Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



14.05.2019 00:09

Târgoviștenii vor să se bucure de promovare cât mai repede


A A

Chindia a făcut spectacol cu Balotești

Chindia a făcut spectacol cu Balotești

❚ Astăzi, Chindia joacă în deplasare la Pandurii Târgu Jiu, iar pe hârtie, acesta pare cel mai dificil joc pentru formația târgovișteană în acest final de sezon ❚ „Vreau să rămân echilibrat, la fel ca băieții, trebuie să câștigăm următoarele jocuri, vom vedea când vom fi promovați matematic, important e să luăm punctele”, a transmis Moldovan ❚ „O să avem meci greu și la Pandurii, dar și celelalte vor fi grele, până la final. Suporterii să vină lângă noi, să ne încurajeze, pentru că doar împreună putem câștiga”, a spus Liviu Mihai


COSMIN SAVA


În ultima etapă, Chindia a făcut spectacol și a reușit să se impună cu 6-0 în fața celor de la CS Balotești, rezultat care păstrează echipa lui Viorel Moldovan pe locul 2, la un singur punct în spatele liderului Academica Clinceni. Astăzi, Chindia joacă în deplasare la Pandurii Târgu Jiu, iar pe hârtie, acesta pare cel mai dificil joc pentru formația târgovi șteană în acest final de sezon. Moldovan: „Sunt mândru să lucrez cu un astfel de grup” Antrenorul Chindiei, Viorel Moldovan, și-a felicitat jucătorii pentru jocul prestat și pentru rezultatul obținut, dar transmite că este nevoie de atenție și concentrare în continuare, pentru ca la finalul sezonului să se poată bucura toată lumea de promovare. „Trebuie felicitați băieții, au dat dovadă de maturitate profesională, asta le-am cerut, mai ales împotriva unor astfel de echipe. Să știți că nu e ușor, dar dacă tratezi meciurile responsabil și ești concentrat, ai parte de astfel de jocuri. De mult n-am mai stat așa liniștit, mi-aș fi dorit o diferență mult mai mare, până la urmă sunt foarte mulțumit cu aceste trei puncte. Am practicat un fotbal de calitate, am avut o foarte bună dinamică și mobilitate de la mijloc în sus. În prima repriză a fost impecabil, a doua repriză am mai scăzut din intensitate. Dacă ne aducem aminte, în tur am pierdut puncte importante cu astfel de echipe, puncte pe care poate dacă le aveam, în momentul de față eram pe primul loc în clasament”.

„Să nu deschidem șampania încă, să rămânem echilibrați”

„E important să fim concentrați, să luăm punctele cu astfel de echipe, totul depinde de noi. Mai sunt patru jocuri și trebuie să fim maturi în exprimare, să fim profesioniști și să promovăm. Nu aș vrea să mă exprim, vreau să rămân echilibrat, la fel ca băieții, trebuie să câștigăm următoarele jocuri, vom vedea când vom fi promovați matematic, important e să luăm punctele. Sunt mândru să lucrez cu un astfel de grup, unul senzațional, e o stare de spirit extraordinară, diferența o face mentalul. E important pe final, când lupți la promovare, să fii puternic din acest punct de vedere. Toți jucătorii au fost incredibili. Programul ne avantajează, dar adevărul e pe teren și trebuie să fim pregătiți, să muncim ca să luăm punctele. Suntem aproape de promovare, Chindia nu a mai fost în prima ligă de mult timp. Lumea simte momentul și își îndreaptă atenția către această echipă, așteptăm suporterii să ne încurajeze în continuare, pentru că băieții au nevoie. Să nu deschidem șampania încă, să rămânem echilibrați”, a spus Moldovan.

Liviu Mihai: „Să nu ne bucurăm încă”

Chiar dacă se bucură pentru ultima victorie, Liviu Mihai îndeamnă la concentrare și seriozitate în continuare, pentru că a se câștiga și ultimele patru meciuri pentru a promova. „Suntem fericiți în primul rând că am câștigat, asta ne-am propus. Important în astfel de meciuri e să te concentrezi, să fii serios, pentru că niciodată nu se știe. Să nu ne bucurăm încă, să ne bucurăm la final. Dedic golurile băiatului meu, soției mele, părinților și suporterilor. Important e să câștigi cu cât mai mult, pentru că la final contează și golurile. Dacă ne gândim, anul trecut, punctele le-am pierdut cu echipe de la mijlocul clasamentului în jos. Mergem să câștigăm la Pandurii, să ne facem jocul, să luăm toate puncte. Nu e un obiectiv să ies golgeter, important e să promovăm. Sperăm să promovăm matematic cât mai repede. O să avem meci greu și la Pandurii, dar și celelalte vor fi grele, până la final. Suporterii să vină lângă noi, să ne încurajeze, pentru că doar împreună putem câștiga”, a transmis Liviu Mihai.

Marian Aioani: „Sperăm să promovăm”

Portarul formației târgoviștene, Marian Aioani, speră ca la finalul sezonului să se bucure de promovare și să apere în fața echipelor puternice din prima ligă în stagiunea viitoare. „E o victorie importantă, care ne ajută în lupta pentru promovare. Important e să îmi fac treaba cât mai bine, să ajut echipa să câștige toate cele trei puncte. Victoria noastră preferată e cu 1-0, în stil italienesc și mă bucur de punctele obținute. La Snagov a fost dificil, era un teren greu, dar important e că am câștigat și sperăm să promovăm. Urmează o partidă dificilă, cu o echipă care joacă, sperăm să ne facem jocul nostru și să luăm toate punctele. Mai este până la FCSB, până la CFR Cluj, mai avem patru etape și sperăm să scoatem maxim de puncte”, a declarat portarul Chindiei. Meciul cu Pandurii se va juca astăzi, de la ora 16.00, în deschiderea etapei a 35-a.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Chindia - Dinamo 3-2
Aioani vrea victoria cu Dinamo
"I-am dat o mare palmă domnului Tudor!"
Începe lupta la județ
Daniel Florea a vorbit despre parcursul Chindiei
Capul sus, băieți, vor veni și victoriile!
Flacăra și Pucioasa joacă azi la Moreni
Marcel Ghergu oferă informații interesante
Ilie Poenaru, mulțumit de jocul echipei din Clinceni
Undă verde pentru modernizarea stadionului "Eugen Popescu"


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Neinspirata lansare ”pe turnantă” a lui Klaus…

GEORGE COANDĂ


...este vorba de cursa electorală prezidențială, la un fel de congres PNL. Înainte de a- și face apariția, la marele pavilion EXPO din fosta Piață a Scânteii, președintele României în exercițiul funcțiunii, de la tribună „s-a făcut încălzirea” delegaților, s-a pregătit „starea de spirit” de către Rareș Bogdan, proaspătul prim-vicepreședinte al PNL, promovat în funcție... [citește tot...]


Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter






Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale