Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



12.12.2018 00:08

Tradiția continuă


A A

"Centura Chindiei" se desfășoară sâmbătă, la Polivalentă


❚ Pentru a putea organiza acest turneu, Direcția Județeană de Sport și Tineret Dâmbovița, Clubul Sportiv Târgoviște și Clubul Sportiv Municipal Târgoviște au făcut front comun ❚ „În Sala Sporturilor vom avea parte de un turneu puternic cu meciuri tari. Ne dorim ca întrecerea să decurgă cât mai bine, iar spectacolul din ring să fie unul savurat din plin de spectatorii din tribune”, a spus Alex Badea, directorul CS Târgoviște ❚ „Așteptăm cât mai mulți spectator, pentru a-i vedea la lucru pe copiii noștri, pe actualii campioni, dar și pe viitorii campioni. Meciurile vor fi dintre cele mai spectaculoase”, a transmis și Gheorghe Stan, antrenor de box la CS Târgoviște

 

COSMIN SAVA

 


 

Competiția de box „Centura Chindiei” a ajuns la a 5-a ediție, urmând a fi găzduită sâmbătă, în Sala Sporturilor din Târgoviște. Evenimentul începe de la ora 11.00 și propune la start nume importante de pugiliști, ce aparțin de cluburi mari din țară. Pentru a putea organiza acest turneu, Direcția Județeană de Sport și Tineret Dâmbovița, Clubul Sportiv Târgoviște și Clubul Sportiv Municipal Târgoviște au făcut front comun.

Alex Badea: „Spectatorii vor vedea un spectacol deosebit”

Directorul Clubului Sportiv Târgoviște, Alexandru Badea, este mulțumit că tradiția acestei competiții continuă și crede că spectatorii care vor fi prezenți în Sala Sporturilor vor vedea un spectacol frumos. „Centura Chindiei este, fără doar și poate, emblema boxului dâmbovițean. Tradiția pugilismului dâmbovițean ne obligă să oferim continuitate acestei competiții. Clubul Sportiv Târgoviște și ceilalți parteneri și-au propus să ofere o mai mare strălucire acestei gale, la care vor lua parte numeroși pugiliști, ce vor reprezenta cluburi importante din țară. În Sala Sporturilor vom avea parte de un turneu puternic, cu meciuri tari. Ne dorim ca întrecerea să decurgă cât mai bine, iar spectacolul din ring să fie unul savurat din plin de spectatorii din tribune. Am încredere că toți cei care vor ajunge la Sala Sporturilor, în data de 15 decembrie, vor vedea un spectacol deosebit. De asemenea, am încredere în boxerii clubului nostru, că vor fi încântători și la Centura Chindiei, așa cum au fost la majoritatea competițiilor la care au luat parte în acest an”, a transmis Badea pentru cstargoviste.ro.

Gigel Stan: „Este important să oferim continuitate competiției”

Gheorghe Stan, antrenorul secției de box de la CS Târgoviște, spune că „Centura Chindiei” este cel mai important eveniment pugilistic din județ și are nevoie de continuitate. „După cum s-a văzut, an de an, Clubul Sportiv Târgoviște a pus umărul din plin pentru organizarea acestei competiții. Alături de ceilalți parteneri ne dorim să dăm o valoare mai mare competiției. Centura Chindiei reprezintă cel mai important eveniment pugilistic care este organizat în municipiul Târgoviște și în județul Dâmbovița. Avem încredere că evenimentul va fi unul de excepție, la care vor lua parte pugiliști de la majoritatea cluburilor din țară. S-au făcut eforturi considerabile pentru organizarea Centurii. Este important să oferim continuitate competiției. La ediția din acest an a Centurii vor ajunge mai mulți boxeri valoroși de la categoriile de cadeți și juniori. Pugiliștii Clubului Sportiv își vor arăta din plin măiestria la Centura Chindiei. Așteptăm ca în tribunele Sălii Sporturilor să ajungă cât mai mulți spectator, pentru a-i vedea la lucru pe copiii noștri, pe actualii campioni, dar și pe viitorii campioni.. Meciurile vor fi unele dintre cele mai spectaculoase”, a spus Stan pentru site-ul oficial al clubului târgoviștean.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Bezdead rezistă pe podium în Seria Nord
Apar campionii la înot
Aninoasa pierd primul meci
Medalii la judo pentru CS Târgoviște
Sute de copii din 6 județe, prezenți la Nucet
Victorie importantă în finala mică
Să vină finalul!
Ziduri egalează pe Titu
Înfrângere la București
Bucșani s-a oprit în Etapa Regională la Cupa Satelor


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Șoșocismul de mahala

Așa ar putea fi caracterizată ciorovăiala grotescă dintre senatoarea bântuită de un egocentrist violent, pe numele ei, pe care îl mai poartă încă, Șoșoacă Ivanovici Diana și soțul ei, la fel de egocentru, Șoșoacă Silvestru, ambii închipuindu-se fiecare buricul Universului. Pe mine, unul, nu mă interesează de unde s-au luat, însă spectacolul, repet, grotesc, pe care îl oferă pe micile ecrane dă... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale