GEORGE COANDĂ

Mare tevatură de multă vreme încoace pe chestia pensiilor. Cum să fie date, cum să fie împărţite şi categorisite. Armata este ridicată împotriva civililor. Este, însă, o falsă şi grosolană lucrătură politicianistă. De când se ştie, în Europa modernă, dar în toată Europa, armata are rostul său specific într-ale pensionării, contributivitatea ei venind din statutul ei de apărătoare, chiar cu jertfa supremă, a naţiunii şi ţării pentru care ea este scut, iar naţiunea, pe bună dreptate, trebuie să-i fie recunoscătoare.

Societatea civilă are rosturile sale, membrilor săi care, după o viaţă de muncă în slujba naţiunii ies la pensie, tot pe bună dreptate, cuantumul pensiei se stabileşte în funcţie de contribuţia adusă, de fiecare individ în parte, şi de natura trudei prestate la progresul statului şi, fireşte, de ceea ce i s-a reţinut din salariu pentru fondul de pensii. Dar nu, în România, într-adevăr, dar în sens negativ, teribil de păgubos, dreapta socoteală de acasă nu se potriveşte cu cea din târgul deşertăciunilor noastre politicianiste. Căci, este de-a dreptul o monstruozitate să-i ghiftuieşti cu indemnizaţii nesimţite, obraznic de sfidătoare, pe „aleşii neamului” care sunt în pensie, şi să-i miluieşti cu pensii fenomenale pe generalii din SRI şi MAI lăsaţi, de voie de nevoie (interese politice) la vatră, umplându-le cu pensii grase buzunarele de la veston. Şi te întrebi de unde ţara are bani? De bună seamă că se impune o nouă judicioasă şi echitabilă lege a pensiilor. Dar românilor le este frică să nu iasă altă dandana, şi tot ei amărăştenii să piardă. Am mai spuso, şi, nu o dată am promis că am să revin ori de câte ori se va impune, şi să spun că, atâta vreme cât guvernanţii nu vor înţelege că până şi pensiile nu vor putea fi asigurate şi securizate pe termen lung decât prin reindustrializarea României, ţara este pierdută. Se pare, însă, că trăim întro vreme a surzilor. A unui fioros autism politic.