. Ceea ce vreau să spun cu asta este că practica avalanşei de sesizări împotriva posturilor TV incomode puterii n-a început la CNA din 2012, odată cu întronarea Laurei Georgescu.

Doar că le-o fi prins şi ea şpilul. O fi fost însă mai puţin expertă în a le da aparenţa de legalitate decât predecesorii săi. I-am văzut cu ochişorii mei pe unii dintre ei cât erau de afectaţi că nu le pot da satisfacţie politrucilor care ne reclamau la CNA şi că nu mă pot amenda pentru anchetele jurnalistice documentate, difuzate de TV ARTPRESS. Fostul preşedinte al PDL, Florin Popescu, făcuse potecă în acest scop pe la nişte ştabi din CNA, dorind, în ignoranţa şi trufia lui, să aibă succes cu zecile de sesizări aberante, făcute după modelul mai vechi al unor „adversari” politici din judeţ.

Nu mai dezgrop acum „morţii” electorali, fiindcă ar însemna să scriu aici un pomelnic cu numele unor „conştiinţe” politice (aflate azi prin puşcării ori pe la uşile lor!) care s-au strofocat să facă în presa locală „o alternativă la Trustul ARTPRESS”. O alternativă interlopă, după cum s-a văzut, clădită cu scopul distrugerii unuia dintre cele mai vechi şi mai respectate trusturi din presa locală românească postdecembristă. Acum, ce să vezi, aceleaşi „conştiinţe” politice care ne hărţuiau la CNA se vaită că sunt şantajate sau ignorate de nişte „profesionişti” cu mari probleme penale, infiltraţi strategic în presă de alţii ca ei.

În toţi aceşti ani, au urmărit să facă din CNA un instrument în mâinile lor murdare şi rapace cu care să sufoce editorial şi financiar presa de atitudine prin amenzi discreţionare şi astronomice. Succesul acestui proiect a fost asigurat şi de faptul că membrii CNA au fost recrutaţi din clientela de partid, şi nu din lumea asociaţiilor profesionale ale presei. Am avut destule şi nefericite ocazii să constat că mulţi dintre membrii instituţiei care reglementau activitatea în audio-vizualul românesc şi aveau rang de miniştri secretari de stat erau cel mai adesea instrumenti şti, balerini, scenografi, profesori şi, în cel mai „bun” caz, foşti purtători de vorbe şi de mape la cabinetele politicienilor.

Ca să aveţi o idee despre felul în care se punea problema în şedinţele CNA, vă povestesc doar două episoade din propria experienţă, în care instituţia era asmuţită de politicieni împotriva trustului nostru de presă. În urma unei contestaţii, pe care a trebuit să o fac la Parlament, întrucât marele CNA nu prevăzuse o comisie de contestaţii pentru aşa-zisele „concursuri” de acordare a licenţelor, unul dintre membrii CNA, coregraf de profesie, mi-a zis „Doamnă, sunteţi singura din ţară care aţi avut tupeul să faceţi contestaţie la decizia noastră”. Era prin 2006, când CNA-ul, încâlcând grosolan legea, a decis să nu acorde licenţă TV pentru Trustul ARTPRESS, ca să o dea şoferului deputatului Alin Albu. Să nu vă închipuiţi că la „concursul” pentru licenţe TV a participat şi consiliera PDL Neli Ion, care administra „universul” de presă al deputatului Alin Albu.

Duduia probabil era la vreun coafor, în timp ce mie îmi puneau membrii CNA creierii pe moaţe. Un alt episod dramatic a fost acela că Ralu Filip, preşedintele CNA de atunci, ca să nu ziceţi că îi pomenesc doar pe PDL-işti, fiind foarte stresat de presiunea zecilor de sesizări mincinoase împotriva noastră, ne-a avertizat la ieşirea dintr-o şedinţă: „Cât trăiesc eu, voi nu luaţi licenţă”. Replica lui Tedi Vasiliu a fost parcă profetică: „N-o să trăieşti nici tu veşnic”.

Justiţia divină a făcut ca Ralu Filip, Dumnezeu să-l ierte, să-şi încheie socotelile cu CNA-ul după un an, iar noi să obţinem o licenţă pentru TV Artpress abia în primăvara anului 2008. Că în 2011 a trebuit să renunţăm la ea din cauza asasinatului politico-economic pus la cale de gaşca Naşului PDL Florin Popescu, care învăţase între timp lecţia de a trimite zeci de sesizări aberante la CNA împotriva noastră, este deja o poveste despre care am mai scris.

Aşadar, pentru mine nu este nimic nou din ceea ce aud şi văd că se întâmplă acum în legătură cu ministeriala instituţie a audio-vizualului românesc în care s-a descoperit cu mirare şi mânie pedelistoipocrită că există o practică a sesizărilor penale copy-paste care omoară posturi TV. Spun doar că DNA-ul a intrat prea târziu şi cam politic (după cât de tare se bucură nişte propagandişti băsişti!) într-o şerpărie care trebuia stârpită demult.

 www.alinamavrodin.ro