Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



25.11.2022 00:12

Editorial sportiv: Lovitura de la colț!


A A

Cifre impresionante

Cifre impresionante

Puțini cunosc că în fotbalul dâmbovițean activează doar în competițiile județene peste 3.000 de jucători legitimați. Numărul este cu adevărat impresionant, la fel ca și cel al meciurilor programate într-o singură etapă, în jur de 100. Asta pentru că aici activează fix 192 de echipe, dintre care 86 de seniori și 106 de juniori, de la U9, până la U19. Pare greu de crezut, dar într-un sezon se desfășoară la nivel județean peste 2.600 de partide.

Până și numărul arbitrilor activi aproape că s-a dublat, de la 52, la 95, fără a-i contabiliza aici pe cei 34, care urmează cursurile de formare în această perioadă. În plus, s-a asigurat o independență financiară oamenilor care activează la nivelul comisiilor jurisdicționale, pentru echidistanță decizională, remunerați de asociație și nu de cluburi. Comisiile au fost și ele dotate cu instrumente de lucru moderne, evidențele sunt clare acum, insistându-se pe transparență decizională și financiară.

Există interes și pentru competițiile noi propuse la nivel federal, gen UEFA Nations Cup, Cupa Satelor sau Turneul Speranțelor. Până și numărul evenimentelor neplăcute pe stadioane a scăzut foarte mult, semn că e loc și pentru o minimă educație. Mai sunt lucruri de îndreptat în fotbalul mic, până la urmă, niciunde nu-i perfect, însă progresul e vizibil în plan județean.

Spre exemplu, doar în Dâmbovița sunt competiții cu juniori în deschidere, atât la Liga a 4-a, cât și în cele două serii de Liga a 5-a. Apoi, dintre cei numai cinci arbitri promovați în Liga a 3-a, doi sunt din Dâmbovița, Andrei Vremăroiu și Andrei Ghiureș, primul obținut cele mai mari note din țară.

 

 

Costin Mihai



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pas important spre semifinale
Ce provocare și-a ales Boriga!
Cezar Papoe câștigă Turneul ITF J60 din Antalya
CSȘ Târgoviște, implicat în multe competiții
Ne-a părăsit Nicolae Guțoiu
Înfrângere pe terenul liderului
Play-off-ul, interzis pentru echipele dâmbovițene
Victorie cu mari emoții
Decizii dure la Comisia de Disciplină și Etică
Titu pierde la Urziceanca


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Haosul public și distrugerea națiunii române

GEORGE COANDĂ


România a intrat într-o periculoasă stare de haos public produsă de o dramatică degringoladă. Vinovații sunt și din lăuntrul său și din afara sa. Iar vinovații din lăuntrul său sunt cei cărora le încredințăm puterea cu mâna noastră, adică prin vot. Lipsiți de demnitate patriotică, de responsabilitate față de cei care le-au încredințat puterea ca să le diriguiască soarta, nu... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale