COSTIN MIHAI

Au trecut mai bine de 15 ani de când fac și eu pe jurnalistul sportiv în presa locală și centrală, perioadă care mi-a rezervat evenimente de tot felul. Sunt și episoade urâte în viața unui ziarist, cel puțin a unuia de atitudine, apelând în câteva rânduri la organele legii.

Unii au crezut că mă pot intimida lansând amenințări, doar că au ajuns să facă obiectul unor anchete penale și s-au potolit. Atât i-a dus capul, să facă pe băieții răi. Acum își regretă faptele și s-au mai civilizat. Lucrurile se schimbă atunci când pătrund pe tărâmul banilor publici cu care este hrănit sportul târgoviștean, iar demersuri gazetărești de asemenea factură trebuie pedepsite. Nimeni nu are dreptul să știe, să scrie sau să întrebe cum se cheltuiesc sute de miliarde din bugetul municipalității la cel mai iubit dintre cluburi. E un afront la adresa performanței, care se impune pedepsit aspru, ca un exemplu pentru toți cei care vor mai avea tupeul să-și bage nasul în oala cu delicatese sportive și cu mirosuri fine. Un meniu piperat, care îi costă pe târgovișteni peste un milion și jumătate de euro anual, uneori chiar două. În aristocrația șmecheriei, oricine amenință profitul trebuie eliminat.

Adică noi. 40 de luni am stat prin procese. Câte 5 miliarde ni s-au solicitat de fiecare dată daune morale, plus cheltuieli de judecată de alte câteva sute de milioane. Nici Tribunalul Dâmbovița, nici Curtea de Apel Ploiești și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu ne-au găsit vreo vină, chiar dacă a fost angajată cu bani foarte mulți și plătită tot din fonduri publice o casă de avocatură din București, care nu-și ascunde rolul a reprezenta „gulerele albe”.

Dacă nici așa, atunci cum? În ultimele zile am primit zeci de semnale. Băieții caută orice indiciu pentru a mă prinde descoperit și contactează pe oricine are legătură cu subsemnatul: familie, prieteni, dușmani, băgători de seamă. Ce știți despre el și ce puteți inventa? Unii au fost ademeniți cu avantaje importante, alții au fost amenințați că vor avea de suferit chiar și pe la locurile de muncă, numai să scoată ceva care să mă denigreze. Câțiva abia au așteptat o asemenea ocazie, alții s-au speriat de-a binelea, dar mai sunt și din cei care mi-au reclamat aceste lucruri, fiind dispuși să se adreseze organelor în drept. Printre ei, și colegi de breaslă, la care recunosc că nu m-aș fi așteptat să fie de partea mea sau, cel puțin, să nu „presteze” după cum li se „cântă”. Acum poate înțelegeți mai bine de ce au ieșit unii să mă atace în ultimele zile, chiar dacă lasă impresia că vorbesc în numele unor structuri sportive, pe care le implică într-un război murdar.

Nu știu cât se tem cu adevărat că aș putea să apar eu pe o funcție de conducere în sportul local, mai degrabă e o strategie disperată, prin care să invoce faptul că anumite articole publicate în „Jurnal de Dâmbovița” nu sunt deloc sincere, ci vizează un interes personal. Vorbim despre încercarea de a duce în derizoriu un produs de presă ori un demers gazetăresc, pentru a mai amorți puțin revolta opiniei publice. De aici alte scenarii, prelucrate în laboratorul strategiilor „portocalii” de unii care au schimbat culoarea, dar nu și năravul. Chiar dacă sunt vizat și vânat în această perioadă, devenind ținta unor atacuri comandate, mai ales în familie, nu voi răspunde cu aceeași monedă. Pentru că eu nu fac presă la ordin, la comandă sau din răzbunare.

Noi am prezentat documente, emise de foruri naționale sau internaționale, și vom avea bărbăția să luptăm deschis, fără a ne ascunde în spatele cuiva și fără a ne folosi de angajați sau de rude.Repet, dacă în joc nu erau bani publici, chiar la nivelul sutelor de miliarde, nu am fi aborbat cu atâta atenție anumite subiecte. Cu regret o spun, însă ma ș fi așteptat la o reacție și din partea instituțiilor statului, plătite să-și facă datoria și nu să ignore asemenea semnale de presă. Chiar dacă unii vor să mă încolțească, le transmit că lațul se strânge tot mai tare în jurul lor. Înțeleg că nu e ușor să pleci de lângă borcanul cu miere, dar în viață nu poți mereu să te lingi pe degete.

P.S. În timp ce eu foarte rar îmi permit să alimentez mașina cu mai mult de 50 de lei, alții țin în ea și sute de milioane, spre norocul hoților. De fapt, cam ăsta e raportul. Pentru mine 50 de lei valorează cam 100 de milioane la ei!