Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



22.09.2014 00:10

Se încing spiritele la Liga a IV-a, unde toată lumea se plânge:


A A

"Cine nu e supărat pe arbitraje?"


Tensiunile au explodat în fotbalul județean, iar arbitrii apar în centrul scandalurilor

❚ Declarația îi aparține lui Gogu Bucurică, antrenorul de la Petrolul Târgoviște, trimis în tribune la meciul cu Pucioasa, unde a ajuns și omologul său, Cristi Duță. „Mai bine acceptăm arbitrajele ușor șmecherești ale celor dinainte, decât gafele acestor copii” ❚ De arbitraje au ajuns să se plângă până și cei care câștigă, cum a fost cazul antrenorilor de la Cătunu, Urziceanca sau Mătăsaru. „Când se termină cu experimentele tinerilor arbitri la Liga a IV-a?”, întreabă retoric Nicu Ifrim ❚ Cele mai mari probleme le-a avut sâmbătă Ioana Mihălăchioiu, la Perșinari – Petrești, unde a acordat trei cartonașe roșii. A fost jignită, amenințată și scuipată, oaspeții manifestându-se însă mai furios ❚ Jigniri incredibile s-au aruncat și între oficialii de la Dragomirești și Aninoasa, după ce oaspeții au formulat o contestație, susținând că steagurile de la colțurile terenului nu au înălțimea regulamentară

COSTIN MIHAI


Conducătorii Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița nu au așteptat niciodată cu atâta teamă sfârșitul de săptămână, când este programată etapă la ligile mici. Până acum cea mai liniștită competiție județeană, Liga a IV-a a devenit în ultima perioadă foarte agitată, detonând bombă după bombă în fiecare rundă. Cele mai mari nemulțumiri pleacă de la arbitraje, iar oficialii echipelor au ajuns să-și exprime nemulțumirea etapă de etapă.

„Ce se întâmplă cu arbitrajele e deja prea mult. De fapt, spuneți-mi cine nu e supărat pe arbitraje?”, s-a exprimat cu dezgust Gogu Bucurică. Antrenorul celor de la Petrolul Târgoviște a fost trimis în tribună la meciul cu PAS Pucioasa (2-2), la fel și omologul său, Cristi Duță. „Văd că ni-l tot deleagă pe Vlăduț Savu, care ne-a dezavantajat și la Perșinari. E slab rău copilul. Mai bine acceptăm arbitrajele ușor șmecherești ale celor dinainte, decât gafele acestor copii. Să nu mai spun că ni s-a anulat un gol, în opinia mea înscris regulamentar”.

„,Centralul Dumitru Savu a fost dezamăgitor, dar nici chiar așa de slab ca Adrian Dumitru"

Interesant e că și până cei care câștigă se plâng de arbitraje, iar asta nu e deloc în regulă. „Tușierii și-au făcut treaba, însă centralul Dumitru Savu a fost dezamăgitor. Nu a fost chiar așa de slab ca Adrian Dumitru la Brezoaele, dar tot ne-a dezavantajat. Când se termină cu experimentele tinerilor arbitri la Liga a IV-a?”, a reclamat Nicu Ifrim, antrenorul Săgeții Cătunu, după victoria cu Atletic Fieni (2-0). „Marian Mălău a fost din nou împortiva noastră, dar am reușit să câștigăm și contra arbitrajului”, s-a exprimat și Daniel Ivan, tehnicianul Libertății Urziceanca (3-2 cu Comerțul Brezoaele). Ivan a făcut un adevărat circ înaintea partidei, când a aflat că va fi arbitrat de Mălău, din cauza căruia a retras echipa de pe teren la Crevedia. „Nu răspund pentru ce se poate întâmpla la Urziceanca. Oricare arbitru era binevenit, nu și Mălău, și nu la meciul ăsta. Eu țin echipa în frâu, dar ce facem cu suporterii?”. Până la urmă, scandalul a fost evitat, Urziceanca a câștigat, însă Ivan tot s-a plâns de arbitraj. „Dacă am fost lăsați să jucăm, iată că am bătut ușor pe Cobia. În schimb, am avut mari probleme de arbitraj la Moroeni și Urziceanca, unde am pierdut din cauza arbitrajelor”, a completat lista nemulțumiților antrenorul Progresului Mătăsaru, Mihăiță Ene.

Petrești vs soții Mihălăchioiu

Cele mai mari probleme dintre arbitri le-a avut sâmbătă la Liga a IV-a Ioana Mihălăchioiu, fostă Oprescu, la meciul Voință Perșinari – CS Petrești (3-1). Ioana a acordat nu mai puțin de trei cartonașe roșii, primul pentru gazde, iar următoarele două oaspeților, părăsind cu greu terenul de joc. A primit injurii, amenințări și flegme, vizitatorii manifestându-se însă mai furios. La final, câțiva au pătruns peste ea în cabină, pentru a-și continua reproșurile, făcând un adevărat circ. Cei de la Petrești i-au reproșat faptul că i-a dezavantajat în mod intenționat, ca o răzbunare a faptului că soțul său, Armand, a fost dat afară de la echipă în campionatul trecut, unde a îndeplinit pentru o scurtă perioadă funcția de delegat. La Perșinari nu am sesizat niciun organ polițienesc, în schimb organizatorii au făcut tot posibilul să le asigure protecție arbitrilor. Reproșuri la adresa arbitrajului au avut și jucătorii de la Flacăra, foarte nervoși pe toată durata partidei de la Moroeni, pierdută cu 1-0.

Povestea steagurilor de la Dragomirești

„Jurnal de Dâmbovița” a atenționat că delegarea observatorului Mihai Buciumeanu la meciul Luceafărul Dragomirești – FC Aninoasa (1-2) va atrage polemici, cunoscută fiind apropierea acestuia de ultima echipă, pe care a antrenat-o și finanțat-o ani buni. „Nu e posibil să fie delegat ca observator Buciumeanu, despre care știe toată lumea că este trup și suflet alături de Aninoasa. Practic, Aninoasa a avut doi delegați la acest meci, pentru că Buciumeanu și Botescu se sfătuiau înainte de meci cum să formuleze o contestație”, a tunat și fulgerat președintele gazdelor, Stelian Sorică (Stelu). Meciul era cât pe-aci să nu se joace, după ce oaspeții au contestat faptul că steagurile de la colțurile terenului nu au înălțimea corespunzătoare.

„Inițial nu am vrut să formulez această contestație, însă când am văzut în ce hal mă jignește Stelu, m-a ambiționat să o fac. Nu mă așteptăm din partea lui la o asemenea ieșire, făcându- mă senil și în alte feluri”, nu și-a ascuns dezamăgirea Virgil Botescu, delegatul de la Aninoasa. „Nici eu nu mă așteptam de la Botescu să conteste faptul că steagurile de la colț sunt cu zece centrimetri mai mici. Le-am înfipt prea mult în pământ și în loc de 1,50 metri înălțime, aveau 1,40. L-au dat afară de la AJF și a ajuns acum să facă pe corectul la Dragomirești. Noi când ne-am dus la Aninoasa nu aveau nici apă la WC”, a reacționat Stelu. Arbitrii le-au lăsat gazdelor un răgaz de 30 de minute pentru a aduce steagurile la o înălțime regulamentară, partida începând cu o întârziere de 23 de minute.

Dezvăluirile lui Beni Popescu

Auzind despre discuțiile încinse de la Dragomirești, Beniamin Popescu a reclamat faptul că și el a avut mari probleme sezonul trecut pe terenul celor de la Luceafărul. „M-au bătut de m-au rupt, dar nu am auzit să scrieți în ziar despre acest lucru. Am crezut că nu mai plec de acolo. Îmi era frică să mai merg la cabine, să mă schimb”, a reclamat antrenorul-jucător de la Perșinari. „Nu este nimic adevărat. Dacă era așa, nu se auzea sau nu scriau arbitrii în raport?”, a venit replica lui Stelu. Tot la Liga a IV-a au reapărut neprezentările la juniori, vezi Produlești la Tărtășești, în timp ce Gura Șuții a deplasat doar opt copii la Crevedia, meciul durând mai puțin de o repriză. Chiar și ieri, la ligile mici, am notat numeroase nereguli, însă le vom prezenta într-un alt articol.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de obiectiv la 22.09.2014 20:36

In sfarsit se pune punctul pe i, asta e problema, va deranjeaza ca arbitrajele nu mai pot fi influentate, ca acesti copii cum ii numiti daca gresesc gresesc fara intentie. Puneti presiune in permananta pe acesti tineri care li se ofera o sansa sa creasca. Dar in acest climat este imposibil. Daca voi credeti ca or sa arbitreze aceeasi arbitrii pana la 50 de ani va propun sa-i puneti sa va arbitreze din tribune si eventual tot acolo sa stabiliti si cine castiga. Ipocrizia si interesul e ce va caracterizeaza pe toti cei care acuzati fara sa va ganditi ca doamna Iugulescu incearca sa faca o schimbare de mentalitate si de generatii, o schimbare necesara pentru evolutia fotbalului judetean.
Cat despre presa imi pare rau ca purtati acest nume, nu il meritati, dar nu e vina voastra pt ca voi doar preluati modelul patetic al presei de scandal.


Trimis de ion la 22.09.2014 13:42

Catre Duta-adica va intoarceti in trecut ca sa dati spaga la arbitrii.Adica acasa bat eu afara bati tu.BRAVOS mon cher.


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Rezultate bune la baschet și fotbal
CSM Târgoviște își recapătă strălucirea
Urban Titu se desprinde la Liga a 4-a
Etapă Interjudețeană de juniori la Nucet
Un dâmbovițean la Youth Council Coaches
Înfrângere dură la baschet
Cu CSA Steaua să joace juniorii Chindiei!
Sesiune de antrenamente sub egida FRF
Interliga Dâmbovița s-a jucat duminică la Bucșani
Adunare Generală la AJF Dâmbovița


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Iadul din... Țara Sfântă. O frică îngrozitoare cuprinde lumea (II)

GEORGE COANDĂ


Un binecunoscut filosof francez Bernard-Henri Levy a deconspirat cum că „suntem în mijlocul celui de-al Treilea Război Mondial”, și că pericolul de moarte, cu toate că pare paradoxal, ne vine din pricina acelei „mari alianțe între islamismul radical și ortodoxia rusă”. Beijingul, totuși, în înțelepciunea lui milenară îndeamnă „părțile relevante... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale